Drept administrativ - partea specială

Capitolul I

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

I. Instituţia şefului statului

Instituţia şefului statului a apărut drept consecinţă a organizării statale şi a apariţiei statului. Treptat vechile forme de organizare şi conducere, respectiv ginta şi tribul, au evoluat ca urmare a dezvoltării individului, iar ca urmare a noilor necesităţi sociale, acestea s-au dovedit insuficiente ducând la apariţia statului, ca instrument al conducerii sociale. Desigur că în timp şi instituţia şefului statului a evoluat odată cu dezvoltarea statală, în strânsă corelaţie cu condiţiile social-culturale, politice şi economice. Rolul şefului statului diferă în funcţie de modul de organizare statală, respectiv de forma de guvernământ a fiecărui stat. Forma de guvernământ nu este altceva decât organizarea puterii de stat. După forma de guvernământ distingem:

 Monarhia - monarhia absolută : întreaga putere de stat aparţine unei singure persoane şi anume monarhului (specifică Evului Mediu)

- monarhia parlamentară: puterea de stat aparţine atât monarhului, cât şi unui organ reprezentativ, respectiv Parlamentului sau/şi Guvernului (o întâlnim în Marea Britanie).

 Republica – puterea de stat este reprezentată de către un organ statal (Parlament, Guvern), împreună cu şeful statului care are atribuţii importante în exercitarea puterii de stat.

- republică prezidenţială: şeful statului, preşedintele republicii, este ales direct de către popor

- republică parlamentară: şeful statului este ales de către Parlament

Diferenţa în ceea ce priveşte şeful statului între monarhie şi republică este aceea că în monarhie conducătorul (şeful statului) nu este ales (fiind vorba de descendenţii aceleiaşi familii), în timp ce în republică conducătorul (şeful statului) este ales (de către popor sau parlament) şi bineînţeles, atribuţiile şefului statului diferă în funcţie de forma de guvernământ.

Instituţia şefului statului a cunoscut în timp mai multe denumiri: împărat, rege, domn, ţar, principe, domnitor, conducător, Preşedinte.

Şi în România instituţia şefului statului a evoluat în timp sub forma mai multor denumiri: voievod, domn (Constituţia din 1866), rege (1881 când România s-a proclamat regat; Constituţia din 1923), Preşedinte al Republicii (prin revizuirea din 1974 a Constituţiei din 1965 ), Preşedintele României (Constituţia din 1991, revizuită în 2003).

La 22 decembrie 1989 Consiliul Frontului Salvării Naţionale prin „Comunicatul către ţară” a hotărât: dizolvarea structurilor de putere ale regimului dictatorial, demiterea Guvernului, încetarea activităţii Consiliului de Stat şi a instituţiilor sale şi preluarea puterii de stat de către Frontul Salvării Naţionale. Prin Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 s-a stabilit denumirea ţării – România, forma de guvernământ – republică şi s-a reglementat instituţia şefului statului, ca fiind Preşedintele Consiliului F.S.N. Ulterior, după transformarea Consiliului F.S.N. în Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională, şeful al statului a devenit Preşedintele Consiliului Provizoriu de Unitate Naţională.

După alegerile libere din 20 mai 1990 organizate în baza Decretului-lege nr. 92/1990, funcţia de şef al statului s-a exercitat de Preşedintele României, aşa cum este reglementată şi în prezent prin Constituţia din 1991, revizuită în 2003, art. 80 - 101 titlul III (Autorităţile publice), capitolul II (Preşedintele României).