Drept Administrativ

Publicum ius est quod ad statum rei Romae spectat,

privatum quod ad singulorum utilitatem"

Ulpian

1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE

Dreptul administrativ face parte din dreptul public.

Dreptul se grupează pe ramuri în funcţie de obiectul specific de reglementare şi de metoda folosită.

În studiul dreptului administrativ, ramură a dreptului public, noţiunea de administraţie publică ocupă poziţia centrală. Sub aspect etimologic cuvântul administraţie provine din limba latină fiind compus din prepoziţia ad (însemnând "la", "către") şi minister (însemnând "servitor", "supus"). Se evocă astfel o activitate subordonată, la comandă, pusă în slujba cuiva.

Analiza noţiunii de administraţie publică presupune şi clasificarea celor două sensuri ale sale

- pe de o parte administraţia publică are un sens funcţional, material, în înţelesul de activitate de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului public prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi prin executarea unor prestaţii către particulari;

- pe de altă parte, identificăm un sens organic conform căruia administraţia publică constă într-un ansamblu de activităţi publice prin care în regim de putere publică se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice.

- Administraţia publică este înfăptuită de anumite organisme denumite generic structuri administrative şi pentru care în Constituţie, legislaţie şi doctrină se foloseşte fie noţiunea de autoritate a administraţiei publice, de organ al administraţiei publice, sau chiar cea de instituţie (cu referire la autorităţi publice centrale).

Prin autoritate publică sau organ public – se desemnează un colectiv de oameni care exercită prerogative de putere publică, la nivel statal sau local, sau, într-o formulare mai succintă, o structură organizatorică ce acţionează în regim de putere publică, pentru realizarea unui interes public.

În ce priveşte noţiunea de instituţie publică aceasta nu se identifică cu noţiunea de autoritate publică şi, respectiv, cu cea de autoritate a administraţiei publice pentru că în legislaţie se utilizează formularea "autorităţile şi instituţiile publice", formulare ce nu şi-ar mai avea rostul dacă noţiunile ar fi identice. Prin instituţie publică se au în vedere structurile subordonate unor autorităţi (ale administraţiei publice) care funcţionează din venituri bugetare, dar şi din alte surse extrabugetare (expl.: instituţii din învăţământ, Academia Română şi institutele de cercetare din subordinea acesteia).

Alte noţiuni pe care le uzitează dreptul administrativ sunt cele de putere publică şi interes public.

Puterea publică desemnează drepturile speciale de care dispune orice autoritate a administraţiei publice, şi, implicit, orice autoritate publică, în vederea exercitării atribuţiilor sale şi pentru satisfacerea interesului public.

Noţiunea de interes public desemenază necesităţile materiale şi spirituale ale cetăţenilor, la un moment dat. Puterea politică este aceea care determină activităţile care pot fi considerate de interes public.

O altă noţiune des vehiculată este aceea de serviciu public şi desemnează activitatea cu caracter continuu şi regulat organizată sau autorizată de o autoritate a administraţiei publice în vederea satisfacerii unor necesităţi de inters public. Trăsăturile esenţiale ale serviciului public sunt: continuitatea, egalitatea tuturor în faţa lui şi necesitatea adaptării lui la nevoile utilizatorilor.

Activitatea de natură administrativă se concretizează în fapte administrative acestea reprezentând o activitate de organizare, de definire sau de continuare a unor mijloace în vederea înfăptuirii, până la faptele materiale concrete, a unor obiective, stabilite de structuri organizatorice superioare;

2. RELAŢIA GUVERNARE - ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ. ROLUL EXECUTIVULUI ÎN DREPTUL PUBLIC CONTEMPORAN

Administraţia a fost definită în doctrina de drept public, ca o activitate ce constă într-o prestaţie a unei persoane sau a unui grup de persoane în folosul altora, faţă de care prestatorul activităţii se află în anumite raporturi juridice şi căruia beneficiarul prestaţiei îi pune la dispoziţie mijloacele materiale şi financiare necesare.

Administraţia poate fi particulară dacă are ca scop satisfacerea unor interese particulare, sau poate fi publică, dacă are ca scop satisfacerea unoir interese generale, naţionale sau locale.