Cursuri Drept

Curs
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 10 fișiere: doc
Pagini : 38 în total
Cuvinte : 14290
Mărime: 98.72KB (arhivat)
Publicat de: Bartolomeu Marian
Puncte necesare: 0
in cadrul facultatii de relatii economice internationale anul 3 semestrul 2

Extras din curs

Construcţia Uniunii Europene

A Reconstrucţia Europei

După al doilea Război Mondial, Europa se afla în situaţia în care erau necesare reguli noi de conduită pe plan internaţional, adică era nevoie de o nouă ordine juridică, exprimată prin Convenţii Internaţionale:

- Planul Marshall

- Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (O.E.C.E)

- Acordurile de la Bretton Woods în domeniul monetar

- Acorduri generale pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.)

La un moment dat s-a pus problema reconcilierii Franţei cu Germania şi în acelaşi timp exercitarea unui control asupra Germaniei cu scopul de a împiedica o nouă înarmare a acesteia.

Astfel, bazele UE se regăsesc în preocupările de natură economică. Miza mare a dezvoltării europene după război a constituit-o controlul asupra bazinului minier din zona Ruhr - ului care asigură o mare parte din producţia europeană.

Astfel s-a creat prima comunitate europeană numită Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O) 1951 Paris.

Originea acestei comunităţi se regăseşte în Planul Schuman care în 1950 propunea partenerilor europeni să pună în comun producţia, iar apoi şi distribuţia cărbunelui, fierului şi oţelului.

Această organizaţiese baza pe cooperarea franco-germană de natură să echilibreze această piaţă strategică.

Acestei cooperări i se alătură statele membre Benelux (Belgia, Olanda, Luxembourg) şi Italia; Marea Britanie rămânând deoparte şi invocând relaţia specială cu SUA pe care a menţinut-o o perioadă îndelungată.

Acest tratat a realizat o integrare mai profundă realizând înfiinţarea de instituţii interne cu funcţii definite.

Ca realizări concrete evidenţiem în materia concurenţei reglementări care se aplică statelor membre, iar în domeniul integrării se pun bazele unui control comunitar concentrat.

De asemenea, tratatul prevedea în mod excepţional posibilitatea de a exercita o acţiune directă asupra pieţei şi producţiei (dacă circumstanţele o impun).

Tratatul de la Paris a fost semnat pe o perioadă de 50 de ani, efectele sale încetând la data de 23 iulie 2002.

II Tratatele semnate la Roma de înfiinţarea celorlalte comunităţi

A) Tratatul instituit de Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM)

Un alt pas în extinderea construcţiei comunitare avea în vedere ATOMUL deoarece arma nucleară nu putea să rămână monopolul Rusiei, SUA , Marea Britanie.

Obiectivul Tratatului de la Roma era asemănător cu cel al Tratatului CECO. Instituţiile acestei comunităţi erau diferite de cele ale Tratatului de la Paris: Comisia, Adunarea, Consiliul, Curtea de Justiţie.

Finalitatea EURATOM era aceea de a pregăti în domeniul producţiei condiţiile formării şi dezvoltării industriilor nucleare ale celor şase.

În domeniul comercial, tratatul favoriza exploatarea în comun a unor întreprinderi din statele membre precum şi schimbul de informaţii şi un sistem original de brevete de invenţie.

B) Tratatul CEE (Comunitatea Economică Europeană)

Reprezintă al treilea tratat care a pus bazele CEE având aceleaşi obiective, sprijinindu-se pe aceleaşi instituţii şi mecanisme.

Urmăreşte în special expansiunea la nivel internaţional, având ca nucleu reconcilierea franco-germană.

Finalitatea tratatului este extinderea întregului sistem la toate produsele şi activităţile economice cu următoarele excepţii:

- domeniul atomului, cărbunelui şi oţelului (rezervate celor 2 tratate)

- prerogativele lăsate statelor membre în anumite sectoare: producţia şi comerţul cu arme, materialul de război, etc.

Obiectivul imediat al Tratatelor de la Roma din 1957 era deschiderea unui spaţiu economic larg şi crearea unei pieţe în care întreprinderile din cele şase state să poată acţiona într-o concurenţă loială pentru profitul comun al partenerilor şi al consumatorilor.

Trebuiau eliminate obstacolele care se impuneau liberei circulaţii a persoanelor, mărfurilor şi capitalurilor (termenul era de 12 ani). Se instituie un tarif vamal comun (TVC) pentru a uniformiza condiţiile de intrare a importurilor în această organizaţie.

Desăvârşirea uniunii vamale a avut loc la 1 iulie 1968, cu un an şi jumătate mai devreme decât dat stabilită.

Tratatele de la Roma au fost încheiate pentru o perioadă nedeterminată.

Preview document

Cursuri Drept - Pagina 1
Cursuri Drept - Pagina 2
Cursuri Drept - Pagina 3
Cursuri Drept - Pagina 4
Cursuri Drept - Pagina 5
Cursuri Drept - Pagina 6
Cursuri Drept - Pagina 7
Cursuri Drept - Pagina 8
Cursuri Drept - Pagina 9
Cursuri Drept - Pagina 10
Cursuri Drept - Pagina 11
Cursuri Drept - Pagina 12
Cursuri Drept - Pagina 13
Cursuri Drept - Pagina 14
Cursuri Drept - Pagina 15
Cursuri Drept - Pagina 16
Cursuri Drept - Pagina 17
Cursuri Drept - Pagina 18
Cursuri Drept - Pagina 19
Cursuri Drept - Pagina 20
Cursuri Drept - Pagina 21
Cursuri Drept - Pagina 22
Cursuri Drept - Pagina 23
Cursuri Drept - Pagina 24
Cursuri Drept - Pagina 25
Cursuri Drept - Pagina 26
Cursuri Drept - Pagina 27
Cursuri Drept - Pagina 28
Cursuri Drept - Pagina 29
Cursuri Drept - Pagina 30
Cursuri Drept - Pagina 31
Cursuri Drept - Pagina 32
Cursuri Drept - Pagina 33
Cursuri Drept - Pagina 34
Cursuri Drept - Pagina 35
Cursuri Drept - Pagina 36
Cursuri Drept - Pagina 37
Cursuri Drept - Pagina 38

Conținut arhivă zip

  • Curs 10.doc
  • curs 11.doc
  • curs 2.doc
  • curs 3.doc
  • curs 4.doc
  • curs 5.doc
  • curs 7.doc
  • Curs 8 drept.doc
  • curs 9.doc
  • cursul 6.doc

Alții au mai descărcat și

Drepturile Omului

I. Delimitari conceptuale privind drepturile omului si Dreptul international al drepturilor omului 1.Delimitari conceptuale privind drepturile...

Organizarea magistraturii, avocaturii, notariatului public și activității executorilor

Secţiunea 1. Noţiunea de justiţie. Noţiunea de justiţie are mai multe sensuri, două dintre acestea fiind legate în mod direct de studiul...

Drept Penal

DEF. PROCEDURA PENALA: Activitatea reglementata de lege desfasurata de organele compentente cu participarea partilor si altor persoane in scopul...

Dreptul contenciosului internațional

Organizarea Curtii Infiintarea, organizarea si functionarea Curtii Internationale de Justitie este stipulata de Charta ONU, Statutul CIJ, la care...

Drept internațional contemporan

Dreptul internaţional public este acea ramura a dreptului, acel ansamblu de norme juridice, scrise sau nescrise, create în principal de către...

Managementul Finanțelor Publice

0. Introducere Managementul finanţelor publice reprezintă o parte deosebit de importantă a gestiunii dezvoltării urbane. Obiectivul acestui...

Organizarea socială și normele de conduită ale geto - dacilor în epoca prestatală

Geto-dacii fac parte din marele neam etnic al tracilor, care, dupa cum spunea Herodot este cel mai numeros dupa cel al inzilor. Tracii au patruns...

Drept Procesual

CAPITOLUL I: INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI PROCESUAL PENAL 1. INFRACŢIUNEA ŞI JUSTIŢIA PENALĂ 2. PROCESUL PENAL, MIJLOC DE REALIZARE A...

Te-ar putea interesa și

Infracțiuni Contra Autorității

Secţiunea I - Caracterizarea generală a infracţiunilor contra autorităţii 1.1.Aspecte comune infracţiunilor contra autorităţii. În sistemul de...

Cursuri Drept Civil

Curs 1 Suport de curs: “Contracte de succesiune”, Editura Hamangiu; “Manual de drept civil – parte speciala” Nicoleta Gheorghe si Camelia...

Cursuri Drept Comunitar

1. Regulament, directiva, decizie. Comparatie. Regulamentul de aplicabilitate generala este obligatoriu in intregime si este direct aplicabil in...

Cursuri Drept Administrativ

Administraţia publică, în sesns material, presupune acţiuni de dispoziţie sau de prestaţie pentru îndeplinirea cărora utilizează o seamă de...

Cursuri Drept Vamal și Fiscal

Legislatia fiscala a Uniunii Europene în domeniul impozitelor directe 1. Obiectivele politicii fiscale în UE -înlaturarea obstacolelor în...

Cursuri Drept

Disciplina “Elemente legislative privind proiectarea si managementul afacerilor” are ca functie esentiala dezvoltarea capacitati studentilor de a...

Cursuri Dreptul Muncii

1. Notiunea Dreptului muncii Dreptul muncii, în acceptiunea sa de ramura de drept, reprezinta ansamblul normelor juridice prin care sunt...

Ai nevoie de altceva?