Drept constituțional și instituții politice

Dreptul reprezintă totalitatea normelor juridice concepute sau recunoscute de stat, care are ca scop reglementarea conduitei sociale a cetățenilor, care stabilesc obligații juridice și, la nevie, poate fi adusă la îndeplinire cu ajutorul forței de coerciție a statului.

Dreptul a luat ființă odată cu statul. Nu există stat fără drept, dar nici drept fără stat.

Sistemul dreptului cuprinde totalitatea normelor juridice dintr-un stat, grupate în instituţii de drept şi ramuri de drept. În acelaşi timp, sistemul dreptului este împărţit, în raport de tipul relaţiilor pe care normele juridice le reglementează, în drept public şi drept privat.

Toate normele de drept dintr-un stat constituie Sistemul de stat.

Dreptul constitutional este o ramură a dreptului public, cea mai importantă din acest sistem, întrucât obiectul principal al său este Constituţia, legea fundamentală a unui stat.

Acesta cuprinde o serie de notiuni, principii și concepte cu privire la stat, la organizarea si raportul puterilor in stat, la functionarea autoritatilor publice, precum și la statutul cetățenilor cât și la libertățile și îndatoririle fundamentale ale acestora.

Dreptul constitutional român se bazează pe Constitutia României (1991) si Legile de revizuire a constitutiei.

Dreptul public reprezinta interesul general al statului. Se referă la organizarea statului și are ca obiect aplicarea normelor juridice care reglementează relatiile sociale privind organizarea puterilor in stat, dar si cele dintre stat si cetateni.

Pozitia juridică în dreptul public este : de subordonare a uneia dintre părțile la raportul social. Una dintre părți ca subiect al raportului juridic constituțional este intotdeauna statul.

Dreptul privat reprezintă interesul personal al indivizilor. Reglementează prin norme juridice specifice relatiile sociale patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoane fizice și/sau persoane juridice private.

Pozitia juridică în dreptul privat este : de egalitate juridică și de vointă a părților la raportul social.

Raporturile de drept constituțional sunt relații sociale reglementate juridic, în timpul exercitării puterii politice care interactioneaza cu drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

Norma juridică reprezintă regula de conduită socială generală și impersonală, care la nevoie, poate fi adusă la îndeplinire prin forța de constrângere a statului.

Normele juridice de drept constitutional reglementeaza relatiile sociale care sunt raporturi de drept constituțional, ele fiind importante atât pentru om cât și pentru societate.

Subiectele raporturilor de drept constitutional

1.Poporul = acesta este deținătorul puterii politice, este suveran, acesta își exprimă voința sa politică prin referendum sau indirect prin organele sale alese care îl reprezintă.

2.Statul = apare în raport direct, în ce privește cetățenia, străinii sau apatrizii, sau indirect prin organele sale reprezentative.

3.Cetățenii = fie ca persoane investite cu anumite funcții și demnități(Senatori, Deputați, Avocatul Poporului, etc.) fie grupați în circumscripții electorale. De asemenea cel pițin 100.000 de cetățeni cu drept de vot pot iniția o inițiativă legislativă, ori cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot pot iniția revizuirea constituției.

4.Cetățenii străini și apatrizii = numai când intră în raporturi juridice cu statul român, privind cetățenia sau azilul politic.

5.Instituții politice = întrucât exprimă voința politică a cetățenilor.

Izvoarele de drept constituțional = sunt Constituția și Legile de revizuire a constituției, Legile privind alegerile, Legile emise de parlament, Deciziile Curții constituționale numai dacă se raportează la Constituție, Tratatele internaționale doar dacă reglementează principii privind puterea de stat sau drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

1. Constituția = este legea fundamentală a statului, este izvor de drept constituțional și cuprinde norme de drept constituțional, regulile de organizare și funcționare a statului, în toate domeniile (politic, social, juridic, economic și cultural). Toate legile se raportează la constituție.

2. Legile constituționale = legile de revizuire a cosntituției

3. Legile emise de parlament = legea partidelor politice, legea pentru alegerea celor două camere ale Parlamentului, legea pentru alegerea Președintelui, legea cetățeniei române, ș.a.

4. Regulamentele Camerelor Parlamentului = care stabilesc modul de organizare și funcționare a parlamentului ( Senatul și Camera deputaților)

5. Tratatele internaționale = dacă sunt ratificate de statul român conform legilor și au în cuprinsul lor subiecte ce privesc drepturi constituționale.

Toate aceste izvoare de drept constituțional sunt sub controlul Curții Constituționale.

6.Decizii ale Curții Constituționale = sunt izvoare de drept constituțional, doar dacă fac referire la prevederi constituționale.

1. Constituția cutumiară = obiceiuri (cutume), reguli sociale cu putere juridică care chiar dacă nu sunt emise de organele statului, și nu au o formă scrisă, sunt obligatorii.

Devine izvor de drept : - datorită repetativității constante intr-un timp indelungat, într-un anumit spațiu, practicat de un număr nedefinit de persoane. Dar pentru a deveni izvor de drept mai trebuie și factorul intelectiv (creerea în conștiința generală a ideii de obligativitate)

Nu orice obicei devine izvor de drept.

Caracteristici: - flexibile, odată cu dezvoltarea societății, cu schimbarea obiceiurilor, și constituția cutumiară poate fi schimbată fără proceduri formale.

Minusuri : - dacă cutuma nu este clară se pot face greșeli, care pot atrage pedepse nemeritate, persoana fiind poate de bună credință. Nu se cunoaște exact timpul, spațiul, ziua în care devine izvor de drept, și nici ieșirea din cadrul constituției cutumiare.

Nu există Constituție cutumiară totală, ori ce stat care are o constituție cutumiară are și una scrisă.

2. Constituția scrisă:

Caracteristici: exacta, clară și se cunoaște cu exactitate intrarea și ieșirea din vigo