Drept Economic

CAPITOLUL VII

NOŢIUNI GENERALE DESPRE LEGISLAŢIA COMERCIALĂ

Obiective:

- Explicarea noţiunii de legislaţie comercială

- Cunoaşterea principalelor acte normative în domeniul afacerilor

- Identificarea rolului uzanţelor de drept comercial

Cuvinte cheie:

Fapte de comerţ, prezumţie de comercialitate, cutumă

VII.1 Locul legislaţiei afacerilor în sistemul de drept român

Activitatea comercianţilor se desfăşoară în principal pe baza liberei iniţiative, într-un mediu concurenţial şi cu respectarea principiului libertăţii comerţului. Rapiditatea tranzacţiilor în latură comercială, nevoia unor reglementări specifice şi a unor instanţe judecătoreşti specializate care să soluţioneze litigiile dintre comercianţi au impus desprinderea dreptului comercial de dreptul civil (prima ramură a dreptului privat) încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Avântul dobândit de legislaţia comerţului în ţara noastră a fost frânat pe parcursul secolului următor, în condiţiile specifice ale economiei planificate de la centru, care a înlăturat libera iniţiativă şi întreprinderile private.

Legislaţia comercială s-a dezvoltat cu mai mare forţă în anii 90 ai sec. al XX-lea. Trecerea la economia de piaţă şi dezvoltarea sectorului privat al comercianţilor a determinat impulsionarea legislaţiei comerciale, căzută în desuetudine în perioada comunistă. Reglementările noi au căutat să acopere lacunele legislaţiei de până atunci, remarcându-se o avalanşă de reglementări, oportune pentru revigorarea legislaţiei mai vechi în domeniu. În multe cazuri însă, reglementări adoptate sau dovedit a fi contradictorii şi confuze, iar aplicarea lor în practică s-a dovedit a fi greoaie.

Sistemul de drept român grupează două categorii de ramuri juridice: ramuri ale dreptului public şi ale dreptului privat. Dreptul public reglementează raporturi juridice la care participă obligatoriu statul sau un reprezentat al său (instituţie publică, autoritate publică locale sau centrale etc.) care se află pe poziţie de supraordonare faţă de cetăţean, iar dreptul privat reglementează relaţii între persoane fizice şi/sau juridice de pe poziţii de egalitate.

Dreptul comercial este ramură autonomă a dreptului privat român, desprinsă din dreptul civil. Dreptul comercial cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează activităţile pe care legea le consideră a fi comerciale dar şi activităţile desfăşurate de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de comerciant.

2

Normele dreptului comercial sunt adoptate de legiuitor în baza egalităţii juridice ce trebuie asigurată pentru participanţii la aceste raporturi, cu respectarea principiilor de funcţionare a economiei de piaţă, liberei iniţiative, a libertăţii comerţului şi a concurenţei loiale.

Dezvoltarea comerţului privat şi amplificarea tranzacţiilor internaţionale în materie comercială au făcut ca denumirea de drept comercial să fie înlocuită treptat cu denumirea de drept al afacerilor, traducere a denumirii folosite în străinătate (business law). Cele două sintagme au însă o sferă de reglementare diferită. Astfel, dacă dreptul comercial este ramură a dreptului privat şi cuprinde doar norme juridice adoptate în baza egalităţii juridice a participanţilor la raporturile juridice comerciale, dreptul afacerilor cuprinde, pe lângă norme de drept comercial, şi toate celelalte norme juridice de interes pentru activitatea comercianţilor, adică norme de drept fiscal şi financiar, norme de drept bancar şi valutar, norme de drept administrativ, norme de drept contabil etc. Toate aceste ramuri de drept aparţin dreptului public şi au la bază subordonarea individului faţă de stat sau faţă de reprezentanţii săi.

În concluzie, putem afirma că normele dreptului afacerilor includ toată sfera de reglementare a dreptului comercial (ramură a dreptului privat) dar se completează cu norme din sfera dreptului public care interesează activitatea întreprinzătorilor.

VII.2 Izvoarele legislaţiei comerciale

VII.2.1 Izvoarele propriu-zise ale legislaţiei comerciale

În înţeles juridic, termenul izvor de drept desemnează fie realităţile sociale de reglementat, fie forma de exprimare a normelor juridice.

În primul sens (sens material), izvoare ale Dreptului comercial sunt toate situaţiile cu care se confruntă comercianţii, care necesită reguli juridice pentru a putea fi rezolvate. În cel de-al doilea sens (sens formal sau sens juridic), izvoarele dreptului afacerilor sunt fie legislative (adică acte normative care cuprind norme din sfera de reglementare a dreptului afacerilor) fie interpretative (incluzând literatura de specialitate şi practica judiciară).

Izvorul material este cel care determină apariţia izvorului formal, adică impulsionează adoptarea sau emiterea actului normativ care să reglementeze cât mai oportun situaţia practică respectivă.

De exemplu, realităţile sociale de după decembrie 1989 în domeniul comerţului, şi anume dorinţa întreprinzătorilor de a demara o afacere pe cont propriu, au constituit izvorul material care a determinat adoptarea unui cadru reglementativ pentru modul de înfiinţare şi funcţionare a societăţilor comerciale. Acest cadru reglementativ este format în principal de prevederile Legii nr. 31/1990. Acest act normativ constituie izvorul formal sau juridic al regulilor juridice cu privire la activitatea societăţilor comerciale.