Extras din document
NOTIUNI INTRODUCTIVE.
Orice activitate sociala se desfășoară pe baza unor reguli. Ele sunt necesare deoarece la desfășurarea oricărei
activități participa un nr. de persoane diferite ca vârstă, sex, profesie, fiecare contribuind în măsura
cunostințelor sale la buna reușită a activității.
NORMA – este regula de conduita care precizează cum anume trebuie sa se comporte membrii societății în
anumite situații determinate, pentru ca acțiunea lor sa fie eficienta și apreciata pozitiv.
Caracteristicile normelor sociale: ele prefigurează un comportament viitor; indiferent de natura lor, normele
ne indica o anumita stare sociala, economica, politica la un moment dat precum și raporturile ce se stabilesc
intre clasele sociale; normele sociale sunt diferite ex: sportive, religioase, politice, economice, juridice,
morale.
NORMA JURIDICA – este o regula de comportament, instituita sau sancționată de puterea politica, care la
nevoie poate fi adusa la îndeplinire prin forța de constrângere a statului (coercitiva).
DREPTUL – ansamblul normelor juridice (având element de baza norma juridica)
CUTUMA (obicei juridic) – regula de conduita care deși nu emana de la organele statului competente sa
legifereze (parlamentul) ele sunt obligatorii, fiind expresia convingerii unei colectivități anume, care răspund
sentimentului unanim de justiție, fiind obligatorii printr-o practica constanta și îndelungată.
Cutumele pot îndeplini în raport de dreptul scris doar un rol supletiv sau interpretativ; ele nu pot contraveni
dreptului scris.
DREPTUL OBIECTIV – este totalitatea normelor juridice sancționate de către puterea politica, de către
stat, care la nevoie pote fi aduse la îndeplinire prin forța de constrângere a statului (coercitiva).
DREPTUL SUBIECTIV – este acea prerogativa recunoscuta de lege titularului sau în baza căreia acesta
poate (trebuie) sa aibă o anumita conduita și totodată sa ceara celorlalți sa aibă o conduita corespunzătoare
dreptului sau sub sancțiunea prevazuta de lege, pentru valorificarea unui interes personal, direct, născut,
legitim și juridic protejat, în acord cu interesele societății și normele de conviețuire sociala.
DREPTUL PUBLIC – însumează acele reguli care au ca obiect de reglementare raporturile dintre
guvernanți pe de o parte și guvernați pe de alta parte; prin dr. public se ocrotește interesul social, comunitar,
interesul public.
DREPTUL PRIVAT – acele reguli care au ca obiect de reglementarea raporturilor dintre guvernați; se apară
interesele particularilor (PF și SC).
DREPTUL CONSTITUTIONAL – este o ramura de drept și o știință juridica aparținând dreptului public;
DEF: acela care formulează în principii, organizează în proceduri și consolidează în instituții, regimul politic
al unei tari, prin norme juridice adecvate, adoptate de către organul legiuitor.
1
COMPONENTELE DREPTULUI CONSTITUTIONAL:
- dr. constituțional instituțional care are ca obiect instituțiile politice precum și fundamentele
instituțiilor administrative și jurisdicționale
- dr. constituțional normativ are ca obiect sistemul surselor dreptului, sau sistemul normativ
- dr. constituțional relațional are ca obiect drepturile și libertățile omului
INSTITUTIE JURIDICA – totalitatea normelor juridice care reglementează o grupa unitara de relații
sociale, instaurând astfel o categorie aparte de raporturi juridice.
RAMURA DE DREPT – este o grupare mai larga de norme și instituții juridice, legate intre ele prin
obiectul comun de reglementare.
LEGEA – este actul juridic normativ adoptat de organul legiuitor, după o procedură stabilită în acest sens și
care în cadrul competentei sale legislative, adopta reguli generale și de aplicație repetata care la nevoie pot fi
aduse la îndeplinire prin forța coercitiva a statului.
Exista 3 tipuri de legi:
1. Legi Constituționale – sunt în fruntea ierarhiei legilor și au cea mai mare forță juridica; acestea vor
putea modifica, abroga sau suspenda orice alta lege (nu și invers); ele se adopta de parlament cu o
majoritate numita calificata, adică minim 2/3 din nr. total de parlamentari.
2. Legi organice – au o forță inferioara celor constituționale dar superioara celor ordinare; ele se adopta
cu o majoritate numita absoluta, adică minim ½+1 din nr. total de parlamentari
3. Legi ordinare – au cea mai mica forță, nu pot modifica, abroga sau suspenda celelalte legi; ele se
adopta cu o majoritate numita simpla sau relativa, adică ½+1 din cei prezenți dar nu mai puțin de
½+1 din nr. total de parlamentari.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept Constitutional.pdf