Drept Constituțional

SOCIETATE, STAT, DREPT, POLITICĂ ŞI MORALĂ

Aceste noţiuni, larg cunoscute şi răspândite în accepţiunea lor comună, au nevoie de precizări din punctul de vedere al dreptului constituţional, de delimitări ale categoriilor şi termenilor cu care se operează.

SOCIETATEA

Acest termen are multiple sensuri şi întrebuinţări, dar ne interesează în mod deosebit categoria de societate umană.

= ansamblu unitar, complex sistematic, de relaţii între oameni, istoriceşte deteminate, condiţie şi rezultat al activităţii acestora de creare a bunurilor materiale şi valorilor spirituale necesare traiului individual şi colectiv.

Societatea umană nu este o sumă aritmetică, ci un complex de oameni, grupuri, clase, stări şi realităţi economice şi politice.

– se deosebeşte de cea animală, nu numai prin calităţile fiinţei umane, dar şi prin caracterul său organizat, rezultat din dorinţa permanentă de perfecţionare, din necesităţile existenţei şi dezvoltării.

În acest cadru şi din necesităţi fireşti au apărut morala, dreptul, politica şi statul.

societăţile umane au parcurs un drum lung: de la cea primitivă la cea dezvoltată. sunt leagănul civilizaţiilor, religiilor şi culturilor, dar şi al războaielor, dezamăgirilor şi nedreptăţilor.

Istoria a demonstrat că societatea umană poate să existe şi să se dezvolte numai în cadrul unei structuri organizate, cea mai rezistentă, avansată şi practic de neabandonat fiind statul.

STATUL

Cel mai adesea se afirmă că statul este cea mai importantă instituţie, sau chiar instituţie politică.

– 2 accepţiuni:

1. statul = suma a trei elemente: – teritoriul

– populaţia (naţiunea)

– suveranitatea

În acest sens, statul este sinonim cu ţara, incluzând civilizaţia, resursele, oamenii, teritoriul, autorităţile, frontierele, etc

2. accepţiune strict juridică:

statul = forma organizată a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul statal

Statul este un concept şi o realitate, deşi, aşa cum spunea Hans Kelsen, “ca unitate nu poate fi văzut, nici auzit, nici pipăit”.

Statul este o construcţie pe care toţi sau cei mai mulţi deseori o ignoră sau o detestă, dar pe care toţi o invocă şi o solicită când viaţa, libertatea sau averea lor sunt puse în pericol. El aduce unora speranţe, altora nemulţumiri, uneori sentimentul revoltei, şi este ţinta insurecţiilor şi a revoluţiilor. În decursul istoriei, oamenii au dărâmat state pentru a le înlocui tot cu state.

Statul = produsul istoriei societăţii umane.

Hans Kelsen:

Statul poate fi caracterizat ca:

– ordine de conduită a oamenilor, o ordine juridică de constrângere

– putere de comandă

– voinţă, distinctă de voinţa indivizilor, fiind mai mult decât suma voinţelor individuale şi situându-se deasupra acestora.

Statul a apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării şi evoluţiei societăţii umane, din raţiuni multiple, una dintre cele mai importante fiind divizarea societăţii în guvernanţi şi guvernaţi (Leon Duguit)

Atât structurile cât şi funcţiile statului au evoluat în timp, dar, în esenţp, statul a rămas acelaşi, şi anume o structură de comandă sau, în societăţile democratice, un instrument de organizare şi conducere a societăţii.

Strict juridic, statul este un ansamblu sistematizat de organe de stat (autorităţi) şi cuprinde: parlamente, guverne şi alte autorităţi executive, organe judecătoreşti, armată, poliţie şi închisori, instituţii în care lucrează demnitari, funcţionari publici, magistraţi şi agenţi publici.

Acestea sunt instrumentele prin care statul se impune, iar regulile pe care le trasează sunt respectate de cetăţeni de bunăvoie sau silit, prin forţa de constrângere a statului.

Statul are o multitudine de funcţii: legislativă, executivă, jurisdicţională, economică, funcţii interne şi externe, culturale, sociale, represive, etc.

Dintre caracteristicile statului mai trebuie reţinut şi că acesta este persoană juridică, subiect de drepturi şi obligaţii în raporturile juridice în care participă nemijlocit, în nume propriu.

DREPTUL

Statul şi dreptul sunt strâns legate, se sprijină şi se condiţionează reciproc. Au apărut deodată, din aceleaşi cauze, şi evoluează împreună.

Statul creează dreptul iar, paradoxal, dreptul delimitează configuraţia şi acţiunile statului.

Prin drept, statul impune reguli de conduită, norme juridice, intervenind cu forţa sa de constrângere împotriva celor care nu respectă legea.

– 2 accepţiuni

1. dreptul obiectiv – defineşte totalitatea normelor juridice instituite sau sancţionate de stat, care exprimă voinţa poporului ridicată la rang de lege, a căror aplicare se realizează de bunăvoie şi, în ultimă instanţă, prin forţa coercitivă a statului

2. dreptul subiectiv – este puterea garantată de lege oricărei persoane de a avea o anumită conduită în vederea valorificării unui interes personal, fie direct fie prin a cere unui terţ să îndeplinească o acţiune sau să se abţină de la o anumită acţiune.