Drept constituțional și instituții publice

TEORIA CONSTITUTIEI

1.1. NOTIUNEA DE CONSTITUTIE. PREMISELE APARITIEI CONSTITUTIONALISMULUI

Cuvântul „constitutie” îsi are originea în latinescul constitutio, care înseamna „asezare cu temei”, „starea unui lucru”.

În perioada imperiului roman cuvântul „constitutio” a fost utilizat pentru a desemna legile care emanau de la împarat, chiar daca ele nu se refereau la organizarea si functionarea statului.

În perioada evului mediu, termenul constitutio desemna anumite reguli monahale.

Abia în secolul al XVIII-lea, termenul „constitutie” începe sa fie utilizat într-un sens apropiat celui care îi este atribuit azi, respectiv acele legi care, reglementând organizarea si functionarea statului, limitau puterea monarhului si garantau anumite drepturi si libertati fundamentale individului. Este vorba de o conceptie asupra notiunii de constitutie, care tine seama exclusiv de continutul normelor ei.

Treptat, s-a format convingerea ca numai o constitutie scrisa, prin precizia si claritatea ei, putea fi o arma de lupta eficace împotriva abuzurilor puterii absolutiste, afirmându-se tot mai pregnant, necesitatea unei constitutii rigide si asigurarea suprematiei ei fata de orice alta norma juridica.

Constitutia poate fi definita ca fiind legea fundamentala a unui stat, adica legea cu forta juridica superioara tuturor celorlalte legi care reglementeaza în mod sistematic atât principalele structuri social-economice, cât si cele ale organizarii si functionarii statului, garanteaza drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor si stabileste îndatoririle corespunzatoare acestor drepturi.

Prima constitutie, în sensul modern al acestui cuvânt, a aparut în Anglia si consta într-un ansamblu de obiceiuri juridice si dintr-un numar de acte scrise, care pot fi însa modificate prin legi ordinare.

Printre actele scrise care se considera ca stau si astazi la baza constitutiei engleze se numara:

- Magna Charta Libertatum din 1215 – document prin care regele a confirmat privilegiile marilor feudali, facând si unele concesii în folosul paturilor bogate orasenesti. Din perspectiva dezvoltarii constitutionalismului englez, documentul este important prin prevederea cuprinsa în articolul 14, pe baza caruia a fost organizat Marele Consiliu al Regatului, organism alcatuit din arhiepiscopi, episcopi, conti si baroni. Acest consiliu, largit apoi (1265) cu reprezentanti ai oraselor si cavalerilor din comitate, constituit forma embrionara din care s-a format Parlamentul englez modern, cu cele doua camere ale sale (Camera Comunelor si Camera Lorzilor), devenit, începând cu anul 1295, o institutie permanenta.

- Petitia drepturilor din 1628 - a stabilit garantii împotriva perceperii de impozite fara aprobarea Parlamentului, a arestarilor si a confiscarilor de bunuri fara respectarea procedurii de judecata normala.

- Habeas Corpus din 1679, prin care s-a încredintat tribunalelor controlul asupra retinerii si arestarii cetatenilor. În conformitate cu Habeas Corpus, la cererea arestatului sau a oricarei alte persoane, tribunalul este obligat sa emita un mandat de aducere a arestatului, putând hotarî ca urmare fie retrimiterea lui la închisoare, fie punerea lui în libertate cu sau fara cautiune.

- Bill-ul drepturilor din 1689. Prin acest act a fost declarata ilegala orice preluare de bani pentru coroana sau pentru folosul ei pentru o alta perioada de timp si în alte conditii decât cele stabilite de parlament. Ca urmare a punerii în practic a prevederilor acestui document, Parlamentul englez a ajuns în situatia de a fi convocat regulat.