Contractul de Credit Bancar

Secţiunea I

Sediul materiei

Principala reglementare a contractelor de credite o constituie O U G nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Acest act normativ reprezintă legea cadru sau dreptul comun al contractelor de credit cât şi al contractelor de depozit bancar.

În funcţie de forma sau destinaţia creditului de lege lata, există mai multe acte normative şi reglementări bancare incidente asupra contractelor de credit.

Avem în vedere Legea nr. 190/1999, privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare , Normele metodologice nr. 3/17.04.2000 de aplicare a Legii nr. 190/1999 , emise de Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, O.U.G. nr. 200 din 18 decembrie 2002 privind Societăţile de credit ipotecar , OUG nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, Regulamentul nr. 3 din 12 03 2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, Norma nr. 3 din 26 februarie 2002 privind standardele de cunoaştere a clientelei .

Secţiunea a II-a

Noţiune şi caractere juridice

Subsecţiunea I

Noţiunea contractului de credit

Reglementările bancare mai-sus enunţate nu definesc contractul de credit, însă conţin suficiente elemente în acest sens.

Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară , definea creditul ca fiind orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă, ori a altui drept la încasarea unei sume de bani.

OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului nu mai defineşte noţiunea de credit, dar semnificaţia acesteia a rămas neschimbată motiv pentru care, definim contractul de credit bancar ca fiind contractul în temeiul căruia, o bancă sau o altă instituţie de credit sau, o instituţie financiară, denumită creditor sau împrumutător se obligă să pună la dispoziţia unei persoane, numită debitor sau împrumutat, o sumă de bani sau să prelungească scadenţa unei datorii, cu obligaţia debitorului la restituirea, în întregime, a sumei împrumutate, a dobânzilor aferente şi altor cheltuieli legate de această sumă.

Subsecţiunea a II-a

Caracterele contractului de credit

Contractul de credit prezintă următoarele caractere juridice: consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, este însoţit de garanţii şi constituie titlu executoriu.

A. Contractul de credit este un contract consensual

Caracterul consensual presupune valabilitatea contractului de credit prin simpla manifestare a consimţământului de către părţile contractante, fără ca acesta să îmbrace o anumită formă. Nici măcar forma scrisă nu este cerută în mod expres de OUG nr. 99/2006, şi nici de celelalte acte normative, incidente în diferitele tipuri de credit.

Totuşi, pentru determinarea elementelor esenţiale ale contractului de credit bancar, în practică, acestea se încheie în formă scrisă, fiind materializate în modele de contract, întocmite de fiecare instituţie de credit, în parte, după propriile norme de creditare.

Redactarea „instrumentumului” contractului de credit bancar poate avea loc pe suport de hârtie sau pe suport electronic şi facilitează proba acestuia între părţile contractante.

B. Contractul de credit este un contract sinalagmatic

Contractul de credit creează obligaţii în sarcina ambelor părţi.

Obligaţia creditorului (împrumutătorului) constă în punerea la dispoziţia împrumutatului, a diferitelor fonduri băneşti ce urmează a fi destinate scopurilor prevăzute în contract. În schimbul primirii sumelor de bani, debitorul-împrumutat are obligaţia restituirii în totalitate a sumelor primite, precum şi de plată a dobânzilor aferente şi a altor cheltuieli legate de executarea contractului.

Contractul de credit este sinalagmatic comutativ pentru că ambele părţi cunosc întinderea propriilor obligaţii: împrumutătorul, cuantumul creditului şi împrumutatul, suma ce trebuie să o ramburseze, dobânzile şi cheltuielile.

Caracterul comutativ al contractului de credit bancar nu se verifică însă, întotdeauna, în privinţa întinderii dobânzilor pe care împrumutatul le datorează creditului primit. Aceasta pentru că dobânda bancară este fluctuantă în raport de indicele de inflaţie, dobânda de referinţă, dobânda legală, etc., motiv pentru care, în majoritatea cazurilor, instituţiile de credit îşi rezervă dreptul de a modifica dobânda pe parcursul derulării contractului.

C. Contractul de credit este un contract cu titlu oneros

Caracterul oneros al contractului de credit bancar îl diferenţiază de contractul de împrumut din dreptul comun, care este, în principiu, un contract cu titlu gratuit. Chiar şi împrumutul ce are ca obiect o sumă de bani este cu titlu gratuit, în sensul că se vor plăti dobânzi numai în împrejurarea în care contractul cuprinde o clauză expresă cu această menţiune. În schimb, contractul de credit bancar este un veritabil contract de împrumut cu titlu oneros, deoarece, aşa cum rezultă din definiţia creditului, împrumutatul are obligaţia atât a restituirii sumei împrumutate, cât şi a dobânzilor aferente.

Obligaţia împrumutatului de a plăti dobânzi împrumutătorului, pentru creditul primit, este prevăzută în toate actele normative ce reglementează diferitele categorii de credite.

Această constatare îndreptăţeşte susţinerea potrivit căreia caracterul oneros, respectiv plata dobânzilor este de esenţa contractului de credit bancar şi nu doar de natura acestuia. Cu alte cuvinte, de lege lata, nu există posibilitatea instituţiilor de credit, de a scuti pe debitorii creditaţi, de plata dobânzilor în temeiul unui contract de credit bancar, decât încălcând regulile de prudenţă bancară.