Drept Administrativ

CAPITOLUL I

DREPTUL ADMINISTRATIV - RAMURĂ A DREPTULUI PUBLIC

1.1. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL ADMINISTRATIV

Modalităţile de abordare a dreptului administrativ nu au fost identice de-a lungul

timpului, deşi, în esenţă, specialiştii au fost preocupaţi de analiza aceloraşi instituţii

fundamentale. Prezentarea acestor instituţii se realizează din triplă perspectivă: legislativă,

jurisprudenţială şi doctrinară.

Perspectiva legislativă presupune interpretarea instituţiilor de drept administrativ în

acord cu dispoziţiile constituţionale şi legale în materie.

Perspectiva jurisprudenţială presupune analiza soluţiilor pronunţate de instanţele

judecătoreşti unor cauze determinate, soluţii care se bazează pe litera şi spiritul legii.

Perspectiva doctrinară presupune abordările de natură teoretică ale fenomenelor juridice

de către teoreticienii dreptului. Acestea sunt publicate sub forma unor tratate, monografii,

manuale, note de curs, studii, articole, cronici, practică judiciară, analize, investigaţii,

interpretări pe care oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic1.

Dreptul administrativ face parte din ramura dreptului public. Drept urmare, trebuie să se

facă o delimitare între dreptul public şi dreptul privat. În accepţiunea teoreticienilor2 dreptul

public cuprinde normele care se referă la organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice,

raporturile dintre aceste autorităţi, dintre stat şi particulari, precum şi raporturile dintre state.

Aceste norme sunt grupate după obiectul de reglementare în ramuri ale dreptului public, cum

ar fi: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar etc. .

Unii autori3 consideră că dreptul administrativ a apărut înaintea altor ramuri ale dreptului

public, deoarece înaintea oricăror activităţi şi preocupări, omul a trebuit să o opună pe cea

privind modul în care-şi organizează comunitatea, cum se apără împotriva duşmanilor, acestea

fiind dimensiuni ale activităţii administrative4.

Dreptul privat determină raporturile dintre particulare, fie dintre persoane fizice, fie

dintre acestea şi persoane juridice ori numai dintre persoane juridice, dar nu în vederea

realizării puterii publice, ci în nume personal. În dreptul privat se înscriu ramura dreptului

civil, ramura dreptului familiei, ramura dreptului muncii şi securităţii sociale, ramura

dreptului comercial etc. .

Autorii dreptului contemporan5 fac o remarcă privind distincţia dintre dreptul privat şi cel

public, în sensul că această demarcaţie nu trebuie absolutizată, ci, dimpotrivă, din raţiuni

puternice se produc imixtiuni ale dreptului privat în viaţa publică şi invers.

În studiul dreptului administrativ, ramură a dreptului public, noţiunea de administraţie

publică ocupă o poziţie centrală6.

Administraţia publică se prezintă într-o multitudine de concepte şi teorii menite să o

definească şi să o explice. Dinamica vieţii sociale determină o schimbare şi o modelare a

tuturor structurilor, instituţiilor, organismelor care compun şi fac ca administraţia publică să

funcţioneze. Timpul prezent demonstrează că teoria şi practica administraţiei publice sunt

într-o perpetuă şi radicală schimbare sub influenţa unor factori contextuali extrem de diferiţi:

factori istorici, politici, geografici, culturali, economici. Înţelegerea tuturor mecanismelor de

funcţionare a acesteia reclamă înainte de toate cunoaşterea sensurilor atribuite. Termenul de

„administraţie” provine din latinescul „administer”, cuvânt compus din prefixul „ad” care

arată direcţia, sensul şi substantivul „minister” care înseamnă servitor, ajutător, agent. Verbul

„administro” înseamnă a da o mână de ajutor, a conduce sau a dirija. Dicţionarul limbii

române explică verbul „a administra” prin a conduce, a cârmui, iar pentru sintagma

„administraţie publică” – totalitatea autorităţilor administrative existente într-un stat, secţie

sau serviciu, care se ocupă de problemele administrative ale unei instituţii sau agent

economic. În „Dictionary of American Government and Politics”, editat la The Dorsey Press,

Chicago, în 1988, sub îndrumarea profesorului Jay M. Shafritz7 de la Universitatea din

Pittsburgh, sintagmei public administration îi sunt date mai multe explicaţii. Astfel că,

administraţia publică înseamnă funcţia executivă în Guvern, executarea, aplicarea politicii

publice, organizarea şi conducerea poporului şi a altor resurse pentru atingerea obiectivelor

guvernării, arta şi ştiinţa conducerii aplicată la sectorul public. Se poate constata că

numeroasele explicaţii atribuite termenului nu fac altceva decât să demonstreze complexitatea

sa. Dificultatea de a defini termenul determină în egală măsură găsirea tuturor acelor cadre de

manifestare a administraţiei publice, astfel încât aceasta să poată fi înţeleasă.