Drept bancar

CAPITOLUL 1

CAPITOLUL 1. EVOLUȚIA OPERAȚIUNILOR BANCARE.

CUPRINS:

1.1. Apariția banilor și primelor bănci.

1.2. Circulația monetară, apariția sistemului bancar și dreptului bancar

Obiectivele capitolului 1

După studiul acestui capitol studenții vor fi capabili să demonstreze că au dobîndit suficiente cunoștințe pentru a putea:

- să definească noțiunea de bani

- să explice nevoia socială a apariției banilor și circulației monetare;

- să prezinte apariția primelor bănci;

1.1. Apariția banilor și primelor bănci.

Despre istoria banilor

Banii alaturi de roată, foc, scriere etc dar ulterior acestora, sunt considerati una din marile descoperiri ale civilizatiei umane care au dus la dezvoltarea acesteia. Ei au aparut de cel putin 27 de secole. Originea banilor se afla în schimb care la început s-a desfasurat ca troc.

Trocul îngreuia însă schimburile si, treptat, oamenii au cautat un etalon mai general care sa le înlesneasca. Astfel, inițial s-au folosit scoici, piei, blanuri, bucati de metal s.a. Pâna la urmă s-a ajuns la utilizarea metalelor pretioase (aur, argint) dar si utilizarea acestora era greoaie deoarece, în momentul schimbului, trebuiau sa fie verificate sub aspectul puritatii si al greutatii. S-a ajuns, în sfârsit, printr-o inovație, la baterea de monede pe care figurau anumite înscrisuri ca semne distinctive folosite pentru a fi recunoscute.

În China, circulau monezi metalice înca din secolul al XI-lea.i.Hr. Herodot scrie ca prima moneda de metal din Europa dateaza din secolele VII sau VI î.Hr. Lexicograful Pollux precizeaza ca regele Gyges al Lidiei si-a pus pecetea pe bucati ovoidale de electrum, aliaj de aur si argint.

Originea practicilor bancare, cel mai vechi edificiu bancar cunoscut este locul unde s-au descoperit de arheologi, tablele de contabilitate în Mesopotamia sub ruinele templului Uruc (acest templu „roșu” datează din perioada anilor 3400-3200 î.H.).

Legătura cu templul este foarte interesantă pentru că în antichitate, templele erau nu numai lăcașe de cult, ci totodată și locuri de adăpostire a bogățiilor și apoi de împrumut al lor.

Împrumutând aceste bogății preoții realizau un dublu scop

- obțineau recunoștință/-influenta

- obțineau un profit

În Orientul antic sunt două scrieri importante arată interesul autorităților de a controla împrumuturile cu dobândă

- Codul Hammurabi prevedea că toate contractele de împrumut trebuie vizate de funcționari regali

- Biblia, în cartea „Exodul” edicta porunca potrivit căreia: „Dacă vei împrumuta cuiva din poporul meu, săracului de lângă tine, nu te vei purta cu el ca un creditor și nu îi vei cere dobândă”.

În Grecia antică, către sec VI î.H. fiecare oraș comercial și fiecare sanctuar încep să emită monedă proprie. În Atena legile lui Solon legalizau dobânda, iar preoții din Delos și din alte temple făceau operațiuni de bancă cu numerar sau cu bunuri. Pe de altă parte, mai multe cetăți grecești, în scopul de a combate camăta și pentru a se sustrage influenței exercitate de Atena și Delos, au decis ca începând din secolul IV î.H. să constituie bănci publice administrate sau controlate de funcționari. Pe lângă rolul propriu-zis bancar, aceste bănci mai aveau sarcina strângerii impozitelor și dreptul de a bate monedă.

În Roma antică, romanii erau mai degrabă agricultori decât comercianți, nu s-au lăsat atrași deodată cu grecii de activități bancare. După cuceririle romane care au stabilit contacte între Roma și popoarele mediteranene, au apărut după modelul grecesc bancheri privați și bănci publice. Bancherii privați, cei mai mulți venind din Grecia și din sudul Italiei, s-au instalat în Forum, în mici birouri (tabernae), închiriate de stat. De aici ei s-au răspândit în întreaga lume latină, răspândirea fiind favorizată de faptul că dobânda limitată la Roma era în schimb liberalizată în provincie. Independent de bancherii privați și de băncile publice acționau mânuitorii de bani, numiți negociatores care însoțeau armatele romane în căutare de afaceri, practicând împrumuturi pe termen scurt și operațiuni de schimb.

Evul Mediu creștin se caracterizează prin aceea că adepții noii religii creștine se ridicau împotriva ideii de dobândă. În anul 325 Conciliul din Niceea a interzis clerului să acorde împrumuturi cu dobândă. Aceasta nu a împiedicat ca băncile să cunoască o prosperitate continuă în Bizanț, unde în secolul al VI-lea Justinian codifică ururile romane în domeniul bancar. Dimpotrivă, mai receptiv la poruncile bisericii, Occidentul adoptă măsuri drastice.

Sintetic putem spune că banii sunt bancnote, moneda metalica, moneda scripturala si alte instrumente avand forme si denumiri specifice, diferite de la țară la tara, care sunt in general acceptate pt schimburi si plati într-un spatiu economic dat.

Funcțiile banilor :

- prin intermediul lor se măsoară activitățile economice

- mijloc de schimb

- mijloc de plata

- forma universala sub care se constituie rezervele agentilor economici.