Drept Constituțional

Capitolul I.

STATUL ŞI DREPTUL ÎN SISTEMUL PUTERII

1. Noţiunea, criteriile şi esenţa statului

Noţiunea de stat s-a format din verbul latin „statuo", care înseamnă „a pune, a aşeza, a întemeia". Statul este considerat cea mai importantă instituţie sau chiar instituţie politică. Cuvântul „stat" are două accepţiuni1; într-o accepţiune, prin stat este înţeleasă importanţa a trei elemente: teritoriul, populaţia (naţiunea) şi suveranitatea. în această accepţiune statul este sinonim cu ţara, el incluzând civilizaţia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autorităţile.

Într-o a doua accepţiune (în sens restrâns) prin stat se înţelege forma organizată a puterii poporului, concret - mecanismul sau aparatul statal. Aceasta este o accep¬ţiune strict juridică. Statul este produsul istoriei societăţii umane. El a apărut pe o anumită treaptă a evoluţiei societăţii umane, din raţiuni multiple. Strict juridic, statul este un ansamblu sistematizat de organe de stat (autorităţi), el cuprinde parlamente, guverne şi alte autorităţi executive, organe judecătoreşti, armată, poliţie şi închisori. 1q aceste organe de stat (autorităţile publice) lucrează demnitari, funcţionari publici şi agenţi publici.

Prin acestea, statul se impune, este receptat şi acceptat, de bună voie sau de nevoie (silit).

Statul se impune pentru că el implică organizare şi ordine. Civilizaţia societăţii are implicaţii asupra trăsăturilor şi procedeelor utilizate de state, dar nu asupra conceptului în sine.

Statul are o serie de funcţii: funcţia legislativă, funcţia executivă, funcţia jurisdictională; funcţii interne şi funcţii externe; funcţii economice, funcţii culturale, funcţii sociale, funcţii represive. Statul se înfăţişează ca fenomen esenţialmente istoric. El apare la o anumită treaptă a dezvoltării societăţii, atunci când puterea politică, institutionalizată fiind, dobândeşte astfel caracterul de putere politică oficială, legitimă. în concluzie, statul este o formă perfecţionistă a societăţii.

Termenul "stat" poate fi reperat din perspective diferite. Din perspectivă sociologică, statul semnifică dimensiunea specifică şi esenţială a societăţii politice, societate care a rezultat din fixarea pe un teritoriu determinat a unei colectivităţi umane relativ omogene, întruchipând naţiunea şi care este guvernată de o putere institntionalizată, având capacitatea şi mijloacele de a exprima şi de a realiza voinţa unei părţi din colectivitate ca voinţă generală.

Această voinţă poate aparţine, în condiţii concret-istorice, unui grup restrâns sau unui grup majoritar.

Din perspectivă juridică, statul este o persoană morală, o entitate juridică distinctă, stabilă şi permanenţi, detaşată de persoanele fizice care în calitatea lor de agenţi ai puterii exercită vremelnic puterea, în limitele competenţelor atribuite. Persoana morală este un centru organizat de interese legitime şi juridic protejate. Calitatea de persoană morală publică este inerentă statului şi absolut trebuitoare pentru a desemna titularul abstract şi permanent al puterii. Ca asemenea persoană, el este subiect de drept, titular de prerogative şi responsabilităţi.

In sens restrictiv, concret, statul este ansamblul organelor politice de guvernare; el desemnează aparatul de direcţionare a societăţii politice.

Criteriile statului. Personalitatea juridică a statului constituie unul dintre criteriile sale. Statul este aşa cum afirmă un clasic francez - o „persoană a dreptului, în care se rezumă abstract colectivitatea naţională". O „persoană a dreptului", nu o persoană fizică; pe scurt, statul este o „persoană morală" sau .juridică". Aşadar, acest prim criteriu al statului trebuie reţinut.

In cadrul statului, pe temeiul şi în condiţiile legii, există numeroase alte persoane morale de drept public sau de drept privat (de exemplu: comuna, oraşul, judeţul sau unele asociaţii, societăţi). Pentru doctrina clasică, altă calitate nu poate fi decât suveranitatea.

Autoritatea statală este deci o autoritate suverană şi tocmai de aceasta ea este o autoritate exclusivă. Nici o altă autoritate, în interiorul statului sau în afara lui, principial, nu se poate opune autorităţii siatale şi nici nu o poate concura.

Esenţa statului. Privitor la esenţa statului, două sisteme doctrinare s-au conturat şi cristalizat:

a) Concepţia potrivit căreia statul este un fenomen al forţei, un instrument deconstrângere;

b) Concepţia comform căreia statui este, prin excelenţă, un fenomen voluntar.Ideea comună primului sistem doctrinar este aceea de constrângere, de

dominaţie. Chiar dacă dominaţia nu reprezintă caracteristica sau dimensiunea exclusivă a statului, aceasta este, totuşi, - susţin promotorii acestei doctrine -dimensiunea lui esenţială. în acest sens. concepţiile sociologice, propunându-şi să depăşească „pozitivismul juridic" necesar, dar insuficient pentru a explica fenomenul statal, pun în evidenţă ideea de forţă, de constrângere.

Dacă dreptul este produsul „solidarităţii sociale", iar această solidaritate este o necesitate a vieţii sociale spune L. Duguit, atunci statul răspunzând cerinţei de a menţine ordinea socială, se înfăţişează ca „forţă irezistibilă de constrângere.

Ideea comună celui de-al doilea sistem doctrinar este voluntarismul". Este o doctrină mai realistă, generoasă şi fertilă în procesul articulării mecanismului statal şi al definirii funcţiilor acestuia, mai presus de toate, aceea de a realiza acordul de voinţă între guvernaţi şi gw.ernanţi. Este, de asemenea, o doctrină nu numai compatibilă cu democraţia, ci chiar spriiinindu-se pe ea, asigurându-i efectivitatea şi expresivitatea. Varietatea concepţiilor posibil a fi integrate în acest sistem doctrinar concurează rezultatele lui benefice.

2. Elementele constitutive ale statului

Statul reprezintă o comunitate politică ocupând un anumit teritoriu, având un guvem şi beneficiind de suveranitate, atât în interior, cât şi în afara graniţelor sale. într-o analiză politologică, statul apare ca o colectivitate umană istoriceşte constituită şi organizată pe un anumit teritoriu, care se structurează politic în grupul de guvernanţi şi restul populaţiei.

Modul de constituire şi organziare diferă de la stat la stat şi poate fi generat de factori naturali (aşezarea geografică, conformaţia solului), militari (cuceriri teritoriale), economici (bogăţiile naturale).

De aici rezultă cel puţin patru elemente definitorii ale noţiunii de stat:

• organizarea politică a unei comunităţi umane;

• gradul de coeziune a colectivităţii respective;

• raporturile de comandă/supunere (subordonare) existente între guvernanţi şiguvernaţi;

• legitimitatea exercitării autorităţii şi a puterii de comandă de către guvernanţi.

Statul se caracterizează prin câteva elemente sau dimensiuni istorice sau politice cumulate calitativ. Acestea sunt:

1) naţiunea,

2) teritoriul,

3) autoritatea politică exclusivă sau suverană.

1. Naţiunea. Statul este o formă specifică de organizare a unei colectivităţi umane. Cu alte cuvinte, populaţia constituie una dintre dimensiunile inerente statului. Un teritoriu fără populaţie nu poate constitui un stat.

Naţiunea, ca formă superioară de comunitate umană, inconfundabilă cu alte colectivităţi, nu este un fenomen exclusiv etnic sau biologic. Ea este o realitate complexă şi este produsul unui îndelungat proces istoric, având la bază comunitatea de origine etnică, de limbă, de cultură, de religie, de factură psihică, de viaţă, de tradiţie şi de idealuri, dar mai ales trecutul istoric şi voinţa de a fi împreună a celor care au dăinuit pe un anumit teritoriu. Sentimentul naţional constituie astfel cel mai puternic ferment al coeziunii statului şi al permanenţei lui. în acest sens, în art. 1 (alin. 1) din Constituţia României se proclamă:

România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil." Elementele naţiunii sunt: rasa, limba, religia, tradiţiile istorice, interesele materiale şi culturale comune, situaţia geografică. Datorită unor împrejurări speciale, nu întotdeauna aceste elemente pot fi întrunite, fără, ca naţiunea să fie afectată. în acest sens, cele două state germane au format, până la reunificare (octombrie 1990) o singură naţiune, deşi unele elemente ale acesteia nu au fost întrunite (comunitatea economică de viaţă).