Drept Constituțional

PARTEA I

TEORIA GENERALĂ A INSTITUŢIILOR POLITICE

Tema 1:

NOŢIUNI GENERALE DESPRE DREPT

Definiţie:

Dreptul – ansamblul normelor juridice edictate sau sancţionate de stat, prin care acesta stabileşte drepturile şi obligaţiile indivizilor, modul de organizare şi funcţionare a puterilor statului, precum şi raporturile între ele şi prin care sunt instituite şi apărate ordinea şi stabilitatea socială, norme a căror respectare este obligatorie şi asigurată prin forţa de constrângere a statului.

Originea dreptului se intersectează cu procesul de formare a statului. Dreptul s-a format într-o primă fază în mod inconştient, ca rezultat al unui proces psihologic, în care omul reacţionează la anumiţi stimuli externi. La începutul acestei faze, dreptul se prezenta sub forma unor obiceiuri sau practici neunitare, haotice. În a doua fază, dreptul, deşi încă rudimentar se formează ca acţiune conştientă, fiind impus de o forţă publică.

CONCEPTUL DE INSTITUŢIE JURIDICĂ

Termenul de instituţie juridică presupune:

- un grup unitar de norme juridice care fiecare în parte reglementează, din perspective diferite, aceleaşi relaţii sociale;

- o componentă a sistemului de drept în alcătuirea căruia se include totalitatea normelor juridice care reglementează un mănunchi unitar de relaţii sociale şi instaurează o categorie aparte de raporturi juridice.

Normele juridice sunt topite şi forjate într-o nouă entitate juridică, reglementând anumite raporturi sociale. Această entitate (abstractă) este instituţia juridică.

Putem conferi calitatea de instituţie juridică atât unui complex sau unui grup unitar de norme juridice, cât şi raporturilor juridice astfel reglementate.

ROLUL DREPTULUI

Rolul dreptului constă în formularea regulilor de conduită general-obligatorii atât pentru indivizi – priviţi separat sau în grup, potrivit anumitor principii şi criterii – cât şi pentru organismele care exercită autoritatea publică.

Necesitatea edictării normelor juridice – nevoia de ordonare şi disciplinare a relaţiilor dintre oameni. În lipsa lor, care constrâng indivizii la modele de comportament social, fiecare om ar fi liberul său arbitru şi ar fi tentat să-şi impună dreptul şi libertatea prin forţă. Fiind conştient de acest pericol, fiecare individ renunţă, de bunăvoie sau constrâns, la o parte din libertatea sa, asigurându-se astfel libertatea şi egalitatea tuturor unul faţă de altul.

Dreptul apare şi ca o garanţie a guvernaţilor împotriva abuzurilor administraţiei, întrucât Constituţia şi legislaţia sub-secventă acesteia garantează drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

SUBIECTELE DE DREPT

PERSOANELE FIZICE ŞI JURIDICE

Calitatea de subiect de drept este conferită de stat cu respectarea anumitor condiţii care diferă de la un stat la altul, de la o epocă la alta (sclavii, femeile şi străinii nu erau consideraţi, în polisurile greceşti, cetăţeni şi nu participau la viaţa politică, nu puteau vota. Nu li se recunoştea calitatea de subiecte de drept constituţional).

Fiecare stat suveran deţine prerogative de a stabili condiţiile necesare recunoaşterii calităţii de subiect de drept. Atribuirea calităţii de subiect de drept presupune recunoaşterea de către stat a capacităţii juridice, adică posibilitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii şi de a le exercita nemijlocit. Poate avea un caracter general (posibilitatea legală de a avea drepturi şi obligaţii) sau special (posibilitatea legală de a avea şi a exercita anumite drepturi şi obligaţii care formează statutul persoanei fizice şi juridice).

Subiectele de drept sunt oameni luaţi individual sau în considerarea funcţiei lor în cadrul unei ierarhii sociale, politice, profesionale precum şi persoanele juridice. Sunt participanţi la anumite raporturi juridice şi dispun de capacitate juridică, adică sunt titulari de drepturi şi obligaţii specifice acestora.

IZVOARELE DREPTULUI

Izvoarele dreptului, în sens material (izvoare reale), – condiţiile materiale de existenţă a unei colectivităţi care se cer a fi ordonate, reglementate, apărate prin intermediul dreptului.

Izvoarele dreptului, în sens formal – forma pe care o îmbracă o prescripţie juridică: regulament, lege, decret, decret-lege, ordonanţa.

DISTINCŢIA ÎNTRE DREPTUL PUBLIC ŞI DREPTUL PRIVAT

Caracteristicile raporturilor juridice de drept public:

- unul dintre subiectele raportului juridic este statul

- statul îşi subordonează celălalt subiect

- prin acest raport se urmăreşte realizarea unui interes public general

- statul poate oricând să pună capăt raportului juridic sau să-i modifice conţinutul.

Caracteristicile raporturilor juridice de drept privat:

- fiecare parte din raport urmăreşte un interes personal

- părţile se afla pe poziţii de egalitate

- oricând oricare dintre părţi poate să pună capăt raportului în condiţiile prevăzute prin convenţie pe care au încheiat-o împreună.