Drept Execuțional Penal

Modul 1.

Aspecte generale relative la dreptul execuţional penal

I. Definiţie. Termenul de drept execuţional penal a fost folosit pentru prima dată de

către doctrina penală germană, cea franceză utilizândul pe acela de drept penitenciar. Ultimul

termen este însă mai restrictiv referindu-se doar la executarea propriu-zisă a pedepselor şi a

altor sancţiuni penale şi la modul de organizare a penitenciarelor, în timp ce termenul de drept

execuţional penal este mai cuprinzător acoperind întreaga executare a pedepselor, de la

momentul pronunţării definitive a hotărârii de condamnare şi până la finalizarea executării, în

diversele sale forme. Materia analizează totodată şi anumite aspecte ţinând de administraţia

penitenciarelor, precum şi aspectele relative la regulile europene şi internaţionale pentru

penitenciare.

În consecinţă, vom folosi termenul de drept execuţional penal, sau mai rar întâlnit

dreptul executării sancţiunilor penale, termen ce desemnează aceea ramură a dreptului,

având un caracter unitar, relativ autonomă, aparţinând dreptului public care

reglementează principiile şi modul de executare al pedepselor în scopul apărării

societăţii contra criminalităţii.

II. Din această definiţie rezultă o serie de caracteristici:

a. Dreptul execuţional penal este un ansamblu de norme care reglementează regulile de

bază ale executării pedeselor într-un sistem de drept dat, precum şi modul concret în care se

execută aceste pedepse, îndeosebi modul de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor

administraţiei penitenciare şi a celor încarceraţi.

b. Fiind o ramură a dreptului public, dreptul execuţional penal reglementează

comportamentul celor ce veghează la executarea efectivă a pedepselor în mediul închis

(penitenciar), în numele unei autorităţi publice (în cazul dreptului românesc al ministerului de

interne şi administraţiei publice), unul din subiectele raportului juridic de executare penală

fiind, tocmai de aceea, o autoritate publică (administraţia penitenciarelor). O altă consecinţă

ce decurge din caracterul de drept public al dreptului execuţional penal este faptul că normele

ce alcătuiesc această ramură de drept au un caracter imperativ, fiind obligatorii pentru toţi cei

cărora li se adresează.

c. Legiuitorul penal român înţelege ca această activitate să fie guvernată de anumite

reguli de bază, principii, cărora i se subordonează întreaga reglementare în materie. Aceste

reguli se adresează tuturor participanţilor la raporturile de drept execuţional penal.

d. Ca şi dreptul penal, dreptul execuţional penal răspunde anumitor funcţii şi slujeşte

anumitor scopuri. În esenţă, această ramură de drept, ca drept pozitiv răspunde nevoilor

societăţii de apărare contra criminalităţii. Scopul general al normelor dreptului execuţional

penal este identic cu cel al dreptului penal, acesta din urmă fiind reprezentat de apărarea

valorilor sociale fundamentale ale statutului împotriva săvârşirii de infracţiuni, astfel cum ele

au fost definite şi enumerate în art. 1 din Codul penal. Executarea pedepselor prezintă două

scopuri, unul imediat, care se referă la prevenţia specială şi unul general sau mediat, care se

referă la prevenţia generală. Scopul imediat se obţine prin izolarea celui condamnat de

societate, în acest mod fiind în imposibilitate de a mai comite alte infracţiuni. Scopul mediat

sau general se obţine prin faptul că executarea efectivă a pedepsei într-un mediu închis

(penitenciar) prezintă un efect de inhibare a celor care ar fi tentaţi să comite diverse

infracţiuni.

III. Relaţia dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept. Cele mai strânse

legături le are dreptul execuţional penal cu însuşi dreptul penal şi cu dreptul procesual penal,

fiecare dintre aceste trei ramuri de drept prezentând o parte anume a raportului juridic penal

ce se întinde de la momentul comiterii unei infracţiuni şi până la executarea ei, trecând prin o

parte sau prin toate fazele procesual penale.

a. Relaţia cu dreptul penal. Raportul de drept penal nu se sfârşeşte prin condamnarea

definitivă a infractorului. Raportul juridic penal prinde contur odată cu diferitele faze

procesual penale, şi se clarifică la momentul pronunţării unei hotărâri definitive. Dacă prin

hotărâre persoana este condamnată, raportul juridic penal continuă cu faza executării

sancţiunii primite. De la acest moment începe raportul juridic de drept execuţional penal, însă

acesta se suprapune penste raportul de drept penal, care se va stinge odată cu finalizarea

executării sancţiunii penale primite de cel condamnat, la fel ca şi cel de drept execuţional

penal. În plus, dreptul penal, reglementează sancţiunile ce urmează a fi puse în executare,

aspect de care se ocupă dreptul execuţional penal, precum şi apectele generale privind

liberarea condiţionată, dreptul execuţional penal adăugând condiţiile ce trebuiesc îndeplinite

de condamnat în penitenciar pentru a primi un aviz favorabil de la administraţia penitenciară

în acest sens.

b. Relaţia cu dreptul procesual penal. Între cele două ramuri de drept există strânse

corelaţii deoarece e posibil ca în timpul executării pedepsei să se exercite unele drepturi

procesual penal ale celor condamnaţi (cum ar fi contestaţia la executare), a căror reglementare

cade în sarcina dreptului procesual penal. În plus, arestaţii preventiv au un regim de detenţie

diferit de cei condamnaţi definitiv.

Punerea în executare a unei sancţiuni penale intervine doar în cazul unei hotărârii

definitive de condamnare, în urma căreia se emite un mandat de executare, pus în practică de

organele de poliţie.

c. Pe lângă aceste ramuri de drept, dreptul execuţional prezintă corelaţii şi cu dreptul

administrativ, deoarece ambele reglementează din perspective diferite situaţia administraţiei

penitenciare; în timp ce dreptul execuţioanl penal prezintă modul de funcţionare, drepturile şi

obligaţiile funcţionarilor din cadrul unui penitenciar, dreptul administrativ reglementează

situaţia salarială a acestor lucrători, precum şi raporturile pe linie de serviciu între diverse

categorii de funcţionari şi salariaţi.