Drept Comunitar și Instituții Comunitare

Capitolul I

ISTORICUL COMUNITATILOR EUROPENE

1. Istoricul constructiei comunitare

Contextul international al aparitiei Comunitatilor Europene

Sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a lasat în urma sa o Europa distrusa din punct de vedere material, framântata de puternice crize politice si divizata prin „cortina de fier” în doua blocuri: Est si Vest.

A aparut, astfel, un puternic curent catre o politica internationala care sa fie capabila sa opreasca un alt razboi mondial si sa consolideze Europa din punct de vedere economic.

Sunt, asadar, înfiintate o serie de organizatii internationale la nivel regional, european, dupa cum urmeaza:

Vest Est

OECE (1947)/OCED (1960) CAER (1949)

Uniunea vamala a statelor BENELUX (1948)

UO (1948)/UEO (1954) Pactul de la Varsovia (1948)

NATO (1949)

CONSILIUL EUROPEI (1949)

CECO (1951)

CEE si CEEA/EURATOM (1957)

AELS (1960)

CSCE (1975)/OSCE (1995)

CSI (1991)

Planul Schuman. Sistemul de integrare

Robert Schuman – ministrul afacerilor externe al Frantei, cel care a facut public Planul care îi poarta numele.

Jean Monnet – comisarul Planului francez de reconstructie; alaturi de câtiva colaboratori, a elaborat „Planul Schuman” .

Planul/Declaratia Schuman (9 mai 1950) reprezinta actul politic care a condus la înfiintarea CECO (dupa care au urmat CEE si CEEA/EURATOM).

Extrase din Planul Schuman :

„Pacea mondiala nu poate fi asigurata fara a face eforturi creatoare, proportionale cu pericolele care o ameninta.

Contributia pe care o poate aduce civilizatiei o Europa organizata si activa este indispensabila mentinerii unor relatii pasnice. Asumându-si, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de campioana a unei Europe unite, Franta si-a pus dintotdeauna eforturile în slujba pacii. Nu am reusit sa realizam o Europa unita si ne-am confruntat cu razboaie.

Europa nu se va construi dintr-odata sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizari concrete care vor genera, în primul rând, o solidaritate reala. Alaturarea natiunilor europene implica eliminarea vechii opozitii dintre Franta si Germania.

Având în vedere acest obiectiv, guvernul francez propune actiuni imediate întreprinse într-o directie decisiva.

Guvernul francez propune ca productia franco-germana de carbune si otel sa fie plasata sub incidenta unei Înalte Autoritati , în cadrul unei organizatii deschise si altor state europene .

Controlul productiei de carbune si otel ar trebui sa conduca imediat la construirea unei baze comune pentru dezvoltarea economica, ca prim pas în realizarea unei federatii europene, schimbând, în acelasi timp, destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricarii de munitie de razboi, ale carui vic¬time s-au dovedit a fi în mod constant.

Solidaritatea în productie astfel stabilita va demonstra ca orice conflict între Franta si Germania devine nu doar inimaginabil, ci chiar imposibil. (…) aceasta productie va fi oferita lumii întregi, fara diferente sau exceptii, pentru a contribui la cresterea nivelului de trai si pentru a promova realizarile pas¬nice.

Prin controlul productiei de baza si prin instituirea unei Înalte Autoritati, ale carei decizii vor uni Franta, Germania si alte state membre, aceasta propunere va conduce la crearea unei prime baze concrete a federatiei europene indispensabile pentru mentinerea pacii .

Înalta Autoritate comuna care se ocupa de administrarea acestei scheme va fi alcatuita din persoane independente nu¬mite de guverne, acordându-se o reprezentare egala. Guvernele vor alege, de comun acord, un Presedinte. Deciziile Autoritatii se vor aplica în Franta, Germania si în alte tari membre. În cazul în care deciziile Autoritatii vor fi contestate, se vor lua masuri de la caz la caz.”

Ideea propusa prin Planul Schuman a fost acceptata de 6 state membre europene (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg), astfel încât, în anul 1951, se semneaza Tratatul (actul juridic) constituind CECO, intrat în vigoare un an mai târziu (1958).

În anul 1954, multumite de sistemul de integrare care functiona foarte bine, cele 6 state membre CECO doresc extinderea lui si la domeniul apararii si la cel politic, proiecte care, însa, esueaza. Din aceasta criza a constructiei comunitare se desprinde un aspect important, si anume: „integrarea economica trebuie sa preceada integrarii politice” . Astfel, în anul 1956 un Raport întocmit de politicianul belgian Paul Henry Spaak propune înfiintarea a 2 noi Comunitati de inte¬grare economica: CEE si CEEA (EURATOM). Tratatele sunt semnate în anul 1957 la Roma si intra în vigoare în anul 1958.