Delicvență juvenilă

9.1. CONSIDERATII TEORETICE

Drumul foarte lung si complex pe care il parcurge copilul de la existenta biologica la cea sociala este, in esenta, drumul umanizarii si socializarii acestuia. Acest fenomen de adanca transformare a copilului se realizeaza treptat prin extinderea si perfectarea continua a relatiilor cu mediul, ceea ce echivaleaza cu ridicarea sa de la conduitele primare, inferioare, la conduitele superioare, sociale. Procesul de umanizare si socializare a fiintei umane nu este un fenomen simplu, supus unei coordonari totale si certe. In acest proces intervin un complex de factori care favorizeaza dezvoltarea conduitelor fie in sens pozitiv, fie in sens negativ. Ca urmare, diversele manifestari exprimate in conduita copilului constituie criteriul de evaluare a nivelului de constiinta pe care l-a atins in dobandirea sensului social al vietii, precum si gradul devierilor de conduita contractate (asimilate). u3m15md

In societate exista concomitent mai multe sisteme de norme (morale, culturale, religioase, juridice etc.), consacrate prin reguli scrise sau nescrise, transmise, raspandite si sanctionate prin legislatie sau prin traditii, obiceiuri si opinia publica, orice abatere sau atitudine contrar acestora se incadreaza in fenomenul de devianta.

Fenomenul delincventei juvenile este larg dezbatut antrenand cercetatori din diverse domenii: medical, sociologic, psihologic, pedagogic, criminalistic, juridic etc., conferindu-i acestui fenomen o investigatie interdisciplinara. Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri: copii cu tulburari de comportament (termen medical); tineri inadaptati (termen sociologic); “copii - problema” (termen psiho-pedagogic); minori delincventi (termen juridic) etc. Toti acesti termeni se refera la minori care, intr-un fel sau altul, au ajuns in conflict cu normele morale si juridice, valabile pentru comunitatea in care traiesc. Conduita normala este reprezentata de comportamentele socialmente acceptabile, compatibile cu modele culturale ale societatii din care face parte minorul.

Organizarea si functionarea societatii depinde de conformitatea indivizilor si grupurilor sociale ce o compun fata de modelul sau etic, normativ si cultural. Acest model, alcatuit dintr-un ansamblu articulat si ierarhizat de valori, norme, reguli si indatoriri asigura, in cele din urma, stabilitatea, continuitatea si progresul societatii. Normele sociale contin reguli de comportament mai mult sau mai putin obligatorii, in functie de care isi ghideaza actiunile indivizii sau grupurile sociale. Astfel, pot aparea diferite tipuri de comportament, atat conformiste, inovatoare, cat si nonconformiste, evazioniste sau deviante. Societatea apreciaza diferentiat comportamentele, stimuland pe unele si respingand pe altele. Modalitatea concreta de apreciere (pozitiva sau negativa) a comportamentelor se face prin intermediul “controlului social”, care reprezinta in esenta, un ansamblu de mijloace si mecanisme sociale si culturale, prin intermediul carora: a) sunt impuse individului o serie de interdictii si constrangeri referitoare la necesitatea respectarii normelor si valorilor dezirabile; b) sunt permise anumite actiuni, fiind apreciate si recomandate conduitele care sunt conforme cu modelul normativ si cultural (Banciu, 1992).

Controlul social este un factor principal de organizare si ordonare a conduitelor individuale si a raporturilor sociale, asigurand consistenta si coeziunea interna a societatii, continuitatea si stabilitatea sa interna, orientarea si reglarea comportamentului social, integrarea individului in societate. Prin intermediul sau, societatea formeaza si impune indivizilor motivatia asimilarii si respectarii valorilor si normelor sociale dezirabile, recompensand conduitele conforme cu modelul sau etico-juridic si respingand pe cele care se abat de la acest model.

In orice societate controlul social poate sa fie pozitiv sau negativ, formal sau informal, direct sau indirect (Banciu, 1992).

Controlul social pozitiv se fundamenteaza pe asimilarea si cunoasterea de catre indivizi a valorilor, normelor si regulilor de convietuire sociala, ca si pe motivatia acestora de a le respecta din convingere. In schimb, controlul social negativ se bazeaza, in special, pe temerile individului ca va fi sanctionat in cazul nerespectarii sau incalcarii normelor si regulilor sociale. Incluzand o serie de tabuuri si interdictii de natura morala, culturala, religioasa, administrativa, juridica, aceasta forma a controlului social consta in dezaprobarea si respingerea comportamentelor indezirabile, prin utilizarea unor mijloace variate: ironizare, ridiculizare, marginalizare, izolare, detentie etc. In acest caz, indivizii se vor conforma fata de regulile de conduita nu din convingere, ci din teama de a nu fi sanctionati.

In functie de instantele de la care emana, controlul social poate fi organizat (institutionalizat), exercitat de societate in ansamblul ei prin intermediul unor organisme si organizatii specializate, statale si sociale si neorganizat (neinstitutionalizat), realizat de anumite grupuri de apartenenta (de prieteni, vecinatate, cartier etc.). Din aceeasi perspectiva controlul social poate fi: formal, realizat prin intermediul unor legi si prescriptii de natura morala, administrativa, juridica etc. si informal, intemeiat pe aprobare difuza si spontana.

Mijloacele controlului social constau dintr-o serie de instrumente de presiune si persuasiune, organizate si neorganizate, implicite si explicite, directe si indirecte, formale si informale, constiente si difuze etc. menite sa influenteze indivizii pentru a respecta normele morale si juridice.

Mijloacele controlului social pot fi grupate in: 1) psihosociale, prin care se incearca realizarea conformitatii actionandu-se asupra reprezentarilor, atitudinilor, sentimentelor, opiniilor, ideilor si comportamentelor indivizilor, astfel incat sa se realizeze o internalizare morala si o respectare din convingere a normelor si valorilor sociale; 2) institutionalizate, prin care se exercita presiunea sociala si este impusa ordinea sociala si juridica, prin interventia organizata a diferitelor organisme statale, juridice, politice-administrative etc.; 3) neinstitutionalizate, reprezentate de obiceiuri, traditii, moravuri, uzante, cutume etc. care, datorita evolutiei cultural-istorice si recunoasterii de catre majoritatea membrilor unei societati, devin adevarate etaloane de conduita.

In mod obisnuit copilul dobandeste propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural pe care societatea il promoveaza. Socializarea devine pozitiva sau negativa ca urmare a influentei factorilor sociali, a interactiunilor dintre individ si mediul social. In multe cazuri procesul de socializare se desfasoara pe fondul unor conflicte intre individ si societate, intre aspiratiile legitime si mijloacele pe care societatea le pune la dispozitie pentru indeplinirea lor, intre conditii, aptitudini si fapte, ceea ce duce adesea la anumite forme de inadaptare si implicit la formarea unor personalitati dizarmonic structurate, pretabile sa comita acte infractionale. Continutul fenomenologic al conduitelor deviante nu s-a schimbat prea mult in decursul timpului, in schimb frecventa lor a continuat sa creasca intr-un mod care in prezent ridica probleme deosebite cu privire la integrarea sociala a viitorului adult. In unele situatii, devierile de conduita pot lua forma unor manifestari antisociale grave, ca aceea a delincventei infantilo-juvenile.