Criminalistică

Materia criminalisticii ocupă un loc însemnat în formarea profesională a corpului de jurişti, indiferent de modalitatea în care absolvenţii studiilor juridice îşi vor desfăşura profesia (ca judecători, procurori, avocaţi, notari, consilieri juridici,executori judecătoreşti ş.a.)Deşi, la o primă vedere, noţiunile de criminalistică par a fi circumscrise,alături de celelalte materii penale (Dreptul penal, Dreptul procesual Penal,Criminologia) scopului de soluţionare a cauzelor penale, în realitate informaţiile oferite de ştiinţa criminalisticii se pot dovedi utile în toate ramurile dreptului.

1.1 Obiectul şi metodele Criminalisticii 

1.2 Caracterele Criminalisticii 

1.3 Conexiunile Criminalisticii cu alte ştiinţe

1.4 Sistemul Criminalisticii

1.5 Principiile investigaţiei criminalistice

Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării faptelor antisociale, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor, precum şi prevenirea pregătirii şi desfăşurării unor asemenea fapte. 

Din definiţia dată criminalisticii se poate desprinde obiectul acesteia, care constă în elaborarea metodelor tactice şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare pentru descoperirea, cercetarea şi judecarea faptelor ilicite, acţiuni care privesc următoarele direcţii:

elaborarea de metode tehnice necesare cercetării urmelor create cu prilejul săvârşirii infracţiunilor sau a altor fapte ilicite;

adaptarea unor metode de cercetare ale altor ştiinţe la necesităţile criminalisticii, pentru aplicarea lor la cerinţele activităţii proprii;

elaborarea unor reguli şi procedee tactice necesare efectuării unor acte de urmărire penală sau cercetării judecătoreşti

valorificarea experienţei din activitatea de urmărire penală sau cercetării judecătoreşti prin cunoaşterea modului de rezolvare a unor cazuri practice, a modalităţilor de combatere şi prevenire a faptelor antisociale, stabilirea unor metodologii de cercetare pentru diferite tipuri de infracţiuni

Datorită obiectului propriu de cercetare, Criminalisticii îi sunt specifice anumite metode de cunoaştere, unele dintre ele tipice ştiinţei respective, altele comune mai multor ştiinţe, dar aplicate într-un mod particular, potrivit obiectului său.

La baza metodologiei criminalistice, ca, de altfel, a tuturor ştiinţelor, se situează modalităţi generale de cunoaştere cum sunt observaţia, analiza şi sinteza, deducţia şi inducţia, comparaţia, adaptate la specificul obiectului Criminalisticii.

Metodele adaptate la specificul Criminalisticii, din alte domenii ştiinţifice, pe primul loc aflându -se metodele de analiză fizico-chimică a urmelor şi microurmelor care se prezintă sub formă de resturi de obiecte şi materii, metodele biologice de examinare a urmelor de secreţii, excreţii ori ţesuturi moi, metodele antropologice, metodele de examinare optică, în radiaţii vizibile Metode de examinare proprii Criminalisticii, care ţin de particularităţile obiectului său de cercetare. Iată numai câteva dintre acestea: 

metode destinate descoperirii şi examinării (îndeosebi comparative) a urmelor sau mijloacelor de probă;

metode de identificare a persoanelor şi cadavrelor după semnalmente exterioare ori după resturi osoase;

Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală, elaborate atât pe baza generalizării experienţei organelor judiciare, cât şi prin adaptarea unor elemente de cunoaştere aparţinând psihologiei. Metode tehnice de prevenire a infracţiunilor, cum sunt cele vizând prevenirea falsurilor, a furturilor, a altor categorii de fapte de natură penală.

Raportată la alte ştiinţe chemate să participe la activitatea judiciară, cum este Medicina legală, sau la alte ramuri de drept, îndeosebi ramurile Dreptului penal şi procesual penal, fără a exclude, însă, şi alte ramuri ale dreptului, inclusiv Dreptul ci vil, Criminalisticii îi sunt specifice anumite caractere:

Caracterul judiciar – este impus de legătura indisolubilă a Criminalisticii cu activităţile de cercetare şi urmărire penală. Practica demonstrează, fără putinţă de tăgadă că, în foarte multe situaţii, activitatea consacrată soluţionării cauzelor penale este precedată de un proces laborios destinat strângerii probelor, clarificării împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta ilicită, identificării autorului şi câteodată, chiar a victimei.

Caracterul autonom – evaluarea obiectului Criminalisticii conduce la concluzia că acesta este deosebit de cel al altor ştiinţe juridice. Astfel, nici una dintre acestea nu îşi propune să elaboreze metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de descoperire, ridicare şi examinare a urmelor faptelor ilicite sau de identificare a făptuitorilor.

Caracterul unitar. Structura complexă a Criminalisticii este impusă de necesitatea rezolvării unor probleme dintre cele mai diverse, determinate atât de varietatea faptelor penale ce trebuie investigate, cât şi de împrejurările deosebite, nu de puţine ori singulare, în care se săvârşesc actele ilicite

Caracterul pluridisciplinar – ştiinţa criminalisticii reprezintă „o punte de legătură între ştiinţele naturii şi ştiinţele juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dintâi găsindu -şi aplicarea în procesul judiciar”.

Criminalistica poate fi structurată în următoarele părţi principale:

Tehnica criminalistică cuprinzând ansamblul metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice destinate descoperirii, fixării, ridicării şi examinării urmelor sau mijloacelor materiale de probă.

Tactica criminalistică , însumând totalitatea procedeelor şi regulilor, altele decât cele stabilite prin norme de drept, privind efectuarea actelor de urmărire penală şi în general, de anchetă.  

Metodologia criminalistică , vizând cercetarea unor categorii de fapte penale cum sunt cele împotriva vieţii, patrimoniului, accidentele rutiere, navale sau aeriene etc.