Drept Constituțional

INTRODUCERE ÎN DREPTUL CONSTITUŢIONAL. OBIECTUL DE STUDIU, METODA DE CERCETARE, IZVOARE. SISTEMUL CONSTITUŢIONAL ROMÂN MODERN – DINAMICĂ, DELIMITĂRI CRONOLOGICE

1. Introducere în dreptul constituţional.

2. Sistemul constituţional român modern. Obiectul de studiu, metoda de cercetare. Izvoarele dreptului constituţional

3. Constituţie şi democraţie, sisteme constituţionale

1. INTRODUCERE ÎN DREPTUL CONSTITUŢIONAL

a) Dreptul public şi dreptul privat din perspectiva istorică.

Dreptul roman şi diviziunile dreptului: scris (jus scriptum) şi nescris (jus non scriptum), public (jus publicum) şi privat (jus civile; jus privatum) - Ulpian

Drept – jus, normă, regulă de conduită

Juridic – care derivă din drept

Criteriul de delimitare între dreptul public şi privat constă în natura intereselor ocrotite. Sesizat deja de romani.

b) Dezvoltare în secolul al XIX-lea: dreptul public ar avea drept scop apărarea statului, cel privat, ocrotirea individului.

Concepte.

1) Dreptul public însumează ansamblul normelor juridice care reglementează modul de organizare şi funcţionare ale instituţiilor de guvernare, atribuţiile acestora, raportueile între stat şi „supuşii“ săi, precum şi raporturile între state.

2) În raporturile de drept public, întotdeauna unul din subiecte este statul.

3) Conform obiectului să de reglementare, dreptul public este format din:

a. Dreptul constituţional

b. Dreptul adminsitariv

c. Dreptul financiar

d. Dreptul penal

e. Dreptul internaţional

4) Dreptul constituţional – este ansamblul regulilor şi principilor după care se organizează şi se guvernează un stat.

Dreptul constituţional apare în cadrul sistemului de drept, în două ipostaze:

a. ca ramură a dreptului

b. ca factor structurant al întregului sistem (este consecinţa supremaţiei constituţiei, care fundamentaeză principiile de drept, orientările fundamentale pentru toate ramurile dreptului).

2. SISTEMUL CONSTITUŢIONAL ROMÂN MODERN. OBIECTUL DE STUDIU, METODA DE CERCETARE. IZVOARELE DREPTULUI CONSTITUŢIONAL

a. Precizări preliminare. Puterea politică – sursă a instituţiilor şi a dreptului

Ce este puterea ?

- Un raport asimetric.

- Puterea politică

- Geopolitica

- Puterea politică, sursă a instituţiilor şi a dreptului

Instituţiile şi dreptul sunt mult determinate de condiţiile economice şi sociale, de tradiţiile şi obiceiurile care caracterizează, într-o anumită perioadă şi într-o anume ţară, societatea în care se aplică. Atât instituţiile cât şi dreptul constituie sursă pentru:

a) stabilirea instituţiilor (instituţia = un ansamblu sau un complex de norme care se raportează aceleaşi teme sau aceluiaşi obiect şi care, prezentând o oarecare unitate şi o oarecare permanenţă, poate fi, în interiorul unei ramuri de drept pozitiv, considerată şi studiată în mod autonom). Puterea politică este la originea imediată a instituţiilor şi, în mod particular, a instituţiilor politice

- instituţie politică: organismele sau instituţiile care concură individual sau toate împreună, la exercitarea unitară a puterii politice.

b) edictarea dreptului – puterea politică nu mai este la originea dreptului, ci numai a instituţiilor, dar prin intermediul instituţiilor şi în mod particular al primei dintre ele Statul, participă la elaborarea dreptului. Doar astfel putem accepta realitatea, prin care puterea, prin intermediul aparatului de stat trebuie să decidă ce norme vor fi edictate, ce fel de drepturi se vor acorda cetăţenilor, ce puteri vor fi conferite corpurilor intermediare.

b. Obiectul, izvoarele şi subiectele dreptului connstituţional

Disciplina „Dreptul constituţional” îşi propune să rezolve câteva probleme de referinţă pentru înţelegerea procesului democratic din România:

- reglementarea instituţiilor politice şi a celor administrative şi jurisdicţionale (dreptul constituţional instituţional);

- reglementarea surselor dreptului sau sistemului normativ (dreptul constituţional normativ);

- reglementarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (dreptul constituţional substanţial sau relaţional).

Concluzie: obiectul dreptului constituţional cuprinde ansamblul unitar al dispoziţiilor legale, cuprinse în Constituţie sau acte normative subsecvente acesteia, aplicabile mecanismului de organizare şi de exercitare a puterii suverane în Stat precum şi garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Ar fi o eroare să ne limităm la studierea dreptului constituţional fără a-l încadra într-un sistem, cel al sistemului constituţional român modern, care are ca obiect de studiu:

- originea şi evoluţia sistemului constituţional român modern;

- contextul intern şi extern în care a apărut, s-a dezvoltat şi consolidat acest sistem;

- influenţele externe, modele şi tradiţii în organizarea constituţională a statului român;

- analiza sub toate aspectele a Constituţiilor României moderne, în evoluţia lor.

Pentru înţelegerea acestor probleme, pentru analiza lor, ne folosim de metode şi izvoare:

- metodele: sociologice, istorice şi logice de cercetare.

- Izvoarele: Constituţia; legi constituţionale; anumite legi organice, decrete-lege.

Care sunt subiectele dreptului constituţional ?

- poporul, statul şi anumite organisme ale sale;

- partidele şi formaţiunile politice legal constituite;

- avocatul poporului;

- cetăţenii grupaţi în circumscripţii electorale, precum şi un număr de 250.000 şi respectiv 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, cărora li se recunoaşte dreptul de iniţiativă legislativă, respectiv de revizuire a Constituţiei;

- cetăţeanul, în anumite ipostaze (alegător, destinatar al drepturilor şi îndatoririlor fundamentale);

- candidaţii propuşi de partidele şi formaţiunile politice legal constituite, precum şi candidaţii independenţi la funcţia de Preşedinte al României, deputat sau senator ori în funcţiile elective pe plan local;

- organizaţii neguvernamentale legal constituite, care au ca unic scop apărarea drepturilor omului;

- deputaţii şi senatorii.