Drept Comercial

1. Definitia dreptului. Norma juridica

Ca definitie generica, dreptul este un ansamblu de reguli de conduita care consfiintesc anumite drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor in relatiile lor reciproce a caror respectare este asigurata, la nevoie, de catre forta publica .

Existenta normelor de conduita este contemporana cu existenta primelor comunitati de oameni, autoritatea fiind impusa, in functie de evolutia acestor comunitati, de conducatorul/conducatorii familiei, gintei ori tribului, dupa caz. Odata cu evolutia formelor de organizare sociala a avut loc si o evolutie a dreptului, de la reglementari rudimentare la reglementari complexe de tipul codurilor. Acestea la randul lor s-au dezvlotat si consolidat odata cu aparitia statului, ca forma de organizare suprema a unei colectivitati, astfel ca in prezent notiunile de “stat” si “drept” sunt inseparabile.

In afara regulilor (normelor) de drept, exista si ale norme, cum ar fi normele morale sau normele religioase. Diferenta dintre cele doua categorii este in planul sanctiunii: numai cele dintai au avantajul ca, in cazul incalcarii lor, celui vinovat i se aplica o sanctiune de catre forta coercitiva a statului. In cazul incalcarii unei norme de activitate, alta decat juridica, sanctiunea nu are repercursiuni asupra libertatii ori patrimoniului persoanei vinovate de incalcarea normei. Exista desigur cazul in care prin aceeasi fapta se incalca atat o norma juridica cat si o norma morala, cum ar fi cazul savarsirii unei infractiuni asupra vietii unei persoane, in acest caz vinovatul fiind sanctionat atat in plan juridic (inchisoare) cat si moral si religios. Am facut aceasta paralela dintre regulile de drept si cele morale tocmai pentru ca cele mai importante reguli de drept au la baza principii morale sau religioase: sa restitui ceea ce ai imprumutat, sa nu furi, sa nu ucizi etc. De fapt, pana la aparitia statelor laice, incalcarea unei norme exclusiv religioase atragea sanctiuni din partea statului (de exemplu, pedepsele aplicate de Inchizitie). In concluzie, toate normele care se refera numai la activitatea sufleteasca a omului, la activitatea constiintei sale, la intentiile sale sunt norme morale, pe cand acelea care se refera la activitatea materiala realizata in afara propriei persoane, in contact cu celelalte persoane, sunt norme de drept . Dintre acestea din urma, nu toate intra in sfera dreptului, ci doar acelea care sunt consacrate prin legiferare (acte normative scrise si publicate). Acestea din urma norme formeaza dreptul pozitiv, adica dreptul care se aplica, care cuprinde un numar restrans de norme din multitudinea de posibilitati care exista la un moment dat. Asadar, in functie de necestitatile pe care le considera prioritare la un anumit moment, un stat transpune aceste necesitati in texte de lege .

Sumarizand, putem spune ca dreptul reprezinta totalitatea regulilor de conduita instituite si recunoscute de stat, reguli care exprima vointa unei natiuni ridicata la rang de lege, a caror aplicare este realizata de buna-voie si, in ultima instanta, prin forta coercitiva a statului .

Aplicarea dreptului in fiecare caz in parte este atributul puterii judecatoresti, formate din totalitatea instantelor de judecata, care infaptuiesc justitia. Art. 123 din Constitutie prevede ca justitia se infaptuieste in numele legii si este unica, impartiala si egala pentru toti iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Nu exista nimic care sa nu fie supus judecatii pentru ca nici o pretentie nu se poate transforma in drept inainte de a fi justificata si, pentru a fi justificata, trebuie judecata .

2. Diviziunile generale ale dreptului

Dupa ce am prezentat succint ce este dreptul, in continuare vom expune diviziunile acestuia, pentru a face o trecere de la notiunea generala de drept la notiunea particulara de drept civil si drept comercial.

2.1 Dreptul public si dreptul privat

Prima si cea mai mare diviziune a dreptului este aceea in drept public si drept privat, fiecare din aceste doua ramuri continand sub-ramuri iar fiecare din aceste sub-ramuri fiind o disciplina de studiu, astfel incat stabilirea apartenentei unei anumite discipline – printre care si dreptul comercial – la o anumita ramura este importanta.

Vom enumera in continuare criteriile principale dupa care se face distinctia intre dreptul public si dreptul privat:

- (i) in dreptul public, in mod obligatoriu una dintre parti este statul; (ii) partile unui raport juridic de drept public sunt in relatii de subordonare si (iii) majoritatea normelor de drept public sunt imperative ;

- (i) in dreptul privat, partile sunt persoane fizice sau juridice; (ii) partile unui raport juridic de drept privat se aflla pe pozitii de egalitate juridica (chiar daca statul participa la un raport juridic de drept privat, el are aceleasai drepturi ca si oricare alt participant) si (iii) majoritatea normelor de drept privat sunt dispozitive .

Apartin dreptului public urmatoarele: dreptul constitutional, dreptul international public, dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul financiar (fiscal) s.a. Apartin dreptului privat urmatoarele: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul comertului international, dreptul international privat s.a. Alte discipline, precum dreptul muncii, dreptul familiei sunt greu de incadrat intr-una din cele doua ramuri datorita faptului ca o serie de norme ale acestei discipline au caracteristicile dreptului public iar altele ale dreptului privat.

2.2 Dreptul intern si dreptul international

Asa cum aratam mai sus, aparitia si evolutia dreptului sunt strans legate de stat, ca forma de organizare sociala a puterii natiunii (puterii politice). Functia fundamentala a unui stat este aceea de a exprima si realiza vointa general obligatorie a natiunii (vointa de stat). Statul creaza dreptul, pe de-o parte, iar dreptul delimiteaza configuratia si actiunile statului, pe de alta parte. Cum unul din elementele statului este suveranitatea , fiecare stat isi exercita aceasta suveranitate, constand in puterea de actiune a legilor emise, pe intreg teritoriul si numai pe acest teritoriu. Asadar, fiecare stat legifereaza pe teritoriul sau, totalitatea acestor legi formand, pentru acel stat, dreptul intern. Din necesitatea reglementarii raporturilor dintre state, pe de-o parte, precum si a raporturilor economice transnationale, pe de alta parte, au aparut disciplinele dreptului international, in speta dreptul international public, respectiv dreptul international privat. Ambele discipline au ca obiect de studiu conventiile internationale. Aceste conventii internationale, inclusiv Directivele Uniunii Europene isi produc efectele pe teritoriul unui stat datorita faptului ca acel stat a aderat la acea conventie sau s-a asociat la o organizatie supra-statala din proprie vointa. Odata adoptate de un stat, conventiile internationale devin parte a dreptului intern, ca si cum ar fi produsul legislativ al statului respectiv si au aceeasi forta juridica precum celelalte reglementari interne. Mai mult, in caz de neconcordante intre conventiile internationale si reglementarile interne, cele din urma primeaza (art. 20 si 1451 din Constitutie, art. 1 alin. 4 C. Fisc. etc).