Cursuri de Drept

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE DESPRE ŞTIINŢA DREPTULUI

SECŢIUNEA I

ŞTIINŢA DREPTULUI

1. Conceptul general de ştiinţă

Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre natură, societate, gândire, cunoştinţe obţinute prin metode specifice care sunt exprimate mai apoi prin concepte, categorii, principii şi noţiuni. Ca fenomen social distinct şi ca formă specifică de activitate ştiinţa trebuie privită atât ca un sistem de idei, reprezentări şi teorii , cât şi ca sistem care se dezvoltă perpetu şi produce noi cunoştinţe şi valori spirituale.

Sistemul ştiinţei se divide în următoarele subsisteme:

a) ştiinţe ale naturii ;

b) ştiinţe despre societate ;

c) ştiinţe despre gândire.

Prin conţinutul şi obiectul său, ştiinţa dreptului aparţine ştiinţelor despre societate deoarece acestea din urmă se preocupă de legile generale ale societăţii, legi care se manifestă în însăşi activitatea umană privită atât prin perspectiva organizării şi existenţei societăţii umane cât şi prin aceea a modalităţilor specifice de manifestare a diverselor componente ale realităţii socio-umane (de exemplu: politic, juridic, etic, etc.).

2. Locul ştiinţei dreptului în sistemul ştiinţelor sociale

Ca ştiinţă despre societate ,dreptul este totodată o ştiinţă social-umană, iar ştiinţa dreptului studiază juridicul în toate formele sale de manifestare, dimensionând astfel existenţa umană în funcţie de anumite condiţii social-istorice.

Ştiinţa dreptului aparţine ştiinţelor juridice, studiază legile existenţei şi dezvoltarea statului şi dreptului, instituţiile politice şi cele juridice, formele lor de evoluţie în trecut şi în prezent, influenţând societatea şi activitatea umană.

Dreptul, ca fenomen normativ, reprezintă încercarea de disciplinare şi coordonare a raporturilor sociale. Dreptul nu acţionează însă în mod arbitrar, în afara intenţiilor manifestate de activitatea umană, ci în mod subordonat scopului de a promova valori larg receptate (de exemplu: proprietatea, protecţia drepturilor şi libertăţilor individuale, protecţia societăţii civile). În acest mod ştiinţa dreptului formează principii generale în baza cărora dreptul îşi structurează un mecanism adecvat de influenţare a comportamentului uman pe temeiul unor necesităţi valorice.

Ca şi ştiinţă explicativă, ştiinţa dreptului studiază natura juridicului, legile interne ale sistemului juridic, cum ar fi corelaţiile dintre diferite ramuri ale dreptului. Astfel, dreptul în sens de ştiinţă, reprezintă, ca şi celelalte ştiinţe sociale, o generalizare a experienţei umane într-un anumit domeniu – cel juridic – şi conţine un complex de noţiuni, categorii, concepte şi principii teoretice, dar şi o metodă aparte pe baza căreia se pot investiga fenomene cuprinse în sfera sa de cercetare.

În concluzie, ştiinţa dreptului are un statut specific întrucât analizează un anumit domeniu al relaţiilor sociale şi anume domeniul participării oamenilor la circuitul juridic ca purtători de drepturi şi obligaţii juridice. Intervenţia dreptului în acest domeniu are menirea de a conduce şi dirija comportamente umane impunându-le reguli normative, dar şi programând un anumit tip de acţiuni cu respectarea formelor de manifestare individuală şi colectivă.

Ştiinţa dreptului nu se limitează doar la studiul normei juridice, jurisprudenţei, a contractului, ci obiectul său este supus unui amplu proces explicativ, colaborând în acest sens cu alte ştiinţe – economice, politice, istorice, etice.

3. Sistemul ştiinţei dreptului

În evoluţia sa milenară, ştiinţa dreptului a înregistrat un permanent proces de specializare, proces în care s-a cristalizat un ansamblu de valori ce constituie obiectul specific de cercetare al acestei ştiinţe.

În acest mod s-a putut defini sistemul ştiinţei dreptului alcătuit din următoarele componente:

- teoria generala a dreptului;

- ştiinţele juridice de ramură;

- ştiinţele juridice istorice;

- ştiinţele participative.

Ştiinţele juridice de ramură studiază fenomene juridice particulare şi o anumită ramură a dreptului cum sunt:

- ştiinţa dreptului constituţional;

- ştiinţa dreptului civil;

- ştiinţa dreptului penal etc.

Criteriul de departajare al acestor ramuri îl constituie obiectul de reglementare şi metoda specifică de reglementare.

Dreptul unui stat este alcătuit din numeroase norme şi instituţii juridice. Ansamblul acestora formează sistemul unitar al dreptului aparţinând statului respectiv. Acest sistem există şi se manifestă prin diversitatea ramurilor care îl compun . Fiecare ramură este alcătuită din grupe de norme juridice, organic legate ce reglementează o anumită categorie de relaţii sociale pe baza aceleiaşi metode şi în temeiul unor principii comune.

Ştiinţele juridice istorice cercetează istoria dreptului dintr-o anumită ţară sau ca fenomen juridic de ansamblu, în sens istoric. Cercetarea istoriei dreptului evidenţiază vechile instituţii juridice şi evoluţia acestora, subliniind ideea de progres juridic. De asemenea, ştiinţele istorice se preocupă de studiul doctrinei juridice, a marilor curente şi şcoli de drept.

Ştiinţele participative (ajutătoare) sunt: criminalistica, medicina legală etc. Aceste ştiinţe fac parte din sistemul dreptului în măsura în care unele ramuri de drept apelează la cunoştinţele de ordin criminalistic, medico-legal, statistic, etc, pentru a obţine o anumită finalitate, respectiv rezolvarea unui raport juridic.

CAPITOLUL II

INTRODUCERE ÎN TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

SECŢIUNEA I

IMPORTANŢA STUDIERII DREPTULUI

Noţiunea de drept semnifică un ansamblu de reguli de conduită obligatorie ce consfinţesc drepturi, obligaţii şi libertăţi ale oamenilor în relaţiile lor reciproce a căror respectare este asigurată la nevoie de către forţa publică a statului.

Se poate concluziona astfel că societatea umană încă de la primele colectivităţi a simţit nevoia unei organizări, a unei discipline fără de care convieţuirea ar fi imposibilă.

În acest mod s-au format reguli, norme, obiceiuri a căror respectare a fost necesară colectivităţii şi care la început a fost asigurată de o autoritate recunoscută de membrii colectivităţii, cum ar fi şeful de familie, şeful de trib şi apoi organismul special creat în acest sens. Acest organism întruchipa puterea publică şi s-a constituit ca Republică sau Imperiu, iar azi ca autoritate de stat.