Drept Derivat

` Regulamentul

Regulamentul reprezintă principala sursă de drept derivat. Prin Regulament se exprimă puterea legislativă a Comunităţii. Arătând efectele juridice ale regulamentului Tratatul C.E. dă o definiţie completă conferindu-i prin aceasta o natură şi eficacitate în întregime comparabile cu cea a unei legi naţionale. Astfel, potrivit art. 249 alin. 2 C.E. şi art. 161 Euratom, regulamentul are caracter general, este obligatoriu în toate elementele sale şi este direct aplicabil în fiecare stat membru.

Regulamentul este adoptat de către Consiliu, Consiliu şi Parlament ( în cadrul procedurii codeciziei, potrivit aqrt. 251 C.E.), Comisie (în domeniile de competenţă proprie sau ale celor delegate de Consiliu) şi Banca Centrală Europeană.

a. Caracter general. Ca şi o lege naţională conţine prescripţii generale şi impersonale. Caracterul său esenţialmente normativ rezută din faptul că, nu se adresează unor destinatari limitaţi, desemnaţi şi identificabili, ci unor categorii avute în vedere în mod abstract şi în ansablul lor în timp ce trăsăturile esenţiale ale deciziei rezultă tocmai din limitarea destinatarilor cărora se adresează. Astfel, Curtea a apreciat că un regulament referitor la un ansmblu de cereri de autorizaţii de import al cărăor număr nu mai poate creşte datorită expirării termenului acestor cereri, trebuie să se analizeze nu ca un regulament, ci ca un fascicol de decizii individuale, fiecare intersând individual pe fiecare autor de cerere. Curtea a precizat că elemental de distincţie între unregulament şi o decizie trebuie sau nu căutat în aplicabiliatea generală a actului în discuţie. Regulamentul nu-şi pierde caracterul de generalitate dacă, conţine o reglementare aplicabilă diverselor situaţii cu efecte concrete diferite sau dacă, are aplicare teritorială limitată. Trebuie examinate astfel, şi efectele pe care actul adoptat le produce sau urmează să le producă în viitor. Prin urmare, în ciuda caracterului său normativ, regulamentul poate conţine prevederi care se adresează unei anumite persoane, astfel încât aceasta să poată fi determinată în mod individual.

De asemenea, jurisprudenţa Curţii a subliniat, că natura unui act nu depinde de forma sau denumirea pe care i-a dat-o instituţia care l-a adoptat, ci de obiectul şi conţinutul său în raport cu definiţiile furnizate de tratate, Curtea rezervîndu-şi dreptul de a proceda la o nouă calificare a actului respectiv.

b. Caracter obligatoriu în toate elementele sale. Regulamentele obligă nu numai statele, ci şi întreprinderile, fiind creatoare de drepturi subiective în beneficial particularilor. Prin acest caracter se deosebeşte de recomandare şi aviz care potrivit art. 249 C.E. acestea ,,nu leagă,, adică nu sunt obligatorii.

De asemenea din faptul că este ,,obligatoriu în toate elementele rezultă că:

- le este interzis statelor orice aplicare incompletă sau selectivă a acestuia;

- îl deosebeşte de directivă, care nu leagă decât în privinţa rezultatatului

Regulamentul dispune astfel de o putere normativă completă. Astfel, nu poate numai să prescrie un rezultat, dar poate impune toate modalităţile de aplicare şi de executare a acestuia, fără să fixeze el însuşi, în mod obligatoriu modalităţile se executare şi aplicare. De exemplu, existând ,,o lege imperfectă,, datorită unui regulament incomplet, revine implicit sau explicit, autorităţilor naţionale sau comunitare, obligaţia de a lua măsurile necesare de aplicare.

c. Caracterul direct aplicabil în toate statele membre. Regulamentul este singura categorie de acte pentru care Tratatul prevede expres că este direct aplicabil, ceea ce înseamnă că produce, prin el însuşi, automat, fără nici o intervenţie din partea autorităţilor naţionale, efecte juridice în ordinea juridică a statelor membre.

În această privinţă Curtea a arătat, nu numai că, nu se permite nici o recepatare a regulamentului în dreptul intern al statelor membre,, ci şi faptul că ,,sunt contrare tratatului orice modalităţi de executare a cărei consecinţă poate fi un obstacol pentru efectul direct al regulamentelor comunitare şi ar compromite aplicarea lor simultană şi uniformă pe ansamblul Comunităţii.

Regulamentul este direct aplicabil ,, în,, toate statele membre, ceea ce înseamnă că el se adresează, direct, şi subiectelor de drept intern ale statelor membre - persoane fizice şi juridice, nu numai statelor membre şi instituţiilor. Astfel, regulamentul dă naştere, prin el însuşi la drepturi şi obligaţii pentru particulari, aşa cum a subliniat şi Curtea în jurisprudenţa sa: ,,având în vedere natura şi funcţia în sistemul izvoarelor de drept comunitar, el produce efecte imediate, şi este de asemenea apt să confere particularilor drepturi pe care jurisdicţiile naţionale sunt obligate să le protejeze,,.

Faptul că regulamentul este direct aplicabil în ,,toate,, statele membre, înseamnă că el intră în vigoare şi se aplică simultan şi uniform pe ansamblu Comunităţii, pe ansamblul statelor membre.

Regulamentele se pot clasifica în regulamente de bază şi regulamente de executare. Distincţia nu este făcută de art. 249 C.E., ci este introdusă de practica instituţiior şi confirmată de Curte.

Denumirea de ,,regulamente de bază,, este utilizată pentru a desemna regulamentele adoptate de Consiliu potrivit procedurii prevăzute în Tratat.

Regulamentele de executare pot fi adoptate de către Consiliu sau de către Comisie – abilitată de către Consiliu în baza art. 211 din T.C.E.- şi ele sunt subordonate, din punct de vedere al interpretării şi validităţii, regulamentului de bază faţă de care trebuie să fie conforme.

Curtea de Justiţie a recunoscut astfel Consiliului posibilitatea de a adopta regulamente pentru executarea propriilor sale regulamente şi chiar a validat recurgerea de către Consiliu la o procedură simplificată pentru elaborarea regulamentelor de executare, prin derogare de la regulile din Tratatul C.E.

Regulamentele trebuie să aibă un conţinut. Ele se publică, obligatoriu, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (J.Of. U.E.) şi intră în vigoare la data menţionată în textul lor, iar în lipsa acestei precizări, în a douăsprezecea zi de la data acelei publicări.

→ Efecte. Regulamentul nu are efect retroactiv. Curtea a acceptat totuşi, ca, în anumite situaţii, regulamentele să-şi producă efectele la o dată anterioară publicării, dacă acest fapt nu produce nici o vătămare părţilor interesate, sau acestea au fost puse într-o situaţie mai favorabilă, cu condiţia ca aşteptările lor legitime să fie respectate.

→ Condiţii. În privinţa condiţiilor de fond, un regulament trebuie să indice: temeiul legal al adoptării sale (scopul şi conţinutul măsurii), propunerile sau avizele care trebuie obţinute (din partea Parlamentului, Comitetului Economic şi social, Comitetului Regiunilor etc., după caz) şi parcurgerea formalităţilor procedurale prevăzute pentru adoptarea actului în cauză (cine a avut iniţiativa sau propunerea legislativă, consultarea altor organisme). Preambulul trebuie să cuprindă şi o motivare în fapt şi în drept pentru hotărîrile luate. Potrivit art. 253 T.C.E. aceste condiţii sunt cerute şi în cazul deciziilor şi directivelor.

Referitor la motivarea actului, jurisprudenţa a precizat că este suficient ca aceasta să indice situaţia de ansamblu care a dus la adoptarea actului şi obiectivele generale pe care acest act şi le propune să le atingă.

Directiva

Potrivit art. 249 alin. 3 din T.C.E. şi art. 161 alin. 3 din T. Euratom, directiva leagă (obligă) fiecare stat membru destinatar în ceea ce priveşte rezultatul ce urmează să fie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în privinţa formei şi a mijloacelor. Prin intermediul directivei redactorii Tratatelor au oferit instituţiilor un instrument de uniformizare juridică, o formulă bazată pe un partaj de sarcini şi o colaborare între nivelul comunitar şi nivelul naţional, deci, mai suplă, special adaptată funcţiei de apropiere de legislaţiile naţionale (art. 94 T.C.E.). Fiecare caracteristică a directivei, potrivit definiţiei din art. 249. T.C.E. alin. 3, ,, pare să fie aleasă pentru a fi contară regulamentului.