Extras din document
In doctrina interbelica, concesiunea reprezenta o forma de exploatare a unui serviciu public in care un particular, persoana morala sau fizica, ia asupra sa riscurile exploatarii si conducerii activitatii serviciului in schimbul dreptului de a percepe taxe pentru serviciile prestate.
Indiferent de varietatea opiniilor cu privire la natura juridica a contractului de concesiune, ea a fost privita de majoritatea specialistilor ca o ocupare temporara a domeniului public, intotdeauna revocabila si rascumparabila.
Sub aspectul naturii juridice, contractul a fost calificat ca:
- un contract de arenda;
- un permis politienesc;
- act juridic complex constituit dintr-o parte reglementara si una contractuala.
Paul Negulescu defineste contractul de concesiune ca fiind un act mixt ce contine dispozitii reglementare ce stabilesc organizarea si functionarea serviciului public si sunt stabilite unilateral de administratie, putand fi modificate oricand unilateral, de aceasta si dispozitii contactuale ce se intalnesc in orice tip de contract civil(prin acordul partilor) si sunt supuse reglementarilor de drept comun.
In perioada interbelica, concesiunea a fost reglementata prin legea pentru organizarea si administrarea legii comerciale a intreprinderilor si armistitiilor publice, dar si pe baza legii contabilitatii publice, ambele adoptate in 1929. Astfel, bunurile domeniului public puteau fi concesionate maxim 30 ani, iar bunurile domeniului privat maxim 50 ani.
In perioada postbelica, sub incidenta constitutiilor socialiste si in special a Constitutiei din 1965, notiunile fundamentale ale dreptului public au cazut in desuetitudine pe fondul disparitiei distinctiei dintre proprietatea publica a statului si proprietatea privata, contractul de concesiune numarandu-se printre acestea.
Concesiunea= institutie de ordin constitutional.
In prezent, cu privire la concesiune exista dispozitii de ordin constitutional, reglementate in art. 136, al 4 si multe alte acte normative:
- Legea 15/1990 – reorganizarea unitatilor economice
- Legea 18/1991 – privind fondul funciar
- Legea 50/1991 – privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
- Legea 215/2001 – privind administratia locala etc.
Prima reglementare in materia concesiunilor, Legea 219/1998, inlocuita cu OUG 34/2006, privind regimul constructiilor de achizitie publica, a contractului de concesiune de lucrari publice si a contractului de concesiune de servicii, aprobata cu modificari si completari prin Legea 337/2006 si OUG 54/2006 privind regimul contractului de concesiune de bunuri publice.
In doctrina actuala s-au manifestat rezerve cu privire la prevederile legale referitoare la posibilitatea concesionarii bunurilor care apartin proprietatii private a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale, deoarece pe de-o parte, dispozitia constitutionala se referea doar la bunurile proprietate publica ce pot fi date in concesiune iar pe de alta parte, contractele civile care reglementeaza dreptul de proprietate privata nu se refera la concesiune.
Potrivit OUG, concesiunea de bunuri publice este acel contract incheiat in forma scrisa prin care o autoritate publica denumita concedent transmite pe o perioada determinata unei persoane numita concesionar care actioneaza pe riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate publica, in schimbul unei redevente (plata concesiunii).
In cazul contractului de concesiune a bunurilor publice sunt avute in vedere bunurile care sunt proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale potrivit constitutiei si reglementarilor legale privind proprietatea publica (Legea 213/2001).
Plata concesiunii se numeste redeventa si se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz.
In ce priveste partile contractului de concesiune, potrivit art. 5, au calitatea de concedent:
- ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei centrale pentru bunurile publice ale statului;
- C.J., C.L., C.G.M.B. sau institutii publice de interes local pentru bunurile proprietate publica a judetului, orasului, comunei;
Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept Adminstrativ - Curs 7.doc