Drept Constituțional și Instituții Politice

De-a lungul timpului, dreptul a avut mai multe semnificaţii şi anume:

Drept natural

Drept obiectiv

Drept pozitiv

Drept subiectiv

Potrivit dreptului natural, dreptul este un ansamblu de raporturi juste între oameni iar studiul şi practica dreptului constau în arta echitabilulu şi a binelui.

„Ius est ars boni et aequi” – Celsius

Dreptul pozitiv reprezintă ansamblul de reguli în vigoare într-o ordine juridică dată şi este constituit din legi, indiferent de locul lor în ierarhia actelor normative, din cutume, uzanţe, decrete, hotărâri, precum şi dispoziţii luate în baza unei legi. Dreptul pozitiv este cunoscut în terminologia latină cu termenul „De lege lata”.

Dreptul obiectiv are o sferă mult mai largă de cuprindere deoarece el se referă la toată creaţia juridică a omenirii din cele mai îndepărtate timpuri până în zilele noastre.

Proiectele legislative se numesc „lege ferenda”.

Dreptul subiectiv reprezintă o prerogativă de care se bucură orice subiect de drept de a beneficia, din partea statului şi a organelor sale, atât la nivel formal cât şi material de drepturile înscrise în actele legislative, începând cu constituţia. Această prerogativă determină posibilitatea subiectului de drept de a face, de a nu face şi de a cere celorlalte subiecte respectarea atributelor sale, conferite de lege, în măsura în care ceilalţi încalcă dreptul subiectiv, aceştia pot fi traşi la răspundere de către organele statului abilitate în acest sens.

Dreptul este în relaţii de interdependenţă cu alte sisteme normative, cum ar fi:

Religia

Morala

Tehnica

Aceste relaţii de interdependenţă poartă denumirea de internormativitate.

Dreptul se prezintă ca un sistem împărţit în drept public şi drept privat. Teoria acestei clasificări aparţine lui Ulpian, care susţine că dreptul public este dreptul care se referă la interesele statului iar dreptul privat vizează, în principal, interesele diferitelor persoane.

Potrivit acestei clasificări, în dreptul public intră următoarele ramuri:

Dreptul constituţional

Dreptul administrativ

Dreptul penal

Dreptul procesual penal

Dreptul internaţional public

În dreptul privat sunt cuprinse:

Dreptul civil

Dreptul comercial

Dreptul internaţional privat

Dreptul familiei

In dreptul privat

Dreptul civil

Dreptul comercial

Dreptul international-privat

Dreptul familiei

Dreptul constituţional – ramură a dreptului public – s-a conturat/format mult mai târziu decât alte ramuri de drept, ca de exemplu: dreptul civil, dreptul penal, ce pot fi regăsite, încă din timpul civilizaţiei greco-romane.

Începuturile acestei ramuri se situează spre sfârşitul secolului al XVIII-lea când au apărut primele constituţii scrise. Acest fenomen a determinat înfiinţarea primelor catedre de drept constituţional la Ferrara, în Italia, în anul 1797 şi la Paris în 1843.

Dreptul constituţional a fost definit ca acea ramură a dreptului unitar român formată din normele juridice care reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii, şi exercitării statale a puterii.

Pe lângă calitatea sa de ramură de drept, dreptul constituţional se conturează ca un factor structurant al întregului sistem de drept deoarece normele din toate celelalte ramuri ale dreptului trebuie să se conformeze normelor din dreptul constituţional în mod special celor cuprinse în constituţie. Această necesară conformitate dintre normele din celelalte ramuri ale dreptului şi normele dreptului constituţional se cheamă constituţionalitate.

Disciplina Dreptului Constituţional

Apărută ca şi ramură a dreptului constituţional, apărută mai târziu şi ştiinţa acestei ramuri s-a conturat în perioada modernă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, odată cu apariţia primelor constituţii scris.

Disciplina Drept Constituţional a constituit obiect de studiu pentru prima dată în Italia la Ferrara în 1797 iar în Franţa a fost înfiinţată prima catedră de drept constituţional la Paris în anul 1834.

La noi în ţară, primele noţiuni de Drept Constituţional s-au predat împreună cu cele de drept administrativ sub titulatura de drept public. Primul curs de drept constituţional apare în anul 1864 şi aparţine lui Alexandru Codrescu, fiind urmat de elemente de drept constituţional al lui Cristofor Suliotis în 1881 la Brăila.

Instituţiile politice

Termenul de instituţie vine din verbul latin „institutio” care înseamnă „a întemeia” , „a ridica” , „a aşeza cu temei”. Acest concept de instituţie se regăseşte în epoza modernă în gândirea juridică, sociologică, filosofică.

Instituţia juridică reprezintă un ansamblu de reglementări care vizează aceeaşi relaţie socială. Ex: instituţia juridică a familiei; proprietatea;

Prin instituţie politică sunt desemnate organismele care contribuie la exercitarea unitară a puterii politice, cum ar fi: Parlamentul, Şeful de Stat, Guvernul, Primul Ministru. În studiul acestei discipline intră atât dreptul constituţional dar şi instituţiile politice.