Cooperare juridică

1. Noţiunea de cooperare internaţională

Conceptul de cooperare internaţională este indisolubil legat de cel al relaţiilor internaţionale, ca acte ce presupun cel puţin un element de extraneitate. Această extraneitate se referă la existenţa, într-un raport juridic, a altui stat sau a unei organizaţii internaţionale. Putem spune astfel, că cele două noţiuni se completează reciproc dând naştere unor consecinţe juridice deosebite.

Primele reguli de conduită cu caracter internaţional1 au apărut din timpuri străvechi, pornind de la elemente disparate şi de natură bilaterală. Pe măsura evoţuţiei istorice, relaţiile internaţionale, la început rudimentare şi limitate ca obiect, s-au dezvoltat şi diversificat, rolul principal în acest proces complex revenind statelor.

În timp, aceste relaţii internaţionale s-au extins, acaparând toate domeniile vieţii sociale în care statele îşi manifestă reciproc un deosebit interes.

În prezent, relaţiile dintre state au caracter politic, economic, cultural, militar, ori privesc comunicaţiile, protecţia drepturilor omului, transporturile, mediul înconjurător şi nu în ultimul rând domeniul juridic.

Cooperarea internaţională, având la bază relaţiile internaţionale, a dat naştere unei comunităţii internaţionale ce respectă însă principiul independenţei şi suveranităţii statelor implicate. Nu se poate nega astfel rolul deosebit pe care aceasta şi-l asumă în dezvolatrea armonioasă a societăţii internaţionale.

Atitudinea statelor de a coopera se manifestă prin încheierea unor convenţii, tratate, acorduri, pacte bilaterale sau multilaterale. Ele pot avea un caracter zonal, regional sau universal în funcţie de relaţia ce formează obiectul cooperării.

Primele manifestări de acest gen au avut loc încă din Antichitate şi s-au dezvoltat până în zilele noastre, devenind un mod de manifestare a statelor în acţiunea de relaţionare dintre ele. La baza unor astfel de relaţii interstatale pot sta motive pozitive sau negative. Numim pozitive acele relaţii ce nu au la bază existenţa unei fapte ilicite, cauzatoare de consecinţe periculoase şi negative acele relaţii care se fundamentează pe existenţa unei fapte ilicite care a periclitat ordinea socială.

Dezvoltarea cooperării între state nu poate face decât prin menţinerea încrederii pe care statele şi-o acordă reciproc în procesul de relaţionare dintre ele. Un pas important în acest proces îl constituie încheierea de tratate şi convenţii pe termen determinat sau nedeterminat ce au ca obiect întrajutorarea mutuală a statelor semnatare. Astfel, este imperios necesar respectarea deplină a înţelegerii cu privire la care statele au convenit. Obiectul tratatelor şi convenţiilor subliniază preocupările pe care statele le au la un momentdat şi arată structura valorilor sociale pe care o societate se fundamentează.

Această formă de manifestare a statelor pe plan extern a constituit o modalitate de apărare împotriva unor factori nagativi, venind ca o soluţie în faţa unei mari probleme1. La ora actuală, dezvoltarea şi evoluţia cooperătii internaţioanle se bazează pe existenţa relaţiilor creeate între state de-a lungul istoriei, şi a numărului mare de state şi organizaţii internaţionale2.

Apariţia şi dezvoltarea cooperării internaţioanale a fost impusă atât de evenimente pozitive cât şi de evenimente negative, încercând în acest mod să se găsească soluţii de rezolvare a unor probleme ce depăşeau puterea de reacţie a unui stat luat izolat.

În actuala etapă de dezvoltare a societăţii contemporane colaborarea internaţională între state suverane şi egale în drepturi devine aşadar, o realitate incontestabilă, impusă de necesităţi obiective3.

Principiul cooperării este astăzi unanim admis în raporturile internaţionale dintre state, contribuind la cunoaşterea reciprocă între naţiuni. Premisa fundamentală în dezvoltarea relaţiilor internaţioanle trebuie să o constituie întotdeauna principiul respectării independenţei şi suveranităţii naţionale4.

Cooperarea internaţională reprezintă astfel, o modalitate de manifestare a statelor în baza existenţei unor relaţii internaţionale, cu respectarea principiilor independenţei şi suveranităţii naţionale, realizată pe baza acordului liber consimţit şi acordării încrederii reciproce, în vederea promovării sau protejării unor interese comune.

2. Justificarea şi necesitatea existenţei unei cooperări judiciare internaţionale între state

Multitudinea de relaţii ce pot interveni între state, au dat naştere la diverse tipuri de colaborare, de la cea economică la cea politică, militară şi juridică. Conlucrarea statelor în domeniul juridic a fost determinată de amploarea fenomenului infracţional şi de evoluţia acestuia în sensul internaţionalăzării sale.

Procesul de democratizare şi progresul tehnico-ştiinţific au avut consecinţe benefice, facilitând mişcarea persoanelor şi a mărfurilor, dar şi un impact negativ, deschizând noi posibilităţi pentru infractori. Aceştia profitând de situaţia economică tot mai dificilă a unor state s-au organizat în grupări cu mult mai bine dotate decât instituţiile de ordine publică1.

Transformările ce s-au produs în lume de-a lungul ultimului secol au condus la creearea unei noi ordini de drept şi la apariţia unor noi forme de manifestare, pe fondul intensificării dialogului politic pentru menţinerea păcii, promovarea drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept.

În lupta împotriva criminalităţii interne şi internaţionale, rezultatele cele mai bune nu pot fi obţinute fără o cooperare deosebită între state. Dezvoltarea relaţiilor internaţionale pe multiple planuri, în special după primul război mondial, a fost însoţită între altele de o creştere fără precedent a criminalităţii internaţionale2.

Criminalitatea internaţională reprezintă, în lumina Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000, activităţile transnaţionale desfăsurate de „un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere, în scopul savârşirii uneia sau mai multor infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie, pentru a obţine, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material” (art. 2, lit. a ).