Drept Constituțional

Chișinău, 2010.

TEMA 1. Introducere în cursul drept constituțional

1. Noţiunea de drept constituţional ca ramură de drept.

2. Obiectul și metodele dreptului constituțional.

3. Raporturile şi normele de drept constituţional.

4. Izvoarele de drept constituţional.

5. Locul şi rolul dreptului constituţional în sistemul dreptului.

1. Noţiunea dreptului constituţional ca ramură de drept

Dreptul constituţional este acea ramură de drept care reglementează modul de organizare a societăţii în stat, esenţa, forma şi mecanismul statului, atribuţiile şi responsabilitatea guvernanţilor, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

Normele juridice de drept constituţional reglementează forma de stat, forma de guvernământ, regimul politic, organizarea şi funcţionarea Parlamentului, Guvernului, Președintelui statului, instanţelor judecătoreşti, Curţii Constituţionale, modul de organizare a societăţii în stat, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

Noțiunea dreptului constituțional nu trebuie confundată cu cea de Constituție. Constituția este o parte a dreptului constituțional, cea mai importantă parte, însă drept constituțional există chiar și acolo unde nu există constituție, domeniul său de aplicare fiind mai largă decît cea a constituției.

2. Obiectul şi metodele dreptului constituţional

Relaţiile sociale fundamentale reglementate de dreptul constituţional formează obiectul acestei ramuri de drept. Aşadar, obiectul dreptului constituţional îl constituie relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat: drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale omului şi cetăţeanului; modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor politice şi bazele instituţiilor administrative şi jurisdicţionale.

Constituţia, ca lege fundamentală, reglementează şi alte relaţii care sunt specifice altor ramuri de drept. Vom concluziona că obiectul dreptului constituţional cuprinde două categorii de relaţii:

• relaţii cu o dublă natură juridică: relaţiile care sunt reglementate şi de alte ramuri de drept şi de Constituţie, devenind astfel şi raporturi ale dreptului constituţional;

• relaţii specifice dreptului constituţional: formează obiectul de reglementare doar pentru normele ale dreptului constituţional. Toate aceste relaţii se nasc în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat.

Dreptul constituţional, în reglementarea relaţiilor sociale fundamentale, foloseşte în marea majoritate a cazurilor metoda imperativă şi metoda dispozitivă.

Esenţa metodei imperative se rezumă la aceea că, dreptul constituțional în procesul reglementării relaţiilor sociale fundamentale nu permite nici o abatere de la dispoziţiile normelor sale.

Esenţa metodei dispozitive constă în acordarea drepturilor subiecţilor de drept constituţional de a săvârşi acţiuni concrete determinate de coordonarea manifestărilor de voinţă ale acestor subiecţi. Această metodă se aplică în cazul reglementării statutului juridic al persoanei şi, uneori, în cazul determinării atribuţiilor unor autorităţi publice.

3. Raporturile și normele de drept constituţional

3.1 Raporturile de drept constituțional

Raportul de drept constituţional reprezintă o categorie a raporturilor sociale reglementate de normele de drept constituţional care se nasc, se desfăşoară şi se sting în domeniul relaţiilor sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale omului şi cetăţeanului, modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor politice şi bazele instituţiilor administrative şi jurisdicţionale.

La apariţia unui raport de drept constituţional este nevoie de cel puţin două părţi. Privit din punctul de vedere al structurii sale, raportul de drept constituţional este alcătuit din:

1. subiectele raportului de drept constituţional: părţile între care se încheie raportul juridic, titulari de drepturi şi obligaţii. Subiecte ale raportului de drept constituţional sunt, pe de o parte, oamenii luați individual sau grupaţi în colective, iar pe cealaltă parte este întotdeauna o autoritate publică;

2. conţinutul raportului de drept constituţional: drepturile și obligaţiile părţilor, între care există o corelaţie, ele condiţionându-se reciproc, încât fiecărui drept îi corespunde o obligaţie şi invers;

3. obiectul raportutui de drept constitutional: comportamentul social al subiecţilor de drept constituţional, acţiunile sau inacţiunile lor în timpul normei de drept constituţional.

3.2. Normele de drept constituțional

Normele dreptului constituţional sunt normele care reglementează conduita oamenilor în relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii si exercitării puterii de stat.

Aceste norme sunt cuprinse atât în Constituţie, cât şi în alte acte normative care sunt izvoare ale dreptului constituţional.

Normele de drept constituţional se clasifică în norme de aplicaţie mijlocita şi norme de aplicaţie directă.

Norme de aplicaţie mijlocită (indirectă): norme care dau reglementări de principiu. Pentru a fi puse în aplicare în cazuri concrete sunt urmate de reglementări suplimentare prin alte ramuri de drept.

Norme de aplicaţie nemijlocită (directă): normele care reglementează direct relaţiile sociale şi nu au nevoie de a fi precizate printr-o lege organică sau ordinară.