Drept Administrativ Comparat

Consideraţii introductive. Bazele dreptului administrativ comparat. Dreptul administrativ comparat- caracteristici. Conceptul de administraţie în ţări din Uniunea Europeană

Studii de drept comparat au fost întreprinse până acum în special în domeniul dreptului privat, în sensul său cel mai larg Acest fapt este cu atât mai remarcabil când unii îşi amintesc că rădăcinile istorice ale dreptului comparat sunt „înfipte” în dreptul public şi că transferul experienţei legale ale statelor „mai vechi” pentru a susţine dezvoltarea dreptului public şi, în particular, al celui constituţional către statele „mai tinere”, a avut un rol incontestabil pentru primele şi a exercitat şi continuă să exercite şi astăzi o influenţă considerabilă asupra celor din urmă.

Motivul acestei orientări unidirecţionale a dreptului com¬parat către problemele dreptului civil îl poate constitui în primul rând faptul că nevoia practică de a l chema în ajutor s a concentrat mai presus de orice în domeniul dreptului privat. Relaţiile comerciale şi personale ce depăşesc graniţele naţionale sunt în mod tradiţional mai apropiate şi mai mult dezvoltate între cetăţeni individuali decât între administraţiile naţionale sau între cetăţenii dintr un stat şi administraţia dintr un alt stat.

În cazul dreptului administrativ în particular, ar trebui, de aseme¬nea, adăugat că acesta este un domeniu de drept relativ nou, ce s a dezvoltat în statele europene numai în timpul secolului al XIX lea, când s a ajuns la noţiunea de „stat de drept”. De atunci, sarcinile şi autoritatea administraţiei vis à vis de cetăţeni s au dezvoltat continuu; într adevăr, într o asemenea măsură, încât relaţiile dintre indivizi şi administraţie au egalat cantitativ volumul relaţiilor legale dintre înşişi cetăţenii Pe fundalul unei influenţe în continuă creşte a civilizaţiei vestice şi al unui stan¬dard moral, economic şi chiar legal, în state diferite prin schimbul reciproc de bunuri şi idei, este greu de imaginat că dreptul administrativ va mai rămâne mult timp „neatins” de dreptul comparat. Aşa după cum afirma J. Schwarze, în „European Administrative Law (Office for Official Publications of the European Communities, Sweet and Maxwell, 1992): „Orice teorie legală de astăzi trebuie să şi evalueze conţinutul utilizând dreptul comparat, având mereu în vedere similarităţile în continuă evoluţie dintre condiţiile de viaţă şi dintre noţiuni de drept din mari regiuni ale lumii şi, într adevăr, cu cât puterea de stat intervine mai mult în relaţiile legale, cu atât este mai important să se procedeze la o comparaţie a drepturilor publice”.

Înainte de a examina specificul procesului comparativ în dreptul public şi în particular în dreptul administrativ, câteva re¬marci generale asupra conceptului, rolul şi metodele de drept comparativ.

În ceea ce priveşte conceptul o definiţie unică, general recunoscută a dreptului comparat, nu se poate întâlni nici în legislaţiile naţionale şi nici la nivel european Plecând de la sensul textual al expresiei, dreptul comparativ poate fi descris ca punerea faţă în faţă a legislaţiilor diferite, având în vedere că acest proces poate fi extins atât la spiritul şi stilul întregului sistem legal (aşa numitele macro comparaţii), cât şi la soluţiile problemelor individuale, aşa cum apar ele în variatele sisteme legale în discuţie (aşa numitele micro comparaţii).

Dreptul comparativ este, întâi de toate, o metodă de a do¬bândi cunoştinţe. În gradul în care expune această caracte¬ris¬tică, el este capabil să ofere o varietate de soluţii la probleme mai multe şi mai diverse decât cele oferite de o ştiinţă juridică cu pre¬o¬cupare naţională. Dreptul comparat îmbogăţeşte şi extinde „ga¬ma de soluţii” şi oferă persoanei care foloseşte critic această posibilitate de a găsi o „soluţie mai bună” la o problemă concretă

Mai mult, dreptul comparat urmăreşte, de asemenea, ţeluri specifice relevante pentru practică. Astfel, studii compara¬tive sunt des folositoare pentru acţiunile de pregătire a proce¬sului legislativ şi această metodă de drept comparat facilitează atât crearea unui drept nou, cât şi sarcina unei unificări supranaţionale de drepturi. În sfârşit, dreptul comparat poate fi o soluţie pentru judecători în interpretarea legii şi în rolul lor creativ de „creatori” de legi

Atunci când este vorba de elaborarea dreptului naţional, legislatorii au recurs frecvent în multe domenii şi în multe ţări la materialele elaborate de jurişti ce utilizează metoda dreptului comparat.

În dreptul organizaţiilor internaţionale, folosirea drep¬tului comparat este, în temeiul politicilor legale, o precondiţie necesară pentru orice tip de creaţie de drept; astfel, este folosit, pe de o parte, la crearea organizaţiei înseşi (formularea tratatului de fondare) şi, pe de altă parte, pentru regulile autonome din sfera internă (crearea unui drept secundar). Motivul constă în faptul că, cunoştinţele adunate din variatele legislaţii naţionale ale statelor membre dintr o organizaţie internaţională nu reprezintă doar un „rezervor” de idei binevenite pentru formarea legislaţiei acestei organizaţii. Din contră, o analiză mai amănunţită a legislaţiilor naţionale va demonstra ce valori sunt apte pentru o implementare pozitivă în interiorul unei comunităţi de state şi care procese sunt cele mai potrivite pentru a asigura realizarea la maximum a principiilor comune. Cu alte cuvinte, dreptul comparat poate să aducă o contribuţie decisivă la dezvoltarea şi funcţionarea efectivă a unei organizaţii internaţionale şi la aprobarea cadrului legislativ intern al acesteia.