Cuprins
- Cap. V. Proprietatea publică . 3
- V.1. Noţiuni introductive . 3
- V.2. Domeniul public . 4
- V.3. Caracterele juridice ale bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice . 5
- V.4. Subiectele dreptului de proprietate publică . 6
- V.5. Modalităţi de punere în valoare a bunurilor proprietate publică . 7
- Cap. VI. Actul administrativ . 11
- VI.1. Precizări prealabile . 11
- VI.2. Clasificarea actelor administrative . 12
- VI.3. Forţa juridică a actelor administrative . 13
- VI.4. Condiţii de valabilitate a actelor administrative . 13
- VI.4.1. Condiţii de fond . 13
- VI.4.2. Condiţii de formă . 15
- VI.4.3. Condiţii procedurale de emitere sau adoptare a actelor administrative . 15
- VI.5. Suspendarea actelor administrative . 19
- VI.6. Revocarea actelor administrative . 20
- VI.7. Modificarea actelor administrative . 21
- VI.8. Sancţiuni care intervin în cazul încălcării condiţiilor de valabilitate . 22
- VI.8.1. Nulitatea şi anulabilitatea . 22
- VI.8.2. Inexistenţa actelor administrative . 23
- Cap. VII. Controlul legalităţii actelor administrative . 26
- VII.1. Controlul administrativ . 26
- VII.1.1. Precizări prealabile . 26
- VII.1.2. Controlul intern . 27
- VII.1.3. Controlul administrativ extern . 28
- VII.2. Contenciosul administrativ . 29
- VII.2.1. Noţiuni introductive . 29
- VII.2.2. Formele contenciosului administrativ . 30
- VII.2.3. Părţile în contenciosul administrativ . 31
- VII.2.4. Obiectul acţiunii în contencios administrativ . 32
- VII.2.5. Condiţiile introducerii unei acţiuni în contencios administrativ . 33
- VII.2.6. Excepţia de ilegalitate . 37
- VII.2.7. Competenţa instanţelor de contencios administrativ . 37
- VII.2.8. Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ . 38
- Cap. VIII. Răspunderea administrativă . 42
- VIII.1. Răspunderea contravenţională . 42
- VIII.1.1. Precizări prealabile . 42
- VIII.1.2. Obiectul contravenţiei . 43
- VIII.1.3. Subiectul contravenţiei . 44
- VIII.1.4. Latura obiectivă . 44
- VIII.1.5. Latura subiectivă . 45
- VIII.1.6. Cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei . 45
- VIII.1.7. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii contravenţionale . 45
- VIII.1.8. Comunicarea procesului-verbal de constatare . 49
- VIII.1.9. Sancţiunile contravenţionale . 50
- VIII.1.10. Executarea sancţiunilor contravenţionale . 52
- VIII.1.11. Căile de atac în materie contravenţională . 52
- VIII.2.Răspunderea administrativ patrimonială . 53
- Teste. Partea II. 55
- Bibliografie . 64
- Legislaţie recomandată . 64
- Răspunsuri teste . 64
- Resurse web . 64
Extras din document
Partea II
PARTEA A II - A
CAPITOLUL V
PROPRIETATEA PUBLICĂ
V.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Proprietatea reprezintă una din instituţiile fundamentale ale dreptului,
reprezentând în acelaşi timp unul din fundamentele construcţiei sociale.
Dacă la început proprietatea a apărut într-o formă primară, exprimată prin
ocuparea obiectelor din natură şi ocuparea solului, justificată prin munca de
punere în valoare a acestora. (J.J. Rousseau) în baza convenţiilor sociale
proprietatea devine un drept care, făcând corp comun cu titularul acestuia,
constituie unul din cele mai sacre drepturi ale omului. (cf. Declaraţiei Drepturilor
Omului şi Cetăţeanului din 1789).
Derivând din proprietatea privată proprietatea publică constituie, în mod
similar, unul din drepturile fundamentale ale persoanelor juridice de drept public,
prin care se realizează interesele mai largi ale societăţii în ansamblul ei. Deşi
Constituţia şi actele normative în vigoare nu oferă o definiţie a proprietăţii
publice, pornind de la definiţia dată de Codul civil proprietăţii private în art. 480
(,,dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv
şi absolut însă în limitele prevăzute de lege”), precum şi de la textul Legii privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,vom defini proprietatea publică
ca fiind un drept subiectiv care aparţine statului sau unităţilor administrativteritoriale
asupra bunurilor care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau sau
de interes public.
V.2. DOMENIUL PUBLIC
Bunurile care fac obiectul proprietăţii publice alcătuiesc domeniul public. Ele
nu trebuie confundate cu bunurile res communes, adică cu bunurile care nu sunt
susceptibile de apropriere privată, şi nici cu bunurile proprietate comună.
Domeniul public cuprinde totalitatea bunurilor care constituie obiectul
dreptului de proprietate publică al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale,
care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public şi care care
sunt dobândite prin modurile prevăzute de lege. Între noţiunea de domeniu public
şi cea de proprietate publică nu se poate pune semnul egalităţii – noţiunea de
domeniu public se referă la bunurile care constituie obiectul dreptului de
proprietate publică în timp ce noţiunea de proprietate publică se referă la un drept
subiectiv. Pentru a se determina bunurile care, făcând parte din domeniul public
constituie sfera de aplicare a prevederilor specifice regimului juridic de drept
public, se folosesc o serie de criterii.
Primul criteriu se referă la declaraţia legii, respectiv la acele situaţii în care
prin voinţa legiuitorului anumite bunuri sunt enumerate cu titlu exemplificativ în
textul actelor normative ca făcând obiectul dreptului de proprietate publică.
Astfel, Constituţia României prevede în art. 135 al. 3 că ,,bogăţiile de interes
public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de
interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice
şi ale platoului continental precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac
obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.
În acelaşi mod, se consacră expres în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia, în anexe ce fac corp comun cu legea,
bunurile ce alcătuiesc domeniul public naţional – spaţiul aerian, infrastructura
căilor ferate, lucrările de artă, etc. – bunurile ce alcătuiesc domeniul public
judeţean – biblioteci, muzee, spitale judeţene etc. – precum şi bunurile ce
alcătuiesc domeniul public local – drumuri comunale, pieţe publice, locuinţe
sociale etc. De asemenea, Legea fondului funciar nr.18/1991 prevede în art. 34,
alin. 2 că fac parte din domeniul public terenurile proprietate de stat folosite de
unităţile de învăţământ cu profil agricol sau silvic, drumurile proprietate de stat
administrate de institutele şi staţiunile de cercetare ştiinţifică etc. Alte dispoziţii
exprese se regăsesc în Codul civil în art. 476, potrivit căruia fac parte din
domeniul public monumentele, terenurile pentru nevoile apărării, albiile râurilor,
apelor, dar şi în alte acte normative, cum ar fi Legea nr. 17/1990 privind regimul
juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue ale
României sau în Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României.
Un alt criteriu se referă la natura bunurilor. Potrivit acestui criteriu fac parte
din domeniul public acele bunuri care prin natura lor sunt de uz public sau de
interes public. Bunurile de uz public sunt acele bunuri care prin natura lor sunt
destinate a fi folosite de toţi membrii societăţii, cum ar fi pieţe publice, căi de
comunicaţie. Bunurile de interes public sunt acele bunuri care nu pot fi folosite de
orice persoană ci sunt destinate funcţionării serviciilor publice – instalaţii,
echipamente – ori acele bunuri care prin importanţa social-economică, prin
valoarea culturală sau istorică servesc interesele generale ale societăţii – ex.
muzeele, monumentele.
În funcţie de subiectele dreptului de proprietate domeniul public poate fi
naţional, judeţean sau local.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept Administrativ si Stiinta Administratiei.pdf