Criminalistică

Criminalistica este ştiinţa judiciară cu caracter autonom şi unitar care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele tehnico-ştiinţifice şi procedurale tactice destinate descoperiri infracţiunilor şi identificării persoanelor antrenate în săvârşirea lor. Din perspectivă epistemiologică criminalistica este o ştiinţă de sine stătătoare întrucât are un obiect propriu de cercetare, şi are metode specifice de investigare, începând cu analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia, analiza comparativă şi continuând cu metodele specifice investigaţiilor penale, cum ar fi metodele de identificare a persoanelor şi obiectelor, de cercetare a falsurilor, etc.

Criminalisticii îi sunt definitori următoarele caractere:

- Caracterul judiciar, pentru că se ocupă cu strângere probelor necesare conturării elementelor constitutive ale infracţiunii, stabilind modalităţile de acţiune tehnico-tactică de investigare a infracţiunilor.

- Caracterul autonom, este dat prin obiectul şi metodele proprii de investigare pe care nu le întâlnim la alte ştiinţe.

- Caracterul unitar, acesta chiar dacă ne aflăm î¬n prezenţa a trei domenii de activitate şi anume domeniul tehnic, domeniul tactic care însumează regulile după care trebuiesc efectuate diferite acte, începând cu cercetarea la faţa locului şi continuând cu ascultări de persoane, efectuări de percheziţii, iar ultimul domeniu al criminalisticii este domeniul metodologic care conţine reguli de investigare raportate la natura faptelor cercetate.

- Caracterul pluridisciplinar, criminalistica fiind una din primele ştiinţe de graniţa.

Legături cu alte ştiinţe:

- Legăturile cu ştiinţele penale (drept penal, drept procesual penal).

- Legăturile cu criminologia.

- Legăturile cu medicina legală.

- Legăturile cu dreptul transporturilor.

- Legăturile cu dreptul familiei.

Principii fundamentale ale criminalisticii:

a. Principiul legalităţii.

b. Principiul aflării adevărului.

c. Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Sunt chestiuni de deontologie profesională. În primul rând aflarea adevărului ca şi vinovăţia unei persoane nu trebuie stabilită cu orice preţ, adevărul având un singur sens care nu este adevărul inculpatului dar nici cel al magistratului. În strângerea probelor trebuie evidenţiate atât elemente în vederea învinuirii persoanei, precum şi pentru circumstanţiere, în favoarea neînvinovăţirii acestuia.

Principiile proprii criminalisticii:

a) Săvârşirea unei fapte penale determină modificări în mediul înconjurător, astfel, teoretic nu există faptă fără urme, nu există cimă perfectă.

b) Principiul operativităţii, astfel actele de urmărire penală trebuie făcute cu rapiditate, timpul lucrând în favoarea infractorului. Pe măsură ce timpul trece se şterg urmele şi dispar amintirile.

c) Principiul identificării. Întreaga investigaţie penală vizează, obiecte concrete, identificate cu ele însele, care au legătură cauzală cu fapta cercetată.

Identificarea criminalistică

Identificarea este problema centrală a investigaţiei penale, pentru că esenţialmente identifică fapte, împrejurări, persoane antrenate într-o formă sau alta în săvârşirea faptei penale. Identificarea ca atare este un proces de recunoaştere a unor persoane, obiecte, care are la bază compararea.

Prin identitate înţelegem însuşirea unei persoane sau obiect de a-şi manifesta identitatea în timp şi spaţiu prin caracterele fundamentale relativ neschimbătoare care îl deosebesc de toate celelalte şi îl fac să rămână identic cu el însuşi pe întreaga existenţă a sa. Acestora li se pot adăuga şi caractere temporale. Caracterele temporare trebuie privite în permanenţă mişcare deşi unele rămân stabile pentru întreaga durată a existenţei persoanei sau obiectului.