Drept Comercial Internațional

Norme de drept care sunt folosite în relaţiile comerciale internaţionale: întâlnim două categorii de norme:

- normele conflictuale;

- norme de drept substanţial

a. norme de drept uniform;

b. norme de drept naţional.

Norme conflictuale: au rolul de a stabili care este sistemul de drept aplicabil la un anumit raport juridic. Aceste norme stabilesc doar care este sistemul de drept care se aplică la un anumit contract. Odată stabilit sistemul de drept intrăm în conţinutul acestuia şi alegem norma de drept uniform sau norma de drept substanţial care reglementează în moc concret acel raport juridic.

In iunie 2009 normele conflictuale erau reglementate de legea 105/1992. In iunie 2009 a fost adoptat noul cod civil. In cuprinsul acestuia, în cartea a VII-a sunt cuprinse dispoziţii de drept internaţional privat.

Odată stabilit sistemul aplicabil pentru un anumit raport juridic, acesta va reglementa în principiu următoarele două aspecte mari: condiţiile de fond şi efectele contractului respectiv.

Capacitatea părţilor contractante: va fi supusă întotdeauna legii naţionale a celor două părţi. Efectele translative de proprietate cu privire la bunurile care fac obiectul unui anumit contract, de regulă, sunt supuse legii acelei ţări pe teritoriul căreia se află bunul care face obiectul acelui contract.

Norme de drept uniform: acestea sunt cele care reglementează un anumit raport de drept comercial internaţional şi de regulă ele sunt adoptate de către state pe cale de convenţie internaţională (Convenţia de la Viena din 1980 privind vânzarea internaţională de mărfuri).

Normele de drept naţional: pot să fie de natură comercială, financiară, civilă, etc.

Distincţia dintre norme de drept uniform şi norme de drept unificat: noţiunea de normă de drept uniform trebuie înţeleasă în sensul că o anumită reglementare cu un conţinut identic o regăsim în două sau mai multe ţări.

Noţiunea de drept unificat duce la ideea unirii a două sau mai multe sisteme de drept, ceea ce este de natură să pună în discuţie ideea de suveranitate naţională.

Izvoarele dreptului comerţului internaţional: interne şi internaţionale. Izvoarele interne se împart la rândul lor în lege (luată în sens larg) şi jurisprudenţă. In cadrul legii avem următoarele acte normative:

- Constituţia României: în art. 135 se stabileşte că economia României este una de piaţă.

- Normele conflictuale: cartea a VII-a din noul cod civil.

Aceste norme conflictuale vor reglementa statutul juridic al persoanelor fizice şi juridice, regimul juridic al bunurilor, legea aplicabilă principalelor contracte, obligaţiile contractuale şi necontractuale, norme de procedură privind dreptul internaţional privat, efectele hotărârilor judecătoreşti străine şi probleme privind arbitrajul comercial internaţional.

- Codul Civil şi codul comercial;

- Legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale;

- Legea 31/1990 privind societăţile comerciale cu modificările ulterioare, ultima prin legea 297/2004

- Legea 35/1991 privind regimul investiţiilor străine cu ultima modificare prin OUG 31/1997.

- Legea 33/1991 privind activitatea bancară;

- Legea 47//1991 privind constituirea societăţilor din domeniul asigurărilor cu ultima modificare prin legea 32/2000;

- Legea 21/1996 privind combaterea concurenţei neloiale cu ultimele modificări prin legea 84/2004.

- Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva acţiunilor ilicite cu ultimele modificări aduse de legea 210/2007.

- Legea 26/1990 privind registrul comerţului cu ultimele modifică prin legea 441/2007

Jurisprudenţa: este considerat izvor de drept în sistemul de drept anglo-american (common law). În sistemul de drept continental (deci şi românesc) practica judecătorească nu este considerată izvor de drept dar este apreciată valoarea în ceea ce priveşte aplicarea dreptului comerţului internaţional.

Izvoare mai sunt şi tratatele şi cutuma: Tratatul reprezintă un acord de voinţă între două sau mai multe state prin care acestea reglementează o anumită sferă a relaţiilor internaţionale dintre ele. Tratatul se poate prezenta sub forma mai multor denumiri: cartă, comunicat, memorandum, act final, convenţie, declaraţie, etc.

Dacă printr-un astfel de tratat sunt reglementate şi probleme din domeniul comerţului internaţional, respectiv un tratat, va constitui în mod obligatoriu şi izvor de drept al comerţului internaţional. Aici vor intrat tratatele economice bilaterale şî multilaterale (Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul mărfurilor pe mare din 1978 – regulile de la Hamburg, Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare semnată la Berna în 1980).

Convenţiile care prevăd evitarea dublei impuneri, cnvenţiile care privesc garantarea investiţiilor străine, sunt considerate izvoare de drept ale comerţului internaţional.