Convenția de Arbitraj

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE

ASUPRA

CONVENTIEI DE ARBITRAJ

1. Notiune, forme

În literatura de specialitate conventia de arbitraj a fost definita ca reprezentând “întelegerea partilor de solutiona un litigiu de comert international prin intermediul arbitrajului ocazional ori permanent”1 sau “ acordul partilor contractului de comert international de a supune litigiul ivit între ele în legatura cu executarea acelui contract arbitrajului”2.

Conventia de arbitraj se poate prezenta sub cele doua forme3:

- compromisul sau conventia de compromis;

- clauza compromisorie sau clauza de arbitraj;

Compromisul este acordul prin care partile supun litigiul existent între elespre solutionarea unui arbitraj.

Compromisul trebuie sa îndeplineasca anumite conditii.

Sa se refere la un litigiu actual si determinat, mentionat ca atare în actul de compromis.

În cazul în care partile au în vedere un litigiu, care înca nu s-a declansat, acordul lor privind arbitrarea acestui litigiu ne este compromis, ci o clauza compromisorie.

Situatia este diferita daca fara a fi un litigiu deja nascut, exista faptul litigios, , adica acela care este susceptibil de a da nastere, ulterior, la un litigiu4; partile pot încheia un compromise valabil.

Existenta unui litigiu este de esenta contractului de compromis.

Inexistenta litigiului semnifica lipsa de obiect a compromisului ;i este sanctionata cu nulitatea actului de compromis, precum si a sentintei care ar fi data în aceste conditii.

Arbitrii pot statua numai asupra cererii ce au fost sesizati. Daca ei se pronunta cu privire la un litigiu inexistent, înseamna ca statueaza ultra petita, cu toate consecintele aferente unei asemenea statuari.5

Acordul partilor trebuie sa fie exprimat de asa natura încât sa rezulte ca arbitrii sunt învestiti cu putere de a judeca, fiindca altfel acordul partilor ar putea exprima un alt contract ( tranzactie, expertiza ), dar nu un compromis, conventie de arbitraj.

În cuprinsul compromisului partile trebuie sa desemneze arbitrul

( eventual arbitrii ) ce urmeaza sa statuieze asupra contenciosului lor.

Desemnarea arbitrilor trebuie facuta prin aratarea numelui lor sau în orice alt mod de natura sa denote certitudinea în privinta identitatii persoanei desemnate ( cum ar fi de exemplu, desemnarea ca arbitru a presedintelui Curtii de arbitraj) ; în acest caz se întelege ca va fi arbitru persoana care va avea aceasta calitate la momentul când trebuie sa aiba loc arbitrajul.