Disciplina - Dreptul Transporturilor - sinteză - contractul de transport

1. Noţiune

Contractul de transport este acel contract prin care cărăuşul, denumit şi

transportator, se obligă faţă de expeditor (călător) să transporte de la un loc la

altul persoane, mărfuri, bagaje, ştiri sau corespondenţă, un bun material

determinat denumit generic încărcătură, cu ajutorul unui mijloc de transport în

schimbul unui preţ, pe care să le predea destinatarului.

Într-un contract de transport intervin, prin urmare, 3 persoane:

expeditorul, cărăuşul şi destinatarul. Mai poate interveni şi o a 4-a persoană,

comisionarul de transport (expediţionarul).

a) expeditorul (călătorul) sau trimiţătorul este persoana care tratează şi

încheie contractul de transport, direct sau printr-un reprezentant, în scopul de

a efectua transportul, pe scurt, el este cel care face expedierea.

b) cărăuşul este persoana care se obligă să transporte, ori să facă să

transporte persoane, mărfuri, bagaje, corespondenţa, în baza contractului

încheiat cu expeditorul. Transportul ştirilor şi corespondenţei prin poştă şi

telegraf constituie un monopol al statului, fiind efectuate de regii autonome

ale statului; cărăuşul trebuie să fie autorizat de Ministerul Transporturilor.

Convenţiile dintre expeditor şi destinatar sunt res inter alios acta şi nu-l

interesează pe cărăuş din nici un punct de vedere.

c) destinatarul este persoana în interesul căreia se efectuează

transportul. El nu ia parte la încheierea contractului de transport, dar

dobândeşte un drept din acest contract, prin aderare, întocmai ca şi

beneficiarul unui contract de asigurare.

Expeditorul se poate desemna pe el însuşi ca destinatar.

d) comisionarul de transport este persoana care se însărcinează să

trateze cu cărăuşul pe seama expeditorului, fiind supus regulilor de la

comision.

2. Sediul materiei

Contractul de transport este reglementat de Codul Comercial în art.

413-441 sub denumirea “despre contractul de transport”, în art. 557-600 sub

titulatura “Despre contractul de încheierea” (vasului), în Codul civil sub titlul

“contractul de locaţiune şi de lucrări” în art. 1470-1490, unele Convenţii

internaţionale privind transportul şi legislaţia specială pe diferite sectoare ale

transportului; Legea nr. 129 din 16.10.1996 privind transportul pe căi ferate;

Legea nr. 4/1981 privind transporturile rutiere internaţionale, Decretul nr.

134/1984 privind navigaţia fluvială, Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia

maritimă, Codul aerian din 30.12.1953 abrogat în cea mai mare parte prin

Ordonanţa Guvernului nr. 29/22.08.1997, Ordonanţa Guvernului nr.

19/18.08.1997 privind transporturile, Ordonanţa Guvernului nr.

41/28.08.1997 privind aprobarea regulamentului de transport pe căile ferate în

3

România, Ordonanţa Guvernului nr. 42/28.08.1997 privind navigaţia civilă,

prin care s-a abrogat Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia civilă, cu

excepţia capitolului VI – Infracţiuni.

3. Natura şi fundamentul juridic al contractului de

transport

1. Contractul de transport se încadrează, în raport cu dispoziţiile art.

1470 alin. 2 Cod civil, în categoria locţiunii de lucrări (locatio operis

faciendi), iar potrivit art. 1474 Cod civil, este o locaţiune de servicii. În

realitate, contractul de transport nu este numai o locaţiune (o închiriere) a

mijlocului de transport, ci mai ales o prestaţie de servicii (locatio operis),

deoarece obiectul activităţii cărăuşului constă în deplasarea în spaţiu a unor

persoane sau mărfuri, organizată, supravegheată şi dirijată de cărăuş, care este

un transportator de profesie. Dacă aceste trei caracteristici sunt reunite,

convenţia este un contract de transport, orice denumire i-ar da părţile. În orice

transport găsim următoarele elemente ale locaţiunii de servicii: a) o prestaţie;

b) o remuneraţie a serviciului prestat; c) independenţa juridică a cărăuşului.

Cărăuşul, prin urmare, îşi oferă serviciile sale şi un vehicul propriu

expeditorului, în vederea transportării unui lucru la o destinaţie indicată de

expeditor. Vehiculul de care se serveşte cărăuşul în săvârşirea prestaţiei sale

are un caracter auxiliar. Remunerarea care o primeşte cărăuşul include şi

preţul închirierii vehiculului, nu numai a serviciului în sine.

A. Deplasarea sau strămutarea

I. Transportul are ca obiect deplasarea sau strămutarea unei persoane

sau mărfi determinate, dintr-un punct de plecare, de unde încărcătura este

preluată de cărăuş şi strămutată în alt punct de destinaţie, unde va fi predată

destinatarului, în timpul şi cu mijlocul de transport stabilit. Între cele două

puncte, orice transport parcurge un itinerar prestabilit.

Deplasarea de persoane şi de mărfuri se face, de obicei, pe ruta cea mai

scurtă pentru motive economice. În cazul în care există mai multe variante,

itinerarul trebuie să precizeze şi parcursul intermediar. În unele cazuri, în

special când se contractează o călătorie în circuit, în care punctul de pornire

este şi cel terminus, itinerarul are importanţa cea mai mare.

Nu orice deplasare de bunuri face obiectul contractului de transport.

Astfel:

a) Contractul de încărcare sau descărcare a mărfurilor din nave,

trenuri, avioane nu este un contract de transport. Contractul de mutare de

mobilier este un contract de transport numai în măsura în care deplasarea

mobilierului constituie obiectul principal al contractului, dacă operaţiunile de

demontare, condiţionare şi remontare sunt esenţiale, contractul este simplu

contract de prestări de servicii. În plus, se mai cere ca strămutarea să fie

executată cu mijloacele de transport ale întreprinderii care execută mutarea

mobilierului. Se consideră că există două contracte, de transport şi de depozit,

4

atunci când operaţiile de strămutare şi cele de depozitare a mărfurilor pot fi

separate net.