Cursuri Dreptul Muncii

1. Notiunea Dreptului muncii

Dreptul muncii, în acceptiunea sa de ramura de drept, reprezinta ansamblul normelor juridice prin care sunt reglementate raporturile juridice individuale si colective de munca, având ca izvor (temei al nasterii, desfasurarii si încetarii lor) contractele individuale de munca si contractele colective de munca încheiate între angajatori si salariati.

Dreptul muncii reprezinta o ramura de drept de sine-statatoare, autonoma în cadrul sistemului dreptului român. Caracterul autonom al dreptului muncii este determinat de obiectul sau specific de reglementare, compus dintr-un grup de relatii sociale având trasaturi proprii - relatiile sociale de munca generate de încheierea contractului individuale de munca si a contractului colectiv de munca.

În ansamblul sistemului de drept, reglementarile de drept al muncii se completeaza cu cele de drept civil (art. 295 alin. 1 din Codul muncii), care reprezinta asadar drept comun pentru dreptul muncii. La rândul lor, normele de drept al muncii constituie drept comun pentru alte reglementari – referitoare la anumite categorii de raporturi de munca – asa cum este Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici.

Prestarea muncii se realizeaza în cadrul unor raporturi sociale care, odata reglementate prin norme de drept, devin, de regula, raporturi juridice de munca. Din perspectiva stabilirii obiectului dreptului muncii, se poate considera ca munca se presteaza:

- în afara unor raporturi juridice de munca;

- în cadrul unor raporturi juridice de munca.

A. Munca prestata în afara unor raporturi juridice de munca include:

a) munca voluntara (benevola), de interes public, prestata cu titlu personal si gratuit în temeiul unui contract de voluntariat reglementat de Legea nr. 195/2001 sau cu titlu de activitati voluntare izolate, care nu sunt supuse regimului stabilit prin dispozitiile legale mentionate.

b) munca desfasurata în baza unor obligatii legale (de natura administrativa sau penal – executionala), cum este cazul elevilor, inclusiv celor din scolile de arte si meserii si studentilor în timpul practicii profesionale; persoanelor fizice domiciliate în zone cu vegetatie forestiera – altele decât pompierii civili – care au obligatia de a participa la stingerea incendiilor etc.

c) munca efectuata în cadrul unui raport juridic civil; spre exemplu, într-un contract civil de prestari de servicii încheiat în temeiul prevederilor din Codul civil;

d) munca desfasurata ca urmare a existentei unui raport societar. Aportul în munca (sau "în industrie") este posibil atât la societatile civile, cât si în cazul societatilor comerciale de persoane pentru asociatii cu raspundere nelimitata si solidara (dar numai la constituirea lor, nu si la marirea capitalului social);

e) munca desfasurata în cadrul unui raport juridic comercial; spre exemplu, în cadrul executarii unor contracte comerciale de proiectare, de sef-montaj, curtaj (samsarie), know-how, consulting - engineering s.a..

f) activitatile independente reglementate de Legea nr. 300/2004 si desfasurate de catre asociatiile familiale si comerciantii persoane fizice. Raporturile juridice care se nasc ca urmare a prestarii muncii în calitate de persoana fizica sau asociatie familiala autorizata potrivit Legii nr. 300/2004 nu intra în obiectul dreptul muncii.

g) profesiunile liberale (cum este cazul arhitectilor, avocatilor, medicilor s.a) dau nastere unor raporturi juridice specifice – inclusiv cele cu clientii – în care se presteaza o munca care nu se integreaza obiectului dreptului muncii. Explicatia de fond rezida în inexistenta unor raporturi juridice de munca. Reglementarile legale permit, de regula, celor care practica o profesiune liberala sa încadreze salariati pentru exercitarea profesiei respective. În acest caz, fireste, raporturile de munca ale celor în cauza se supun legislatiei muncii.