Drept Comunitar Institutional

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Drept Comunitar Institutional.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 10 pagini .

Profesor: E.C. Mogarzan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Cuprins

PRELEGEREA II. CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ. INTEGRARE ŞI EXTINDERE 2
SECŢIUNEA 1 2
PROBLEMELE INTEGĂRII EUROPENE 2
§ 1. Noţiunea de integrare europeană 2
§ 2. Fazele integrării europene 2
A. Zona de liber schimb (ZLS) 3
B. Uniunea vamală (UV) 3
C. Piaţa comună şi piaţa internă 3
a) Piaţa comună 3
b) Piaţa internă 4
D. Uniunea economică şi monetară (UEM) 4
E. Uniunea politică 5
§ 3. DEZVOLTAREA INTEGRĂRII DIFERENŢIATE 6
A. Problemele generale ale integrării diferenţiate 6
B. Modele de integrare diferenţiată 6
a) Europa cu mai multe viteze 6
b) Europa cu geometrie variabilă 7
c) Europa à la carte 7
C. Cooperarea consolidată 7
SECŢIUNEA 2 8
EXTINDEREA CONSTRUCŢIEI EUROPENE 8
§ 1. Consideraţii generale 8
§ 2. Condiţiile de aderare. Generalităţi 8
§ 3. Condiţiile de aderare. Detalii 9
A. Identitatea europeană a statului candidat 9
B. Statutul democratic 9
C. Adoptarea acquis-ului comunitar 9
D. Aptitudinea de a aplica sistemul comunitar 10
§ 4. România şi Uniunea Europeană 10

Extras din document

PRELEGEREA II. CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ. INTEGRARE ŞI EXTINDERE

SECȚIUNEA 1

PROBLEMELE INTEGĂRII EUROPENE

§ 1. Noţiunea de integrare europeană

Spre deosebire de organizaţiile internaţionale clasice, Comunitatea Europeană este o organizaţie de integrare: prin încheierea tratatelor constitutive, statele au ales să se integreze într-un ansamblu cu existenţă şi identitate proprii.

Putem explica termenul de integrare în mai multe moduri:

1) combinarea părţilor într-un întreg;

2) noţiunea descrie situaţia în care statele nu se mulţumesc cu simpla cooperare şi coordonare a acţiunilor, ci decid să pună în comun o parte din competenţele lor şi să cedeze unor instituţii independente sarcina de a administra interesele astfel reunite.

3) Integrarea se mai poate defini ca procesul prin care nişte state suverane renunţă la suveranitatea naţională (o cedează sau o împart în comun), pentru a creşte la maxim puterea şi interesele lor colective.

Reiese din aceste definiţii că integrarea presupune un transfer de puteri de la state la Comunitate, ceea ce semnifică o renunţare parţială la suveranitate în beneficiul Comunităţii, astfel încât noua structură dobândeşte un caracter supranaţional. În consecinţă, vor exista domenii în care statele nu mai deţin puterea autonomă de decizie şi altele în care competenţele sunt împărţite între state şi Comunitate.

De asemenea, integrarea implică recunoaşterea unui interes general comunitar, care, în caz de conflict cu interesele naţionale, prevalează asupra acestora. Statele acceptă acest sacrificiu, specific spiritului unei organizaţii de integrare, pentru că el este compensat de avantajele generale obţinute din participarea la organizaţie.

Literatura de specialitate arată că integrarea este de două tipuri: negativă şi pozitivă. Integrarea negativă este cel mai uşor de realizat, constând în îndepărtarea barierelor restrictive sau discriminatorii dintre state. Se iau măsuri de liberalizare, de eliminare a obstacolelor legate de frontiere din calea liberei circulaţii a mărfurilor şi a celorlalţi factori de producţie (capital, forţă de muncă). Calea de acţiune este, în principal, cea a interdicţiei (a taxelor vamale, a discriminărilor etc.). Integrarea pozitivă presupune acţiuni suplimentare din partea instituţiilor comunitare şi a statelor, necesitând adoptarea de noi reglementări. Sunt astfel create şi puse în aplicare politici comune şi se armonizează politicile economice ale statelor. În Comunitatea Europeană, integrarea s-a făcut prin combinarea celor două feluri de măsuri.

§ 2. Fazele integrării europene

Un proces de integrare cuprinde mai multe etape. Primele faze ale integrării

europene s-au consumat în sfera economică.

A. Zona de liber schimb (ZLS)

Zona de liber schimb constituie un spaţiu în interiorul căruia statele participante suprimă toate taxele vamale şi restricţiile cantitative (contingente sau cote) la import export, ceea ce permite libera circulaţie a mărfurilor, impulsionând comerţul.

Taxele vamale sunt eliminate doar între statele membre, dar continuă să se aplice în raporturile cu statele terţe, fiecare stat participant stabilind propriul regim pentru produsele care nu provin din zonă. Pentru a preveni speculaţiile determinate de diferenţele dintre regimurile vamale, statele participante limitează libertatea comerţului la produsele originare din zonă, iar mărfurile tranzitate sunt însoţite de un certificat de origine.

Exemple: acordurile europene (acordurile de asociere la Comunităţile Europene) încheiate cu statele candidate la aderare au stabilit, pe linie economică, nişte ZLS. Alte exemple: Asociaţia Europeană de Liber Schimb (AELS), Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA), creat în 1994 între Canada, Statele Unite şi Mexic, Acordul de Liber Schimb Central European (CEFTA).

B. Uniunea vamală (UV)

Pe lângă suprimarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative în interiorul regiunii, uniunea vamală presupune şi practicarea unui tarif vamal comun, precum şi elaborarea unei politici comerciale comune în raporturile cu statele terţe. Niciun membru nu mai poate păstra relaţii comerciale preferenţiale cu state terţe. Ca urmare, se liberalizează şi circulaţia produselor ce nu provin din regiune, fără risc de fraudă.

Crearea unei uniuni vamale a fost un obiectiv al TCEE, atins în 1968. Înainte de întemeierea Comunităţilor Europene, Belgia, Olanda şi Luxemburg au realizat o uniune vamală. De asemenea, după destrămarea Cehoslovaciei şi înainte de aderarea la UE, noile state Cehia şi Slovacia au creat o uniune vamală.

C. Piaţa comună şi piaţa internă

Aceste concepte, specifice integrării europene, sunt mai greu de diferenţiat.

a) Piața comună

După cum am constatat mai sus, uniunea vamală se limita la realizarea liberei circulaţii a bunurilor. Pe lângă aceasta, piaţa comună îşi propune să asigure libera circulaţie a persoanelor (a lucrătorilor), a serviciilor (transporturi, bănci, asigurări, burse, arhitectură, avocatură etc.), precum şi a capitalurilor, adică cele patru libertăţi fundamentale.

Se adaugă adoptarea unei legislaţii comune, cum ar fi în materie de concurenţă, crearea politicilor sau acţiunilor sectoriale comune (în domenii precum agricultura sau transporturile), precum şi un început de apropiere între politicile economice naţionale.

Libera concurenţă este esenţială pentru funcţionarea pieţei comune, pentru că permite alocarea optimă a resurselor şi creşterea eficienţei productive. De asemenea, îi facilitează consumatorului obţinerea la cel mai bun preţ a produselor şi a serviciilor

oferite de întreprinderi din toate statele membre.

În anii 80, a devenit clar faptul că nu s-a izbutit liberalizarea totală a circulaţiei forţei de muncă şi a capitalurilor. În plus, circulaţia mărfurilor şi a serviciilor era îngreunată încă de bariere netarifare. Din această cauză, a apărut proiectul pieţei interne.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drept Comunitar Institutional.pdf