Controlul constituționalității legilor

Capitolul IV

Controlul constituţionalităţii legilor

§1. Supremaţia Constituţiei

Noţiunea de supremaţie a constituţiei

- Prin esenţa sa, ca şi prin funcţia sa socială, Constituţia are o valoare juridică su¬perioară faţă de orice altă normă de drept. În consecinţă, toate actele nor¬mative adoptate de Parlament şi Guvern precum şi actele emise de celelalte auto¬rităţi publice trebuie să se conformeze normelor şi principiilor constituţionale. În cazul în care un act normativ, inclusiv o lege adoptată de Parlament sau regu¬lamentul de organizare şi funcţionare al acestuia contravin constituţiei, ele pot fi supuse constrolului de constituţionalitate.

- Justificarea teoretică a supremaţiei constituţiei rezidă chiar în caracterul politic şi juridic al acesteia. Astfel, în constituţie îşi găseşte expresia voinţa supremă a poporului în ceea ce priveşte obiectivele şi instrumentele de exercitare ale puterii politice. Normele constituţionale fixează principalele instrumente de guvernare, stabilesc autorităţile care vor înfăptui guvernarea şi raporturile între acestea. Toto¬dată, constituţia este sediul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În plus, consti¬tuţia este factorul structurant al ordinii juridice, căreia îi furnizează principiile direc¬toa¬re: egalitatea tuturor cetăţenilor, legalitatea, neretroactivitatea legilor ş.a.

- Sistemele constituţionale moderne prevăd sancţiuni pentru în¬căl¬carea prevederilor Legii fundamentale fie de autorităţile statale care des¬f㬺oa¬ră o acti¬vi¬tate politică propriu zisă, cum este, de pildă, şeful statului, fie de către par¬ti¬dele politice.

- Datorită supremaţiei constituţiei, Legiuitorul consti¬tuant a stabilit o anume ierarhie a actelor normative, în fruntea tuturor acestora fiind aşezată chiar Legea fundamentală. Ei îi urmează legile constituţionale, legile organice, legile ordinare, ordonanţele, hotărârile Guvernului ş.a.m.d.

- Legea constituţională este o excepţie de la prin¬ci¬piul supremaţiei constituţiei, deoarece o va modifica.

- O ultimă observaţie se impune în ceea ce priveşte constituţia bazată pe cutu¬mă. Prin definiţie, problema supremaţiei unui asemenea tip de lege fundamentală se pune în alţi termeni decât supremaţia constituţiei scrise. Noua cutumă sau o nouă lege cu un conţinut constituţional se vor substitui cu uşurinţă cutumei ieşite din uz, respectiv legii a cărei modificare sau abrogare se impune.

Pentru asigurarea supremaţiei constituţiei, doctrina şi practica constituţională au creat două instituţii juridice eficiente: controlul constituţionalităţii legilor şi con¬te¬n¬ciosul administrativ.

§2. Noţiunea de control al constituţionalităţii legilor

Definiţia noţiunii de control al constituţionalităţii legii

- Înţelegem prin control al constituţionalităţii legilor ansamblul dispoziţiilor nor¬mative care reglementează activitatea de verificare a conformităţii legilor şi altor acte normative cu dispoziţiile Legii fundamentale Sediul acestor norme juridice se găseşte, fireşte, în constituţie. Lor li se adaugă normele cuprinse în actul nor¬mativ special, care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei învestite cu prerogativele de jurisdicţie constituţională.

- Pentru a se verifica conformitatea unei legi cu dispoziţiile constituţionale, au fost propuse, în principal, două sisteme:

a) controlul exercitat de către un organ politic;

b) controlul exercitat printr-un organ jurisdicţional.

c) controlul exercitat de un organism politic-jurisdicţional. Primele două sisteme mai sunt cunoscute şi sub denumirea de control preventiv şi, respectiv, controlul posterior.

- Primele două sisteme mai sunt cunoscute şi sub denumirea de control preventiv şi, respectiv, controlul posterior.