Drept Comunitar - Curs 2

Consiliul Uniunii Europene

5.3.1. Structura Consiliului Uniunii Europene

în conformitate cu Tratatul de la Nisa, art. 203 TCE prevede componenta Consiliului UE în urmatorii termeni: „Consiliul este format din câte un reprezentant al fiecarui stat membru la nivel ministerial, împuternicit sa angajeze guvernul respectivului stat." j

Altfel spus, fiecare guvern al statelor membre deleaga câte un reprezentant: dintre membrii sai în Consiliul UE.

Din moment ce membrii Consiliului sunt reprezentanti ai tarilor lor, ei actioneaza în cadrul Consiliului pe baza instructiunilor sau autoritatii primite de la aceste guverne. Rezulta ca ei nu actioneaza în nume propriu, ci ca reprezentanti ai statelor lor.

în acelasi timp, fiecare guvern national are deplina libertate de a decide care dintre membrii sai va participa la lucrarile Consiliului, si chiar daca tratatul se refera la „un membru", în mod uzual, doi sau mai multi membri din acelasi guvern sunt prezenti la aceeasi sesiune a Consiliului, dar numai unul dintre ei are drept de vot.

Ca regula generala, ministrii de externe ai fiecarui stat membru al UE au calitatea de membri ai Consiliului.

Ei formeaza asa-numitul „Consiliu general". Acesti ministri pot fi înlocuiti sau acompaniati de acei colegi ai lor (ministri sau secretari de stat) care au competente nationale particulare în domeniile prevazute a fi discutate în sedintele Consiliului.

Când Consiliul este format din ministrii responsabili cu un anumit domeniu (de exemplu agricultura, transport, finante etc), atunci ei formeaza asa-numitele Consilii „specializate" sau „sectoriale".

Astfel, în practica, fiecare stat membru are o „multipla reprezentare" în cadrul Consiliului UE.

De asemenea, trebuie amintit ca, prin Tratatul asupra Uniunii Europene, textul art. 2(1-) din Tratatul de fuziune a fost modificat la cererea landurilor germane, în sensul ca Consiliul este format „dintr-un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru", reprezentant abilitat sa angajeze acel stat membru.

Se considera ca aceasta noua formulare privind componenta Consiliului Uniunii Europene, prevazuta si de art. 203 TCE, permite si reprezentantilor colectivitatilor infrastatale (cum sunt landurile germane) sa participe, atunci când interesele lor o impun, ca membri cu drepturi egale si depline în Consiliul UE.

în ceea ce priveste activitatea Consiliului, exista unele diferente, dupa cum este vorba despre un Consiliu „general" sau unul „specializat".

Astfel, consiliile generale se întâlnesc o data pe luna si, conform rezolutiei adoptate de întâlnirea la nivel înalt (Summit) de la Paris, din decembrie 1974, sunt împuternicite „sa actioneze ca initiator si coordonator al activitatilor comunitare si sa asigure continuitatea muncii".

Consiliile specializate se pot însa întâlni fie simultan, fie între sesiunile Consiliilor generale. Consiliile specializate sunt abilitate sa dezbata probleme punctuale, cum ar fi: probleme economice si financiare, bugetare, politica pescuitului, politica mediului, politica sociala, politica de dezvoltare, educatie si cercetare, transport etc.

Vom sublinia aici faptul ca, în ciuda compozitiei sale inter-guvernamentale, Consiliul Uniunii Europene nu constituie o „conferinta interministeriala, a reprezentantilor guvernelor" statelor membre, ci este, asa cum mentioneaza art. 5 TUE si art. 7, pct. 1 TCE, o institutie comunitara,

ca si Parlamentul European, Comisia Europeana, Curtea de Justitie sau Curtea de Conturi.

De aceea, consideram ca folosirea expresiei „Consiliu de Ministri", utilizata adesea pentru a-1 deosebi de Consiliul Europei sau de Consiliul European, este corecta doar în sensul foarte restrictiv al calitatii membrilor Consiliului UE (de a fi în acelasi timp ministri în guvernele statelor membre si reprezentanti ai acestor state în acest Consiliu), dar este total gresita din punctul de vedere al atributiilor si rolului pe care aceasta institutie comunitara le are în sistemul institutional comunitar (asa cum se va arata în continuare).

Ca institutie comunitara, ce lucreaza „cu usile închise", Consiliul UE este obligat prin Tratatele institutive si prin tratatele comunitare ulterioare, inclusiv Tratatul de la Nisa21, sa-si îndeplineasca sarcinile ce i-au fost încredintate.

înseamna ca puterile Consiliului UE rezulta exclusiv din prevederile tratatelor, iar exercitarea lor nu poate fi facuta decât în conformitate cu procedurile prevazute în ele.

Mai mult decât atât, deciziile/hotarârile Consiliului UE, nefiind întelegeri sau acorduri internationale, au doar forta juridica prevazuta de Tratatul UE si nu trebuie ratificate de parlamentele nationale.

în plus, doar actele normative comunitare adoptate de Consiliul UE pot fi supuse controlului de legalitate al Curtii de Justitie a CE si pot fi astfel chiar anulate.

Trebuie înteles ca, astfel, în cadrul Consiliului UE se realizeaza balanta, adica compromisul dintre statele membre si interesul comunitar. Chiar daca fiecare stat membru îsi apara propriile interese în cadrul Consiliului, acesta din urma, privit în totalitatea sa, ca institutie comunitara, este obligat sa aduca la îndeplinire obiectivele si programele Uniunii Europene.

Consiliul UE este condus de un presedinte asistat de un secretariat general si un serviciu juridic distinct de cel al Comisiei Europene. Secretariatul general este, conform art. 207, pct. 2 din TCE, în responsabilitatea unui secretar general (înalt reprezentant al presedintelui pentru politica externa si de securitate comuna) asistat de un secretar general adjunct (însarcinat cu gestiunea afacerilor curente ale secretariatului general). Secretarul general si secretarul general adjunct sunt numiti de catre Consiliul UE cu majoritate calificata de voturi.

Presedintia Consiliului este detinuta, conform art. 203 TCE, prin rotatie, succesiv de catre fiecare stat membru pentru o perioada de sase luni.

Succesiunea la presedintie se stabileste, conform art. 203, alin. 2 TCE, de Consiliu cu unanimitate de voturi. în practica, presedintia se stabileste în ordinea alfabetica a primei litere cu care începe numele tarii, în limba nationala respectiva, spre exemplu: Belgia, Danemarca, Germania, Grecia etc.

în mod normal, presedintia începe la data de 1 ianuarie a fiecarui an, dar, dupa un ciclu de sase luni, aceasta ordine se schimba, si urmatorul mandat începe la 1 iunie.

Vom mentiona ca aceeasi rotatie se aplica si tuturor organelor subordonate Consiliului, cum ar fi COREPER, grupurile de lucru si alte conferinte/întâlniri ale ministrilor.