Drept Civil - Succesiuni

Capitolul I. Definiţia şi felurile moştenirii

1.1. Definiţie

Din punct de vedere etimologic, noţiunea de succesiune îşi are originea în succesio (succesionis) ce înseamnă înlocuire. De aceea, s-a spus că a moşteni sau a succede înseamnă a lua locul unei alte persoane.

Noţiunea de succesiune are mai multe sensuri.

În sensul larg, prin succesiune se înţelege orice transmisiune de drepturi de la o persoană la alta, fie prin acte între vii, fie pentru cauză de moarte (de exemplu, cumpărătorul este succesorul vânzătorului).

În sens restrâns, prin succesiune se înţelege transmisiunea de drepturi de la o persoană la alta doar pentru cauza de moarte. În acest sens, termenul de succesiune se identifică cu noţiunea de moştenire.

Acest sens este folosit de exemplu, în art.644 C. civ., care enumeră succesiunea, printre modurile de dobândire a proprietăţii. Legiuitorul foloseşte mult mai des termenul de moştenire (în Constituţie şi legile civile organice şi ordinare).

În fine, prin succesiune se mai înţelege obiectul moştenirii, patrimoniul transmis de către defunct (masa succesorală).

În acest sens, art.653 C. civ., prevede că ,,descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului.”

Vom avea în vedere sensul restrâns al termenului de succesiune, sens în care acest termen coincide cu noţiunea de moştenire.

Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane existente (persoane fizice sau juridice).

Această noţiunea nu se referă la transmiterea patrimoniului unei persoane juridice.

Şi această noţiune este susceptibilă de mai multe sensuri.

Mai întâi, ea desemnează o instituţie juridică ce reglementează transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate .

Apoi, prin moştenire se mai înţelege însăşi operaţia efectivă de transmitere a patrimoniului persoanei fizice decedate.

În al treilea rând, moştenirea desemnează patrimoniul persoanei fizice ce se transmite (masa succesorală).

1.2. Alte noţiuni incidente

În legătură cu noţiunile de succesiune şi moştenire se află alte noţiuni, precum defunct, moştenitor (succesor).

Defunctul este persoana fizică a cărei moştenire se transmite. Romanii desemnau pe defunct prin termenul de de cujus, termen folosit în expresia ,,is de decujus succesione agitur”(cel despre a cărui moştenire este vorba). Noi am preluat termenul de de cujus, folosindu-se exprimarea, ,,moartea lui de cujus” în loc de exprimarea, devenită oarecum improprie, pe care o foloseşte Codul civil, cea de moartea defunctului (art.653, 655 C. civ.). În locul termenului de defunct se mai folosesc termenii de autor (defunctul este autorul unui moştenitor) sau de testator (cel care a întocmit un testament).

Moştenitorul (succesor) este cel care dobândeşte întreg patrimoniul defunctului (succesor universal), o parte din acest patrimoniu (succesor cu titlu universal, sau unul sau mai multe bunuri din acest patrimoniu, privite izolat (succesor cu titlu particular). În acelaşi sens, sunt folosiţi termenii de erezi, coerezi sau, în material moştenirii testamentare, legatar.

1.3. Sediul materiei

Moştenirea este reglementată de Codul civil în Cartea a III-a ,,Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea”, Titlul I, ,,Despre succesiuni” (art.650-799) şi Titlul II, ,,Despre donaţiuni între vii şi despre testamente”(art. 800-941).

Art.46 din Constituţia României prevede că ,,Dreptul la moştenire este garantat.”

1.4. Felurile moştenirii

Conform art.650 C. civ., ,,succesiunea se deferă sau prin lege, după voinţa omului, prin testament’’. În consecinţă, în funcţie de izvorul ei moştenirea poate fi legală sau testamentară.

Moştenirea legală este cea în care patrimoniul defunctului se transmite în baza legii.

Legea prevede persoanele care au calitatea de moştenitori, ordinea în care aceştia vin la moştenire şi cotele ce le revin.

Moştenirea legală se întemeiază, în principal pe rudenia de sânge (excepţie făcând soţul supravieţuitor şi statul). Ea se mai numeşte moştenire ab intestat (după denumirea pe care o avea în dreptul roman), adică moştenire fără testament şi sugerează ideea că se aplică ori de câte ori, defunctul nu a lăsat testament.

Deşi în prezent se foloseşte noţiunea de moştenire ab intestat totuşi, sensul acestuia s-a schimbat astăzi. Se referă la situaţiile în care nu numai întreaga moştenire se transmite în temeiul legii pentru că nu există testament (aşa cum se întâmplă în dreptul roman), ci şi o parte din acestea, atunci când există testament dar acesta nu are ca obiect întreaga masă succesorală.

De aceea, moştenirea, în întregul ei sau în parte, este legală :

- când există testament, dar acesta nu cuprinde dispoziţii privitoare la transmiterea masei succesorale;

- când există testament, dar acesta nu produce efecte juridice, în totalitate (este nul, caduc, etc.);

- când există un testament care epuizează întreaga masă succesorală, dar sunt moştenitori rezervatari (aceştia vor culege rezerva succesorală prevăzută de lege);

- când există un testament, ce epuizează întreaga masă succesorală dar este ineficace în parte (de exemplu, dacă legatarul este cetăţean străin sau apatrid, până la adoptarea unei legi organice care să stabilească condiţiile în care cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi terenuri în România - art. 44 din Constituţie, ei nu pot dobândi terenurile ce fac parte din masa succesorală, acestea transmiţându-se moştenitorilor legali ) ;

- când există mai multe testamente ce conţin legate cu titlu universal sau cu titlu particular, dar care nu epuizează întreaga masă succesorală.

- când există mai multe legate cu titlu universal sau cu titlu particular ce epuizează întreaga masă succesorală, dar unele nu-şi produc efectele (sunt nule sau legatarii nu acceptă moştenirea).

- când defunctul nu a făcut nici un legat.