Drept constituțional - SUA

1. Introducere

Statele Unite ale Americii este un stat federal. Istoria federalismului american fiind legat de lupta pentru independenta a fostelor colonii. Intr-o prima etapa cele 13 foste colonii au constituit o confederatie la 15 noiembrie 1777. Fiecare colonie a devenit o republica independenta si suverana, avand propria sa constitutie.

Dupa incheierea razboiului de independenta impotriva Marii Brianii intre statele – unite pentru moment in lupa comuna – au reaparut o serie de diferente si inegalitati. In acelasi timp au devenit vizibile si avantajele constituirii unui stat federal.

In prezent statele ce compun SUA sunt in numar de 50. In ceea ce priveste relatiile intre statul federal si statele federate, cateva principii trebuie enuntate: revizuirea Constitutie federale nu pote fi facuta decat cu participarea statelor federate. Pe de alta parte trebuiementionat ca in virtutea suveraitatii intrne de care dispun statele federate au dreptul sa-si adopte fiecare propria sa constituie.

Luat in ansamblu, sistemul federal american de organizare asigura un anumit echilibru intre prerogativele puterii centrale si drepturile recunoscute statelor.

Viabilitatea si originalitatea sistemului politic american se datoreaza intr-o masura importanta conceptelor fundamentale pe care s-a intemeiat si se intemeiaza democratia americana.

Promovand neabatut imperativele libertatii, autodeterminarii si respectului dreptului omului, democratia americana s-a afirmat prin sistemul valorilor pe care le promoveaza, devenind un adevarat indreptar pentru popoarele dornice de a-si afirma independenta in lupata cu practicile totalitariste.

Exprimand un principiu carea avea sa-si mentina viabilitatea dincolo de momentul in care a fost enuntat, presedintele Abrahm Lincoln aratase ca: „ nici un om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om fara consimtamantul acestuia” In aceste cuvinte se regaseste intreaga filozofie a democratiei americane care face din legimitatea democratica, forta puterii politice.

Legatura organica intre guvernamat si democratie reprezinta unul dintre punctele cele mai importante ale conceptiei americane refelecatata in constitutii si in alte documente politice. In conceptia politica americana separatia puterilor devine un principiu esential menit sa asigure echilibrul intre cele trei puteri ale statului.

2. Principiul separarii puterilor in stat

Ideea separaţiei puterilor în stat are origini relativ apropiate în timp, ea conturându-se undeva ope la sfârşitul secolului al XVIII –lea. Scriitorul francez Montesquieu este considerat părintele acestui principiu. Curios este însă faptul că el nu a numit niciodată această idee ca fiind un principiu, ci doar o ideea politică menită să asigure libertatea şi, în acelaşi timp, să combată tendinţa spre totalitarism.

Conform scriitorilor acelei vremi, conferirea întregii puteri unui singur organ al statului ar însemna de facto atribuirea unor prerogative nelimitate respectivului organ, ceea ce ar periclita serios libertatea individului. Astfel, conform principiului separaţiei puterilor în stat, este necesară divizarea atribuţiilor principale ale statului şi distribuirea echilibrată a acestora unor organe diferite între care să nu există raporturi de subordonare.

Aşadar organele trebuie să fie distincte şi independente unul faţă de celălalt. Bazele acestei teorii au fost puse însă de filosoful englez John Loke, care a subliniat in studiul sau intitulat „Essay on Civil Governement” importanţa unei separări a puterii în cadrul unui stat. Conform lui Loke puterea statului s-ar împărţii în trei funcţii esenţiale: funcţia legislativă, funcţia executivă şi funcţia federativă.

Ulterior ideile lui John Loke au fost preluate şi adaptate de Montesquieu luând forma pe care o cunoaştem astăzi. Montesquieu spunea că „orice om care are o putere este înclinat să abuzeze de ea”. Din aceste considerente este necesar un mijloc de a opri tendinţa abuzului de putere. Aşadar, conform principiului, în orice stat există trei puteri distincte: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească.

Încă din faza sa incipientă, gânditorii vremii au părut extrem de interesaţi de teorie; şi aceasta pentru că ea oferea o alternativă viabilă la totalitarism. Nu era suficient însă ca acest principiu doar să se nască; el trebuia realmente aplicat. Problema principală era aceea că Europa nu era încă pregătită de implementarea acestui nou sistem, şi acest aspect se datora în primul rând oponenţei dure a monarhiei absolutiste.

În faţa acestei situaţii singura soluţie eficientă ar fi fost revoluţia însă cel puţin pentru moment această soluţie rămânea doar o vagă perspectivă, nefiind aplicabilă în viitorul apropiat. Pe de altă parte însă Războiul de Independenţă tocmai fusese câştigat şi astfel, în 1776 coloniile engleze din America de Nord ies complet de sub tutela Imperiului Britanic.

Acest mediu devenea mai mult decât propice pentru implementarea noului principiu născut pe „bătrânul continent”. Un exemplu oferit în acest sens este cel al Constituţiei statului North Carolina care menţiona în art. 4 faptul că puterea legislativă, executivă şi judecătorească trebuie să fie separate pe veci şi distincte una de alta. Ulterior, articole asemănătoare sau chiar identice au apărut şi în constituţiile celorlalte state. Peste nici două decenii, o dată cu adoptarea Constituţiei din 1791, are loc separarea strictă a puterilor şi în Franţa. După Franţa este rândul celorlalte state europene care au intrat într-un vast proces de creare a unor noi regimuri constituţionale ce se vor dovedi puternic influenţate de modelul Franţei dar, în acelaşi timp, îşi vor păstra propriile tradiţii politice.