Drept Constituțional și Instituții Politice

CAPITOLUL 1  INTRODUCERE ÎN DREPTUL CONSTITUTIONAL

§1. Notiuni introductive despre stat si drept

Statul si determinarile sale au constituit obiect de studiu pentru stiintele umane înca din antichitate. Statul este o forma organizata a unei comunitati umane, dotata cu anumite atribute care îi confera un statut aparte.

Dreptul este un fenomen complex, indispensabil în orice organizare sociala: ubi societas, ibi ius. Termenul drept cunoaste mai multe declinari: drept obiectiv, drept subiectiv, drept pozitiv.

Dreptul obiectiv formeaza un sistem structurat în jurul clasicei distinctii drept public  drept privat.

Dreptul public cuprinde ansamblul normelor juridice care vizeaza organizarea statala, colectivitatile publice si raporturile acestora cu celelalte subiecte de drept, atunci când aceste raporturi privesc exercitarea unor prerogative ale puterii publice. Dreptul privat cuprinde normele juridice care reglementeaza mai ales raporturile dintre particulari.

Unul dintre criteriile utilizate pentru a distinge raporturile de drept public de cele de drept privat este criteriul material sau al interesului. Un alt criteriu de identificare a raporturilor de drept public este cel organic sau al calitatii si pozitiei subiectelor acestora.

Sistemul dreptului cuprinde ansamblul ordonat si structurat al institutiilor juridice si al ramurilor de drept, aflate în interactiune sistemica. Structura sistemului unitar de drept este determinata de obiectul reglementarii juridice, adica de specificul relatiilor sociale ce sunt reglementate prin normele juridice.

Dreptul constitutional apartine în mod axiomatic dreptului public, ocupând un loc aparte în cadrul întregului sistem de drept.

§2. Dreptul constitutional  ramura a dreptului public

Ioan Muraru si Simina Tanasescu definesc dreptul constitutional ca fiind acea ramura a dreptului unitar român, formata din normele juridice care reglementeaza relatiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii.

Putem defini, asadar, dreptul constitutional, ca fiind ansamblul normelor juridice având ca obiect raporturile sociale fundamentale ce iau nastere, se modifica si se sting în sfera instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii publice ca putere statala. Prin obiectul sau de reglementare, este neîndoielnica apartenenta dreptului constitutional la categoria dreptului public, în cadrul sistemului unitar de drept.

Dreptul constitutional nu trebuie confundat, însa, cu Constitutia. Constitutia este legea fundamentala a unui stat si reprezinta doar unul din izvoarele dreptului constitutional. Mai mult decât atât, dreptul constitutional exista si acolo unde nu exista o constitutie în sensul formal al termenului.

Conceptul de institutii politice este corelat cu dreptul constitutional deoarece se refera la organele puterii politice, precum si la normele care reglementeaza realizarea acestei puteri.

§3. Particularitatile raporturilor si normelor de drept constitutional

3.1. Raporturile de drept constitutional

Delimitarea dreptului constitutional de celelalte ramuri de drept si identificarea locului sau în cadrul sistemului de drept este posibila prin determinarea particularitatilor raporturilor si normelor ce alcatuiesc aceasta ramura de drept. Acest criteriu de identificare este denumit criteriul obiectului reglementarii juridice. Alaturi de acesta, mai putem utiliza si criteriile metodei reglementarii si al interesului guvernantilor (Ioan Muraru).

Unele dificultati de identificare a raporturilor de drept constitutional pot proveni din existenta, în Constitutiile contemporane, a unor norme care apartin si altor ramuri de drept. Exista raporturi de drept constitutional propriu-zise sau specifice, care formeaza obiect de reglementare numai pentru normele de drept constitutional si raporturi cu o dubla natura juridica, de drept constitutional si de o alta ramura de drept (civil, dreptul muncii, dreptul familiei etc.).

Subiectele raporturilor de drept constitutional prezinta si ele unele particularitati. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept constitutional este întotdeauna fie statul, fie detinatorul puterii publice, fie un organ reprezentativ. Asadar, subiectele raporturilor de drept constitutional sunt: poporul  detinatorul suveranitatii, statul, organele statului, partidele, formatiunile politice si alte organizatii politice, cetatenii luati individual, grupurile de cetateni, unitatile administrativ-teritoriale.

3.2. Normele de drept constitutional

Normele dreptului constitutional sunt acele reguli de conduita general obligatorii, care reglementeaza relatii sociale fundamentale ce apar în procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii, norme cuprinse în Constitutie, precum si în celelalte acte normative  izvoare ale dreptului constitutional.

Pe lânga trasaturile generale ale normei juridice , normele de drept constitutional prezinta si unele trasaturi specifice.

O alta discutie referitoare la specificul normelor de drept constitutional are în vedere structura acestor norme.

O ultima precizare legata de particularitatile normelor de drept constitutional vizeaza clasificarea acestora, dupa modul lor de aplicare. Astfel, întâlnim norme de drept constitutional cu aplicatie mijlocita, adica acele norme ce cuprind reglementari de principiu, iar aplicarea lor se face prin intermediul altor norme de drept constitutional sau apartinând altor ramuri de drept.

Normele de drept constitutional cu aplicatie nemijlocita nu au nevoie de alte norme pentru a fi puse în aplicare.

§4. Izvoarele dreptului constitutional

În teoria dreptului este consacrata distinctia dintre izvoarele materiale si izvoarele formale ale dreptului. Daca prin izvoare materiale ale dreptului întelegem totalitatea conditiilor vietii social-economice si politice care determina existenta normei juridice, izvoarele formale sunt acele forme de exprimare a dreptului, adica modalitatile de instituire sau recunoastere a normelor juridice de catre stat.

Pentru identificarea sferei izvoarelor dreptului constitutional, trebuie avute în vedere doua criterii: cel al autoritatii emitente si cel al continutului normativ al actului analizat. Aplicând primul criteriu, constatam ca izvoarele dreptului constitutional sunt, de regula, adoptate de organele reprezentative sau în temeiul abilitarii date de acestea. Sub aspectul celui de-al doilea criteriu sau al obiectului de reglementare, pentru a fi izvor de drept constitutional, un act normativ trebuie sa reglementeze raporturi sociale fundamentale ce apar în procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii publice.

§5. Locul dreptului constitutional în sistemul dreptului

Sistemul unitar de drept este structurat si sistematizat într-o ierarhie a ramurilor dreptului, ierarhie alcatuita în functie de o serie de criterii: importanta relatiilor sociale reglementate de normele unei anumite ramuri de drept, pozitia izvoarelor sale principale. Aplicând aceste criterii, vom constata ca dreptul constitutional ocupa primul loc în aceasta ierarhie a ramurilor de drept. Argumentele principale pentru sustinerea acestei afirmatii sunt:

a) normele dreptului constitutional reglementeaza acele relatii sociale fundamentale ce iau nastere, se modifica si se sting în procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii publice;