Drept Comercial

CAPITOLUL I

NOŢIUNI DE DREPT COMERCIAL

Secţiunea I

ASPECTE GENERALE

1. Noţiune, obiect, definiţie, caractere

Denumirea de „drept comercial” conturează ideea că este vorba de un ansamblu de norme juridice privind comerţul.

Definiţie: Dreptul comercial reglementează activităţile de producere şi circulaţie (distribuţie) a mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Dreptul comercial s-a desprins din dreptul civil, între cele două ramuri de drept continuând încă să existe suficiente puncte de legătură, ce fac, deseori, dificilă delimitarea dintre ele. De altfel, acolo unde legea nu prevede, se apelează la dreptul civil, care constituie dreptul comun în materie. În acest sens, art. 1 Cod comercial prevede: „În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune, se aplică Codul civil”.

Evoluţie istorică

În România în 1887 a fost adoptat Codul comercial român, care, cu numeroase modificări, este şi azi în vigoare. Acesta a fost inspirat din Codul comercial italian de la 1882.

2. Caracteristicile dreptului comercial

- frecvenţa şi rapiditatea tranzacţiilor comerciale care presupun reguli simple, lipsite de formalism;

- creditul care implică pentru protecţia sa reguli specifice (falimentul);

- promptitudine în executarea obligaţiilor;

- dinamismul actelor juridice;

- o intervenţie limitată a statului.

3. Obiectul dreptului comercial

Din punct de vedere obiectiv:

- se ocupă cu acele activităţi umane calificate de art. 3 Cod comercial ca fapte de comerţ, prin natura lor.

Din punct de vedere subiectiv:

- se ocupă cu actele juridice îndeplinite de comercianţi.

În acest sens, art. 4 Cod comercial prevede că „se socotesc fapte de comerţ, în afara celor obiective prevăzute de art. 3, toate celelalte obligaţii şi contracte ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă din însuşi acel act nu rezultă contrariul” (printre excepţii se numără, de pildă: testamentul, adopţia).

Secţiunea a II-a

FAPTELE DE COMERŢ

1. Noţiunea de fapte de comerţ

Faptele de comerţ (noţiune oarecum sinonimă cu cea de acte de comerţ) sunt actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile economice prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia mărfurilor, cu scopul de a obţine profit.

2. Clasificarea faptelor de comerţ

Pornind de la reglementarea din Codul comercial, acestea pot fi împărţite în trei categorii:

A. Faptele de comerţ obiective – sunt actele juridice şi operaţiunile enumerate enunţiativ (şi nu limitativ) în art. 3 Cod comercial.

Acestea, la rândul lor, sunt de trei tipuri:

1) operaţiunile de interpunere în schimb sau circulaţie (de pildă: vânzarea-cumpărarea comercială, operaţiunile de bancă şi schimb valutar);

2) operaţiunile care se referă la organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie, adică întreprinderile.

Întreprinderea este o organizare autonomă a unei activităţi cu ajutorul factorilor de producţie (resurse ale naturii, capital şi muncă), în vederea obţinerii unui profit.

Exemple de întreprinderi (activităţi de producţie): fabricile, manufacturile (rol esenţial- munca manuală), imprimeriile, spectacolele publice, editurile, agenţiile sau oficiile de afaceri, transportul de călători, de mărfuri; asigurările.

3) operaţiunile conexe (accesorii) – cele aflate în strânsă legătură cu cele de la punctele 1 şi 2.

Exemple: - contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau a altor titluri de credit care circulă în comerţ;

- cumpărările sau vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale;

- operaţiunile de mijlocire (intermediere) în afaceri;

- operaţiunile cu cambii, cecuri, cont curent, bilete la ordin;

- operaţiunile privitoare la navigaţie;

- contractul de consignaţie, de mandat, de comision.

B. Faptele de comerţ subiective

Art. 4. Cod comercial instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate activităţile desfăşurate de un comerciant. Cu alte cuvinte, pe lângă faptele de comerţ obiective enumerate de art. 3 Cod comercial, sunt considerate ca fapte de comerţ şi alte operaţiuni ori acte juridice efectuate de un comerciant.

De la această regulă există două excepţii:

a) când actul încheiat de comerciant are evident caracter civil (exemplu: testamentul, adopţia etc.);

b) când caracterul civil (necomercial) rezultă din însuşi actul săvârşit de comerciant (de pildă: un comerciant cumpără bunuri sau împrumută o sumă de bani pentru uzul său personal sau al familiei şi nu în scopul derulării comerţului pe care-l practică).

C. Fapte de comerţ mixte (sau unilaterale)

Sunt acele acte juridice sau operaţiuni care sunt fapte de comerţ numai pentru una din părţi. Potrivit art. 56 Cod comercial, „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi cât priveşte acest act, legii comerciale”. Această regulă derivă din raţionamentul că fiind vorba de un act juridic unic, acesta nu poate fi suspus concomitent atât regulilor civile, cât şi celor comerciale.

De pildă: potrivit art. 5 Cod comercial, nu este faptă de comerţ vânzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are sau le deţine pe pământul său. Dacă se vinde unui comerciant, vânzarea constituie pentru comerciant act comercial, iar pentru agricultor act civil. Există fapte de comerţ bilaterale când ambele părţi sunt comercianţi, sau pentru ambele actul juridic are caracter comercial.