Drept Constituțional

.Controlul constitutionalitatii legilor. Teorie generala

1.Notiunea controlului constitutionalitatii legilor

2.Organe de stat competente a controla constitutionalitatea legilor si clasificarea controlului pe acest criteriu

3.Constitutionalizarea dreptului, consecinta a controlului Curtii Constitutionale

Noţiunea controlului constituţionalităţii legilor

Prima chestiune care trebuie să reţină atenţia celui care cercetează instituţia controlului constituţionalităţii legii este noţiunea de control al constituţionalităţii legilor. În această ordine de idei trebuie să observăm că doctrina juridică este, în principiu, de acord cu includerea principiului constituţionalităţii legilor în principiul legalităţii, ca parte componentă a acestuia din urmă. Fără a intra în analiza conţinutului legalităţii ca principiu fundamental de organizare si funcţionare a sistemului organizării politice, trebuie să arătam că acesta presupune ca elaborarea actelor normative să se facă de organele competente, după procedura prestabilită, cu respectarea dispoziţiilor din actele normative emise de organele statului care, indiferent de categoria din care fac parte, ocupa o poziţie superioară celor emitente în sistemul statal respectiv. Este în mare măsură admis că principiul legalităţii, ca principiu fundamental de organizare şi funcţionare a sistemului organelor statului, implică respectarea tuturor actelor normative. Faţă de această situaţie şi legea ordinară trebuie să fie conformă constituţiei, pentru a îndeplini condiţia de legalitate. Constituţionalitatea legii nu înseamnă în fond altceva decât cerinţa de legalitate a legii, în sensul ca legea să se adopte cu respectarea normelor constituţionale, atât în spiritul cât şi în litera lor.

Controlul constituţionalităţii legilor = activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu constituţia, iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la autorităţile competente a face aceasta verificare, procedura de urmat şi masurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri.

De principiu, controlul constituţionalităţii legilor priveşte numai legea ca act juridic al parlamentului sau actele normative cu forţă juridică egală cu a legii. Sunt acte normative cu forţă juridică egala cu a legii acele acte juridice care, deşi sunt emise de alte autorităţi decât parlamentul, intervin şi reglementează relaţii sociale de domeniul legii şi pot modifica, suspenda sau abroga o lege. Asemenea acte sunt rezultatul fenomenului de delegare legislative, se regăsesc in mai toate sistemele constituţionale, cel mai adesea sub denumirea de decrete-legi, decrete cu putere de lege sau ordonanţe.

Celelalte acte normative, provenind de la autorităţile executive, sunt emise în executarea legilor şi nu pot fi supuse aceluiaşi regim juridic ca şi legile.

Actele administrative nu pot conţine reglementări primare iar controlul legalităţii lor se realizează prin mijloace obişnuite de control, inclusiv pe calea contenciosului administrativ. Cât priveşte actele organelor judecătoreşti, regimul lor juridic este iarăşi diferit, problema controlului constituţionalităţii lor nepunându-se în aceiaşi termeni ca şi pentru actele normative legislative sau de executare. Organele judecătoreşti nu emit norme juridice; de principiu, ele doar aplică legea, iar controlul legalităţii actelor juridice emise de aceste autorităţi se efectuează în cadrul controlului judiciar, care Ie este specific.

Se pune problema a şti dacă şi proiectele de legi pot fi astfel verificate. Trebuie precizat aici că această problemă cunoaşte soluţii diferite, în funcţie de prevederile concrete ale diverselor constituţii, unele prevăzând şi controlul constituţionalităţii proiectelor de legi. Urmează sa observam însă că acesta nu este un control veritabil, căci procedura de elaborare a legilor cuprinde implicit si obligaţia de verificare a constituţionalităţii lor. Desemnarea unui organism special pentru verificarea constituţionalităţii proiectelor de legi este o măsură de siguranţa în plus, ea poate fi imaginată ca un aviz special în procesul elaborării legii.

Controlul constituţionalităţii legilor este rezultatul unor realităţi statale şi juridice, dar în acelaşi timp el este şi garanţia unor structuri şi principii constituţionale.

Funcţiile acestui control sunt azi incontestabile, prin ele urmărindu-se, în principal, garantarea supremaţiei constituţiei. Aplicarea directă a normelor constituţionale la relaţiile sociale necesită existenţa unui mecanism regulator, prin care să fie asigurată efectivitatea acestor norme şi trăsătura lor specifică de a avea forţa juridică supremă. Această supremaţie implică şi garantarea separaţiei/echilibrului puterilor în stat, precum şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului.

Controlul constitutionaliatatii legilor apare ca o garantie pentru pacificarea vietii politice si autentificarea schimbarilor si alternantelor politice. El permite exprimarea eficienta a opozitiei parlamentare, caci daca adoptarea sau modificarea unei Constitutii se poate realiza cu votul a cel putin doua treimi dintre parlamentari, adoptarea si modificarea unei legi presupun un cvorum si o majoritate de adoptare mai mici.