Drept Administrativ

I. STATUTUL CONSTITUŢIONAL AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI ŞI ATRIBUŢIILE SALE

Statutul constituţional al Preşedintelui

Actuala Constituţie a României consacră un executiv bicefal sau dualist, în care unul dintre şefi este Preşedintele, iar celălalt Guvernul.

Forma de guvernământ în România, potrivit articolului 1 alin (2) din Constituţie, este republica, dispoziţiile constituţionale referitoare la forma de guvernământ făcând paret din categorie celor calificate prin articolul1 52, ca limite ale revizuirii.

Articolul 80, intitulat „rolul Preşedintelui”, stabileşte următoarele dimensiuni ale statutului constituţional al şefului de stat:

a) Este unul dintre cei doi şefi ai executivului, alături de Guvern.

Spre deosebire de Guvern însă, rolul executiv al Preşedintelui este mai atenuat, primând celelalte dimensiuni ale statutului său.

b) Este reprezentantul statului român, pe plan intern şi extern.

c) Este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

În realizarea acestui rol, prin care garantează valori fundamentale ale poporului român, şeful statului are o serie de atribuţii prin intermediul cărora urmăreşte să se transpună în practică acest rol. Avem în vedere, în primul rând, atribuţiile în domeniul apărării, cea de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, atribuţiile în situaţii de stare de asediu etc.

d) Rolul de a veghea la respectarea Constituţiei.

Articolul 80 (2) consacră această misiune constituţională a Preşedintelui, care trebuie înţeleasă în dimensiunea ei activă, nu pasivă.

e) Funcţia de mediere între puterile statului şi între stat şi societate.

Articolul 80 alin (2) prevede că “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

Constatăm că legiuitorul constituant leagă funcţia de mediere între puterile statului şi între stat şi societate de exercitarea unui alt atribut al său, prin care preşedintele veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice. În scopul realizării aceste misiuni, el exercită rolul de mediere.

Nu avem de-a face cu două funcţii distincte, ci cu una singură, mai exact cu două atribute ale aceleiaşi funcţii.

“Medierea realizată de Preşedintele României nu se opreşte la autorităţile statale, ci trebuie să meargă mai departe şi să tranşeze eventualele divergenţe care se pot manifesta între autorităţile publice şi diferite segmente ale structurii sociale de pe o poziţie de neutralitate.

B) Atribuţiile Preşedintelui României

În literatura de specialitate există mai multe criterii de clasificare a atribuţiilor Preşedintelui. Unii autori le clasifică în Funcţie de regimul lor juridic, identificând atribuţii pentru exercitarea cărora Preşedintele cooperează cu alte autorităţi publice şi atribuţii pentru exercitarea cărora Preşedintele nu solicită concursul altor autorităţi publice.

Vom grupa atribuţiile şefului de stat în funcţie de două mari criterii:

I. În funcţie de subiectele de drept faţă de care sau cu implicarea cărora se exercită, identificăm următoarele categorii de atribuţii:

1. Atribuţii realizate în raporturile cu Parlamentul

La această primă categorie, identificăm următoarele atribuţii:

a) Promulgarea legilor de către Preşedinte

Potrivit articolului 77 din Constituţie Preşedintele îndeplineşte această funcţie ancestrală, specifică fiecărui şef de stat, indiferent de forma de guvernământ sau de regimul politic, aceea de a învesti legea cu formulă executorie. Preşedintele dispune şi publicarea legii în Monitorul Oficial.

Termenul pus la dispoziţia Preşedintelui pentru a promulga legea este de 20 de zile de la primirea legii spre promulgare.

Prin excepţie, termenul se reduce la jumătate, respectiv 10 zile, atunci când Preşedintele, înainte de promulgarea legii, urmăreşte să înfrângă acest termen, opunându-se promulgării.

Modalităţile prin care Preşedintele se opune promulgării legii sunt :

-prin exercitarea dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, atunci când apreciază că legea prezintă aspecte de neconstituţionalitate;

- prin trimiterea legii spre reexaminare de către Parlament, atunci când apreciază că legea prezintă aspecte de neoportunitate politică. Precizăm că Preşedintele poate cere o singură dată reexaminarea legii de către Parlament.