Drept Administrativ

Expresia instituţie de utilitate publică sau institutie de interes public nu coincide nici cu notiunea de „institutie publica" nici cu cea de „autoritate publică". Această expresie desemnează acele structuri private (persoane juridice de drept privat) autorizate de o autoritate publică să presteze un serviciu public, aflându-se sub supravegherea şi controlul unei autorităţi publice (ex. o universitate privată).

- Instituţiile de utilitate publică se aseamănă cu instituţiile publice din ) punctul de vedere al naturii activităţii pe care o desfăşoară, ambele categorii de structuri având o misiune de serviciu public.

- Distincţia fundamentală rezidă în aceea că, în timp ce instituţiile publice sunt structuri statale sau, după caz, ale unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiile de utilitate publică sunt, ca natură juridică, persoanejuridice de drept privat.

- Precizare - în doctrina şi legislaţia interbelică, corespondentul noţiunii de „instituţie publică" l-a reprezentat noţiunea de stabiliment public, iar în locul expresiei „instituţie de interes public public" era folosită noţiunea stabiliment de utilitate publică.

-Important! Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cuprinde o definiţie a noţiunii de „autoritate publică".

- Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din acest act normativ, prin autoritate publică se înţelege „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ- teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public"; în plus, legea asimilează autorităţilor publice „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".

-Având ca punct de reper această definiţie se impune o ultimă (precizare în legătură cu terminologia utilizată de legiuitorul constituant. Se observă că, în Constituţie, apare întotdeauna noţiunea de „autoritate publică" sau „organ" şi niciodată aceea de autoritate publică de stat sau organ de stat.

- Raţiune - Acesta opţiune a constituantului este justificată de realitatea că, în sistemul constituţional actual, nu orice autoritate publică are caracter statal, idee ilustrată şi în cadrul definiţiei din Legea nr.554/2004. în prezent, alături de stat, apar ca persoane juridice de drept public şi unităţile administrativ-teritoriale, dotate cu autorităţi proprii care realizează administraţia publică potrivit principiului autonomiei locale.

- Aceasta nu înseamnă însă că există autorităţi publice care îşi desfăşoară activitatea în afara statului, ci doar faptul că unele autorităţi publice (în speţă autorităţile publice locale autonome) nu sunt părţi componente ale unui sistem centralizat.

1.3. Sensurile noţiunii de „autoritate publică" potrivit dispoziţiilor constituţionale

Titlul III din Constituţia României („Autorităţile publice") reglemen-tează organele care exercită clasicele funcţii ale statului (legislativă, executivă şi jurisdicţională). Astfel, Cap. I „Parlamentul" se referă la puterea legiuitoare, Cap. II „Preşedintele României", Cap. III „Guvernul" şi Cap. V „Administraţia publică" reglementează puterea executivă, iar Cap. VI „Autoritatea judecătorească" constituie sediul puterii judecătoreşti.

- Problemă - Titlul III din Constituţie epuizează sfera autorităţilopublice sau, dimpotrivă, în afara celor deja enumerate, mai pot fi identi¬ficate şi alte autorităţi publice?

- Soluţie:

• Din analiza dispoziţiilor constituţionale, se poate observa că în cadrul Titlului II „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale" este reglementat Avocatul Poporului (art. 58-60), în Titlul IV „Economia şi finanţele publice" regăsim Curtea de Conturi (art. 140) şi Consiliul Economic şi Social (art. 141), iar Titlul V (art. 142-147) este consacrat în întregime Curţii Constituţionale.

• Este evident că, în toate cazurile, avem de a face cu autorităţi publice, în sensul de structuri organizationale învestite cu prerogative de putere publică pentru satisfacerea interesului public. Este vorba, în principiu, despre acele autorităţi care nu pot fi încadrate în nici una dintre cele trei puteri, rolul lor fiind acela de a asigura echilibrul între puterile statului.

- Concluzie - prin prisma dispoziţiilor constituţionale, noţiunea de „autoritate publică" are un sens restrâns şi un sens larg.

• Sensul restrâns al noţiunii are în vedere organele care exercită clasicele funcţii ale statului (autorităţile reglementate în Titlul III).

• Sensul larg al noţiunii vizează orice organ cu prerogative de putere [publică, indiferent dacă intră sau nu în sfera celor trei puteri (autorităţile •fsacrate la Titlul III + alte titluri din Constituţie).

1.4 Corelaţia autoritate publică - autoritate a administraţiei publice

-Între cele două noţiuni se poate stabili o corelatie de tipul întreg-parte, în sensul că orice autoritate a administraţiei publice este şi o autoritate publică, dar nu orice autoritate publică este în mod necesar o autoritate a adminstraţiei publice (alături de autorităţile care realizează funcţia executivă a statului există şi alte categorii de autorităţi publice).

-Într-o formulare sintetică, autorităţile administraţiei publice sunt acele structuri organizationale care acţionează în regim de putere publică pentru executarea legii sau prestarea, in limfele legii, de servicii publice.

2. NOŢIUNEA DE „INTERES PUBLIC"

2.1. Definiţie

-În general, interesul public desemnează necesităţile materiale şi spirituale ale cetăţenilor recunoscute, la un moment dat, ca valori sociale generale; altfel spus, este vorba despre un ansamblu de nevoi sociale obiective, indispensabile societăţii.

-Interesul public este insa o notiune abstracta cu caracter relativ determinat, al cărei conţinut concret depinde, în principal, de scopurile de opţiunile puterii politice aflată la guvernare. în acest sens, conţinutul concret al acestei noţiuni se poate modifici în timp ca urmare a schimbării concepţiilor puterii politice, în cazul alternanţei la putere etc.

- Exemplu - înainte de 1989, în condiţiile regimului socialist, integrarea euroatlantică nu era o problemă de interes public; după 1989, ca urmare a schimbării regimului politic, integrarea în Uniunea Europeană şi aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord - NATO au fost calificate ca probleme de interes public naţional, devenind obiective prioritare ale politicii externe a României.

-Observaţie - Pentru a fi în prezenţa interesului public nu este suficientă existenţa unor nevoi sociale obiective, ci, în plus, este necesar ca aceste nevoi să fie evaluate şi recunoscute de puterea politică. În momentul în care puterea politică apreciază anumite nevoi sociale ca fiind suficient de importante (astfel încât satisfacerea lor implică intervenţia autorităţilor publice), acestea sunt consacrate prin norme juridice.

-Definiţie - Interesul public = ansamblul nevoilor sociale, obiectiv determinate, evaluate politic şi consacrate prin norme juridice.

- Important! Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cuprinde o definiţie a noţiunii de „interes legitim public". Potrivit art. 2 alin. (1) lit. r) din acest act normativ, prin interes legitim public se înţelege interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nwvoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice.