Drept Comercial și Civil

Apariţia dreptului

Poporul roman este cel care a creeat dreptul cu principalele sale instituţii, marea majoritate păstrându-se până astăzi cu inerentele modificări. Romanii considerau că acolo unde există societate există si drept.

Adepţii teoriei dreptului natural considerau omul un animal social care pentru a trăi în societate are nevoie de reguli, adică de norme juridice. Astfel dreptul apare în condiţii istorice determinate.

Hegel considera că agricultura şi familia sunt cele 2 elemente care au determinat apariţia normelor juridice, respectiv a dreptului. Agrivultura protejază proprietatea privată iar familia [ermite protecţia membrilor legaţi prin rudenie şi a averii acestora. – familie monogamă

Din cele mai vechi timpuri au funcţionat anumite reguli, oprelişti şi tabuuri cu caracter obştesc care au avut ca scop protejarea interesului general La acestea se adaugă şi obiceiurile numite cutume şi traditiile care s-au păstrat în prezent dar care nu mai reprezintă sursa dreptului. Cel mai important moment este preprezentat de apariţia claselor sociale, astfel încât interesele societăţii nu mai sunt comune ci divergente. Era necesară apariţia unei forţe de constrângere care să impună normele juridice, această normă fiind statul.

Legiuni:

- din antichitate - Orient: Codul lui Hamurabi – cuprinde recepre religioase: “legea trebuie să aducă binele

poporului”

Legile lui Manu – în India antică, create de preoţii brahmani.

Codul lui Mu – în China antică

- În Europa antică: - Legile lui Lycurg – în cetatea antică Sparta

- Legile lui Dracon şi Solon – la Atena

- Legea celor 12 table la Roma

- Legea salică – la ranci (vechii francezi)

Sistemul de drept

Literatura juridică şi doctrina au clasificat componentele oricărui sistem de drept în ramuri de drept.

I. Drept natural – drept ideal aflat asupra tuturor sistemelor de drept, neschimbat, şi care ar trebui să satisfacă nevoile generale ale societăţii.

II. Drept pozitiv – reglementările juridice care se aplică şi care se află într-o permanentă evoluţie.

Dreptul povitiv este alcătuit din

1. Drept international: drept internaţional privat

drept international public

2. Drept naţional (intern), alcătuit din:

a) Drept public - cu umătoarele ramuri de drept:

- dreptul constituţional

- dreptul administrativ

- dreptul financiar

- dreptul muncii

- dreptul penal

- dreptul mediului

b) Drept privat - cu următoarele ramuri de drept:

- dreptul civil

- dreptul comercial

- dreptul succesoral

Sensul termenului „drept” – desemnează următoarele:

1. Dreptul obiectiv – adică ansamblul legislatiei, normele în vigoare şi totalitatea regulilor de conduită, comportament pe care statul le poate impune prin forţa de constrângere.

2. Drept subiectiv – adică prerogativa subiectelor de drept, de a pretinde ceva , de a beneficia de o prestaţie sau de a se abţine de la săvaşirea anumitor fapte.

3. Drept, adică ştiinţa dreptului care presupune activităţi de cercetare, de explicare a normelor juridice şi a fenomenelor şi consecinţelor care decurg din aplicarea legii.

INTRODUCERE ÎN DREPTUL CIVIL

Dreptul civil este ramura de drept care cuprinde norme juridice ce reglementează raporturile patrimoniale şi raporturile nepatrimoniale apărute între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică.

- Raporturile patrimoniale – raporturi care pot fi evaluate în formă bănească, pecuniară (cum ar fi

dreptul de proprietate)

- Raporturile nepatrimoniale (numite şi personale) – sunt raporturile care nu au formă, nu pot fi

evaluate în bani ( ex. Dreptul la viaţă, dreptul la domiciliu, etc.)

Raporturile patrimoniale sunt alcătuite din:

1. Raporturi reale – real – din cuvântul latinesc „res” = lucru. Exemplu: dreptul de proprietate

2. Raporturi obligaţionale – care au în componenta lor drepturi de creanţă – cele apărute intre creditor şi debitor.

Raporturile nepatrimoniale sunt alcătuite din:

1. Raporturi care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil. Ex: dreptul la viaţă, dreptul la sănătate, dreptul la reputaţie, etc.

2. Raporturi care privesc identificarea, respectiv individualizarea subiectelor de drept civil. Ex: dreptul la nume/ domiciliu/ denumire/ reşedintă, etc.