Drept Civil

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. Definiţie

Raportul juridic civil este o relaţie socială patrimonială sau nepatrimonială reglementată de o normă juridică civilă.

2. Caractere

• Raportul juridic civil are un caracter social, în sensul că se stabileşte între oameni, persoane fizice sau persoane juridice.

• Raportul juridic civil are un caracter voliţional, în sensul că relaţia socială devine raport juridic civil prin edictarea normei juridice civile care o reglementează de către organul legiuitor, deci prin voinţa acestuia (voinţa de stat). Atunci când raportul juridic civil are ca izvor actul juridic civil, (actul juridic civil este manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic) intervine şi voinţa uneia sau ambelor părţi între care se stabileşte raportul juridic (adică, dacă acestea îşi manifestă voinţa, raportul juridic ia naştere, se modifică sau se stinge); prin urmare, în acest caz, raportul juridic civil are un dublu caracter voliţional.

• Raportul juridic civil se caracterizează prin aceea că părţile (subiectele) au o poziţie de egalitate juridică, în sensul că nici una dintre ele nu-şi poate impune voinţa faţă de cealaltă sau celelalte; fiecare parte (subiect) îşi manifestă voinţa (sau nu) în direcţia pe care i-o dictează propriul interes. Dacă nu se realizează acordul de voinţă al părţilor, raportul juridic civil nu ia fiinţă.

3. Izvoare

Raportul juridic civil are ca izvoare:

- faptul juridic (în sens restrâns) (Faptul juridic, în sens larg, reprezintă atât evenimentele, cât şi acţiunile omului săvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte juridice);

- actul juridic.

Faptul juridic (în sens restrâns) reprezintă evenimentul sau acţiunea omului săvârşită fără intenţia de a produce efecte juridice, dar care se produce totuşi în temeiul legii. Actul juridic reprezintă acţiunea omului săvârşită cu intenţia de a produce efecte juridice.

Faptul juridic (în sens restrâns) şi actul juridic reprezintă, în acelaşi timp, şi izvoare ale drepturilor subiective civile şi ale obligaţiilor civile, care formează conţinutul raportului juridic civil.

4. Structura raportului juridic civil

Raportul juridic civil, sub aspect structural, este alcătuit din următoarele trei elemente, care trebuie să existe cumulativ: subiectele (1), conţinutul (2) şi obiectul (3).

Subiectele (părţile) raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice, ca titulare de drepturi şi obligaţii civile (1).

Conţinutul raportului juridic civil este format din drepturile şi obligaţiile subiectelor (părţilor) (2).

Obiectul raportului juridic civil constă în conduita subiectelor, adică în acţiunile sau inacţiunile acestora (3).

(1) Subiectele raportului juridic civil

a) Noţiune

Prin noţiunea de subiect al raportului juridic civil se înţelege calitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii civile. Subiecte ale raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice.

Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii civile.

Persoana juridică reprezintă colectivul de oameni, care odată cu îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, este titular de drepturi şi obligaţii civile.

b) Individualizarea subiectelor raportului juridic civil

De regulă, raportul juridic civil se stabileşte între două persoane (fizice sau juridice), dintre care una este titulară de drepturi civile şi poartă denumirea de subiect activ, iar cealaltă îşi asumă obligaţii civile şi poartă denumirea de subiect pasiv.

In cazul în care raportul juridic civil are în conţinutul său un drept subiectiv civil relativ (Dreptul subiectiv civil relativ este acela în temeiul căruia titularul său – subiectul activ – poate pretinde subiectului pasiv o anumită conduită, adică să dea, să facă sau să nu facă ceva; el produce efecte numai între titularul său, ca subiect activ şi una sau mai multe persoane individualizate, ca subiect pasiv) adică un drept de creanţă, subiectul activ se numeşte creditor, subiectul pasiv se numeşte debitor, iar raportul juridic se numeşte obligaţional. Creditorul are un drept de creanţă (sau o creanţă), iar debitorul are obligaţia corelativă (datoria) de a da, a face sau a nu face ceva. (ceea ce pentru creditor este creanţă, pentru debitor este datorie). De exemplu, într-un contract de împrumut de folosinţă, creditorul este împrumutătorul, care are dreptul de a pretinde împrumutatului restituirea lucrului, şi debitor este împrumutatul, care are obligaţia corelativă de a restitui împrumutătorului lucrul.

În majoritatea raporturilor juridice civile, subiectele au o dublă calitate, atât de creditor, cât şi de debitor. Este cazul raporturilor care izvorăsc din contractele bilaterale, din care rezultă drepturi şi obligaţii reciproce pentru subiectele lor. De exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul este creditorul preţului şi debitorul predării lucrului, iar cumpărătorul este creditorul predării lucrului şi debitorul preţului.