Curs Drept

Ca orice ramura de drept principiile au menirea nu numai sa caracterizeze o anumita ramura de drept, dar sa si ofere un ghid de orientare în raporturile juridice respective pentru a rezolva situatiile în care nu exista o acoperire juridica concreta. Ele sunt adevarate reguli de conduita, de orientare în afaceri atunci când normele legale sunt lacunare, incomplete, confuze, când sunt cazute în desuetudine sau sunt texte adoptate având în vedere alte realitati istorice.

Aceste principii sunt:

1. Principiul libertatii în afaceri (în comert)

Continutul si suportul normativ – este un principiu compozit (complex) având o latura economica si anume libertatea de întreprindere si o latura juridica si anume libertatea de expresie juridica.

Suportul si acoperirea juridica reprezinta preocuparea legii fundamentale Constitutia si a legilor care garanteaza si reglementeaza economia de piata: Legea concurentei, Legea societatilor comerciale, reglementarile conventiilor în comert, etc.

Libertatea de întreprindere (initiativa) alaturi de libertatea concurentei reprezinta expresia economiei de piata.

Constitutia în art. 34, alin. 2 arata ca „Libertatea comertului prin obligatia statului de a sigura protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie” reprezentând stimularea concurentei loiale si a egalitatii de sansa în comert.

Functionarea si eficienta acestui principiu presupune absenta unor constrângeri, discriminari, inegalitati.

Libertatea din comert este libertatea de a concepe, de a mobiliza fonduri, de a constitui întreprinderi lucrative, de a valorifica un capital. Acesta nu se conciliaza cu acele constrângeri de ordin politic, administrativ.

Libertatea de expresie juridica – este aceea libertate a oricarei persoana în limitele unei capacitatii juridice conform careia subiectul de drept poate decide nestingherit, neconstrâns daca sa se angajeze într-un raport juridic: sa faca un contract sau nu, sa se casatoreasca sau nu, sa se angajeze într-un raport de munca sau nu si multe alte acte care presupun manifestare de vointa.

Vointa juridica este aceea care creeaza o legatura speciala între doua sau mai multe persoane, legatura controlata de forta publica.

Forme:

A. Libertatea de forma: spre deosebire de dreptul civil unde anumite acte trebuie sa îmbrace o forma solemna autentica pentru a fi viabile, în dreptul afacerilor nu exista în principiu conditionarea validitatii de o anumita forma a contractului, nici în drept civil aceasta conditionare nu reprezinta regula. Regula este consensualismul (orice ipoteca trebuie sa aiba forma autentica notariala).

În dreptul afacerilor nici contractul de societate nu mai trebuie sa aiba aceasta forma decât în cazul societatilor de persoane. Sunt anumite operatiuni civile: înstrainarile de terenuri de care un om sau firma de afaceri nu se poate dispersa, aceste operatiuni trebuie sa aiba forma autentica, chiar servesc unei afaceri.

Libertatea de forma nu este contrazisa de existenta contractului tip, a contractelor cadru si a contractelor de adeziune.

Contractul tip este un contract ale carui clauze sunt în majoritatea lor prefabricate de catre ofertantul contractului, ele având drept scop sa faciliteze perfectarea operatiilor oferind afacerii un instrument juridic adecvat.

Contractul are si „spatii libere” în care partile introduc prevederi particulare. Reguli pentru utilizarea acestor contracte tip:

- o clauza prefabricata nu se socoteste modificata daca modificarea nu este perfect identica în toate exemplarele;

- prevaleaza (are prioritate) clauza adaugata din spatiile libere care contrazice clauza prefabricata.

Contractele cadru sunt un gen de contracte tip, dar de extractie legala cu recomandari de forme rezultate din conventii internationale. Acestea sunt aprobate prin diferite acte normative, de exemplu: contracte pentru serviciu, prestatii de interes general care reclama o uniformitate (exemplu_: contractele medicilor de familie, contractele de scolarizare).

Contracte de adeziune spre deosebire de primele nu numai ca sunt prefabricate, sunt expresia unei vointe predominante a agentilor economici care ofera serviciul, datorata în esenta monopolului, tehnicitatii deosebite, a conditiilor speciale în care se poate realiza prestatia (exemplu: contractele de furnizare a energiei electrice, gaze natural, a transportului pe cale ferata) .

Contractele pentru operatiuni complexe sunt contracte concepute de comunitatile de afaceri pentru a facilita si a asigura o securitate operatiunilor comerciale (contractele pentru investitii).

B. Libertatea de alegere a instrumentului juridic – parteneri în afaceri sunt liberi sa utilizeze un contract reglementat (numit) sau sa conceapa ei un contract nereglementat (nenumit). Partile pot sa realizeze un contract hibrid putând deroga de la reglementarea legala a unui anumit contract deoarece reglementarea este numai o oferta de continut.

Daca parteneri identifica corect contractul, textele de lege care reglementeaza drepturile si obligatiile partilor, nu trebuie reproduse în contract „Ce este în lege nu se scrie” sau partile pot sa stipuleze astfel decât spun textele de lege (de exemplu ele pot renunta la raspunderea pentru vicii ascunse).

C. Libertatea la alegere a legii speciale aplicabile în contractele comerciale internationale –legea aplicabila este „Lex Voluntatis ” adica legea care rezulta din vointa partilor, aceasta libertate de alegere se traduce prin posibilitatea ca într-o operatiune internationala parteneri sa stipuleze ca legea aplicabila este chiar o lege terta care nu este a statului de sediu sau de nationalitate a niciunuia dintre ei.

Principiul libertatii în afaceri este marginit de respingerea a doua feluri de clauze:

- clauzele leonine când una dintre parti îsi rezerva tot sau ce mai mare parte din beneficiu fara a participa la pierderi;

- clauzele uzurari sunt clauzele prin care una dintre parti se disperseaza de orice responsabilitate pentru neexecutarea contractului creându-si o imunitate contractuala, adica o pozitie discretionala.