Drept Administrativ Roman

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Drept Administrativ Roman.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 361 de pagini .

Profesor: Ion Corbeanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Cuprins

CUPRINS 2
CAPITOLUL I - Noţiuni generale despre administraţie şi drept administrativ 10
Secţiunea 1. Statul şi administraţia publică 10
1. Preliminarii 10
2. Puterile statului 11
3. Conceptul de administraţie publică 15
4. Fenomenul administrativ 16
Secţiunea 2. Definiţia şi scopul administraţiei publice 18
1. Definiţia administraţiei publice 18
2. Scopul administraţiei 19
3. Mijloacele activităţilor administrative 20
Secţiunea 3. Cercetarea ştiinţifică a administraţiei publice 22
1. Ştiinţa administraţiei 22
2. Ştiinţa administraţiei şi dreptul administrativ 24
3. Doctrina administrativă străină 25
4. Doctrina administrativă în România 26
5. Institutul de Ştiinţe Administrative al României şi Revista de drept public 26
CAPITOLUL II - Dreptul aplicabil administraţiei 29
Secţiunea 1. Probleme generale privind dreptul aplicabil administraţiei 29
Secţiunea 2. Dreptul administrativ român 33
1. Evoluţia reglementărilor juridice aplicabile administraţiei publice române 33
2. Obiectul şi definiţia dreptului administrativ. 34
3. Definiţia dreptului administrativ 37
4. Trăsăturile dreptului administrativ român 38
5. Evoluţia dreptului administrativ român 39
Secţiunea 3. Izvoarele şi normele de drept administrativ 40
1. Izvoarele scrie 41
2. Normele de drept administrativ 45
3. Clasificarea normelor de drept administrativ 48
Secţiunea 4. Raporturile de drept administrativ 50
1. Noţiune de raport de drept administrativ 50
2. Trăsăturile raporturilor de drept administrativ 51
3. Clasificarea raporturilor de drept administrativ 52
CAPITOLUL III - Subiectele raporturilor de drept administrativ 55
Secţiunea 1. Noţiuni generale despre persoana juridică de drept public 55
1. Preliminarii 55
2. Persoana juridică 55
3. Trăsăturile caracteristice ale persoanelor juridice de drept public 57
4. Clasificarea persoanelor juridice de drept public 58
5. Unităţile administrativ-teritoriale – persoane juridice 59
CAPITOLUL IV - Activitatea autorităţilor administraţiei publice 64
Secţiunea 1. Specificul activităţii autorităţilor administraţiei publice 64
1. Preliminarii 64
2. Sfera şi caracterul actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice 66
b) Actele cu caracter exclusiv politic. 67
c) Operaţiunile administrative 68
Secţiunea 2. Definiţia, trăsăturile şi clasificarea actelor administrative 68
1. Actul administrativ de autoritate 68
2. Trăsăturile actului administrativ de autoritate 69
3. Clasificarea actelor administrative 72
Secţiunea 3. Regimul juridic al actelor administrative de autoritate 73
1. Consideraţii generale asupra regimului juridic al actelor administrative 73
2. Legalitatea actelor administrative 74
3. Competenţa legată şi puterea discreţionară a administraţiei publice 74
4. Oportunitatea. 75
Secţiunea 4. Forma şi procedura emiterii actului administrativ de autoritate. 77
1. Forma actului administrativ 77
2. Motivarea actului administrativ 78
3. Procedura de emitere a actelor administrative 79
A. Formele procedurale anterioare / premergătoare 79
B. Proceduri concomitente emiterii actului administrativ 82
C. Forme procedurale posterioare emiterii actului administrativ. 84
Secţiunea 5. Forţa juridică şi efectele juridice ale actelor administrative de autoritate 86
1. Forţa juridică a actelor administrative. 86
2. Forţa probantă a actelor administrative. 87
3. Executarea din oficiu a actelor administrative. 87
4. Începutul efectelor actului administrativ de autoritate 87
Secţiunea 6. Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative de autoritate 89
1. Anularea şi inexistenţa actelor administrative 90
2. Organele competente să constate nulitatea sau inexistenţa actelor administrative şi procedura constatării 91
3. Efectele nulităţii actului administrativ 92
4. Revocarea actelor administrative 94
5. Excepţii de la principiul revocabilităţii actelor administrative 96
6. Suspendarea actelor administrative 98
7. Rectificarea actelor administrative 99
8. Reconstituirea actelor administrative 100
9. Condiţii procedurale prealabile încheierii contractului de concesiune 100
a. Iniţierea procedurii de concesionare 100
b. Organizarea licitaţiei publice deschise fără preselecţie 102
c. Organizarea licitaţiei deschise cu preselecţie 104
d. Desfăşurarea licitaţiei 105
e. Desfăşurarea procedurii negocierii directe 106
f. Procedura de contestare a licitaţiei deschise 107
10. Încheierea propriu-zisă a contractului de concesiune 109
11. Efectele contractului de concesiune 110
12. Încetarea contractului de concesiune 113
13. Contractul de achiziţii publice 116
a. Noţiunea, clasificarea şi trăsăturile contractului de achiziţie publică 116
b. Părţile contractului de achiziţie publică 117
c. Obiectul contractului de achiziţie publică 119

Extras din document

CAPITOLUL I - Noţiuni generale despre administraţie şi drept administrativ

Secţiunea 1. Statul şi administraţia publică

1. Preliminarii

Orice referire la administraţie presupune o analiză, fie ea şi sumară a statului, pentru că administraţia este ea însăşi o parte a statului. Nu întâmplător s-a spus că „administraţiunea cuprinde întreaga activitate a Statului care nu este nici legislaţiune, nici justiţie” . Această definiţie evocă chintesenţa şi vastitatea administraţiei, dar şi importanţa fundamentală a acesteia pentru societatea umană organizată statal. Administraţia este cea mai complexă activitate a statului; ea este omniprezentă în cadrul societăţii, a vieţii oamenilor şi din aceste considerente există preocuparea permanentă a factorilor politici şi de decizie de a face din administraţia publică o forţă în interesul oamenilor .

Statul este organizaţia politică a societăţii, este reprezentantul colectivităţii naţionale. El urmăreşte realizarea unor scopuri de natură politică, economică, socială, culturală. Aceste scopuri reprezintă, în principiu, scopurile societăţii pe care o reprezintă. Privindu-l în general, Statul ni se prezintă ca o abstracţiune, desemnând o colectivitate umană organizată, aşezată în mod permanent pe un anumit teritoriu, având organe de conducere şi nerecunoscând nici o altă putere socială superioară . Dar, abstracţiunile, nu ar avea nici un sens dacă nu ar putea să se manifeste în viaţa reală a societăţii. De aceea, Statul îşi creează structuri, instituţii, alcătuite din oameni, organizate prin legi sau alte acte normative. Aceste structuri ale Statului au, fiecare în parte, anumite puteri încredinţate, au drepturi şi obligaţii, toate stabilite prin lege. Puterile fiecărei asemenea structuri poartă denumirea de competenţe sau atribuţii. Organul de stat este creat de lege: legea îi determină atribuţiile, îi fixează limitele competenţei; tot ea stabileşte modalităţile cum vor fi desemnaţi titularii funcţiilor publice, persoanele fizice care decid în numele lui .

Sunt autorităţi ale statului: Parlamentul, Preşedintele Ţării, Guvernul, ministerele, prefecţii, consiliile locale şi cele judeţene, curţile de apel, tribunalele, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi etc. Unele dintre acestea sunt organe unipersonale, altele sunt organe pluripersonale (colegiale), cu caracter deliberativ cum este cazul Guvernului, consiliilor judeţene, al consiliilor locale etc. Tot prin lege sunt stabilite şi condiţiile în care o persoană fizică poate fi desemnată să exercite funcţiile de comandă ce revin organului în cauză: prin numire sau prin alegere după regula sufragiului universal sau prin intermediul unor electori etc.

Statul este un fenomen social, dinamic, fiind nevoit să se adapteze necontenit cerinţelor interne şi internaţionale. Aceasta impune ca structurile sale să poată fi uşor modificate corespunzător acestor cerinţe. Dacă anterior s-a folosit sintagma de „organe ale statului” trebuie ţinut seama că acestea, în practica legislativă şi a organizării politico-sociale, îmbracă denumiri dintre cele mai diferite cum ar fi: autorităţi publice centrale sau locale, autorităţi publice autonome, autorităţi publice alese ori numite, instituţii publice, servicii publice, inspecţii, companii, curţi etc.

Cu toată această diversitate de denumiri, în legea privind statutul funcţionarului public nr. 188/1999 se operează cu două definiri şi anume: „autorităţi şi instituţii publice”.

Statul este astfel perceput în societate ca un sistem, alcătuit din numeroase structuri, fiecăreia revenindu-i puteri (competenţe), clar definite, pentru a se evita astfel paralelismele sau suprapunerile de competenţe, împrejurare ce nu poate profita nici statului nici societăţii. Competenţele fiecărei structuri de putere îşi au sorgintea în lege, dar deosebindu-se după anumite criterii cum ar fi specificitatea funcţiei ce o realizează, poziţia în ierarhia sistemului instituţional şi altele.

2. Puterile statului

În statul modern, de drept sau de legalitate, atribuţiile acestuia se împart în trei mari categorii, corespunzând celor trei puteri (funcţii) identificate prin teoria separaţiei puterilor şi anume: funcţia de legiferare, funcţia de executare şi funcţia de distribuire a justiţiei. Această separaţie a puterilor sau funcţiilor este posibilă numai în statul de drept. Statul totalitar, nedemocratic nu agreează aceste realităţi fiindcă, în caz contrar nu ar mai putea realiza controlul centralizat şi total asupra fiecărui individ şi a întregului „sistem statal”. Puterea este unică în orice stat suveran. Ea ţine de suveranitatea naţională, de faptul că pe acelaşi teritoriu şi asupra aceleiaşi populaţii nu există mai multe puteri. Astfel, potrivit art. 2 din Constituţia României, revizuită, puterea aparţine poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum. Unitatea puterii nu trebuie confundată cu „unicitatea puterii”, teorie promovată de doctrina marxistă, de statele socialiste, unde toate organele statului se găsesc într-un sistem de subordonare ierarhică sub comanda Parlamentului (Marea Adunare Naţională). O astfel de organizare are drept consecinţă înfrângerea iniţiativelor locale, scăderea responsabilităţii organelor subordonate şi îndepărtarea actului de decizie de cei administraţi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drept Administrativ Roman.doc