Drept Financiar și Fiscal

DREPT FINANCIAR SI FISCAL

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE

1. Obiectul reglementării juridice financiare şi conceptul dreptului financiar

Fac obiectul reglementării juridice financiare doar finanţele publice. Acestea au un regim de drept public, sunt asociate cu existenţa statului şi folosite pentru satisfacerea intereselor generale ale societăţii; diferă de finanţele private, ce au un regim juridic de drept privat, fiind asociate cu întrepriderile, băncile şi societăţile private, puse în slujba realizării de profit de către acestea.

Resursele financiare publice fac parte din resursele financiare ale societăţii, ce au o sferă de cuprindere mult mai largă, incluzând şi finanţele publice, raportul dintre ele fiind de la întreg la parte. Termenul de finanţe este de sorginte latină, expresiile „finantio”, „financias”, „financia pecuniaria”, ce desemnează o plată efectuată în bani, derivând din cuvintele finare sau finis, utilizate cu sensul de termen de plată. Apariţia şi evoluţia finanţelor publice este inseparabil legată de existenţa de tip statal şi de folosirea banilor şi a formelor valorice de realizare şi repartizare a produsului social. Procedeele sau mijloacele prin care statul şi alte colectivităţi publice îşi procură fondurile băneşti necesare satisfacerii acestora se realizează pe baza reglementării lor prin norme juridice referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi cheltuieli, la modul de percepere şi, respectiv, de efectuare a lor, la bugetul de stat etc.

Finanţele publice nu pot exista în afara relaţiilor băneşti, având însă o sferă mai restrânsă decât acestea. Numai în cadrul relaţiilor desfăşurate şi realizate cu ajutorul banilor este posibilă mobilizarea anumitor resurse băneşti la dispoziţia statului şi repartizarea lor în conformitate cu nevoile reale ale acestuia. Au un conţinut economic, între participanţii la procesul de realizare a acestora (transferul de valoare la şi de la fondurile care se constituie în economie) existând:

- relaţii care apar între participanţii la procesul de constituire a fondurilor de resurse financiar-publice şi colectivitate, reprezentată prin stat;

- relaţii care apar între colectivitate, reprezentată prin stat şi beneficiarii fondurilor băneşti ce se constituie în economie.

Aceste relaţii s-au constituit în toate tipurile de comunitate umană, sub formă valorică, bănească, având o sferă diferită de la o orânduire la alta. În doctrina juridică, finanţele sunt considerate şi ca ramură a dreptului public care are drept obiect studiul regulilor şi operaţiunilor referitoare la banul public. Definim finanţele publice ca ”totalitatea relaţiilor sociale, de natură economică, ce apar în procesul realizării, repartizării şi întrebuinţării, în formă bănească, a resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale”1.Din Legea nr. 500/2002 şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale se desprind următoarele componente ale finanţelor publice:

- bugetul public naţional, având în structura sa bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;

- cheltuielile publice bugetare, clasificarea şi obiectul lor, condiţiile generale de efectuare a lor;

- veniturile bugetare, gruparea şi principalele condiţii de realizare a lor;

- creditul public;

- finanţele instituţiilor publice;

- controlul financiar, ce se exercită asupra „constituirii, repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice, precum şi asupra păstrării şi întrebuinţării mijloacelor material şi băneşti ale sectorului public”.

Noţiunea de drept financiar. Reglementarea juridică având ca obiect componentele structurale ale finanţelor publice poate purta denumiri diferite, fiecare având o răspândire diferită, cum ar fi:

-drept financiar, disciplina cuprinzând şi alte reglementări financiare decât cele care au ca obiect componentele structurale ale finanţelor publice, ce au un regim de tranziţie spre economia de piaţă;

-legislaţie financiară, considerându-se că între cele două denumiri există sinonimie, ambele având acelaşi obiect de reglementare -„procedeele sau mijloacele financiare”;

-drept financiar public, al cărui obiect de reglementare îl constituie doar componentele stucturale ale finanţelor publice;

-dreptul finanţelor publice, denumire ce concordă cu titlul Legii finanţelor publice nr. 500/2002, ambele având acelaşi obiect de reglementare;

-drept financiar şi fiscal, denumire întâlnită în doctrină, fără a se da o explicaţie cuvântului „fiscal”, ataşat expresiei „drept financiar”.

Denumirea ca atare creează aparenţa unui pleonasm, întrucât Dreptul fiscal sau legislaţia fiscală este o subramură a dreptului financiar. Considerăm potrivită denumirea de Drept financiar public.

În raport de obiectul şi funcţiile finanţelor publice, în cadrul dreptului financiar se disting mai multe subramuri: dreptul bugetar, dreptul fiscal, cheltuielile publice, dreptul de control financiar, creditul public, finanţele instituţiilor publice.

- Dreptul bugetar - grupează normele juridice privind bugetul public naţional.

- Dreptul fiscal - grupează normele juridice privind impozitele, taxele şi celelalte venituri ale bugetului statului şi ale bugetelor locale, precum şi procedura fiscală, concepută ca ansamblul de norme juridice privind stabilirea, încasarea şi urmărirea realizării impozitelor şi taxelor, precum şi sancţionarea administrativă a abaterilor financiare.

- Creditul public - grupează normele juridice privind împrumuturile publice, interne şi externe - de stat sau contractate de autorităţile publice locale ori garantate de acestea.

- Cheltuielile bugetare - grupează normele juridice privind categoriile de cheltuieli bugetare, procedeele tehnico-financiare de stabilire şi condiţiile de efectuare a lor.

- Finanţele instituţiilor publice

Sunt reglementate, în principal, prin Legea nr. 500/2002, Cap. IV, în care sunt prevăzute sursele de finanţare a cheltuielilor curente şi de capital ale acestora. Avem în vedere instituţiile publice în accepţiunea Legii nr. 500/2002, art. 2 pct. 30 - „Parlamentul, Administraţia prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora” şi a Legii nr. 273/2006, art. 2 pct. 39 - „institutii publice locale - comunele, orasele, municipiile, sectoarele municipiului Bucuresti, judetele, municipiul Bucuresti, institutiile si serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridica, indiferent de modul de finantare a activitatii acestora”.

- Controlul financiar. Are ca temei juridic general dispoziţiile Legii finanţelor publice şi se realizează potrivit actelor normative speciale. Dreptul financiar este o disciplină complexă, dinamică, influenţată direct de modificările structurale generate de reforma financiară.

Concluzionâd, dreptul fianciar este ansamblul normelor juridice care reglementează, în regim de drept public, constituirea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti ale statului şi ale celorlalte colectivităţi publice, pentru satisfacerea intereselor generale ale societăţii.

2. Normele de drept financiar

Normele de drept financiar se particularizează prin „obiectul specific – financiar public” de reglementare juridică, format din actele şi operaţiunile ce alcătuiesc finanţele publice. Pe acest temei, cât şi din nevoia de realizare practică şi operativă a dispoziţiilor lor, în Dreptul financiar întâlnim şi norme cu caracter cvasigeneral şi chiar individual, dar care îşi păstrează caracterul normativ. Cele mai multe sunt prescriptive şi nu descriptive, trăsătură ce derivă din regimul de drept public al acestei discipline. Elementul structural (structura logico-juridică) al normei juridice financiare care se particularizează este sancţiunea. În domeniul financiar, pe lângă sancţiuni commune (exemplu, amenda bănească), întâlnim şi sancţiuni specifice, exemplu suspendarea finanţării, suspendarea creditării bugetare, anularea unui credit bugetar.

Raportat la conduita pe care o prescriu, normele financiare pot fi onerative, prohibitive, permisive. În rândul acestora predomină cele onerative, care prescriu în mod expres obligaţia de a săvârşi o acţiune. Normele prohibitive sunt cele care interzic săvârşirea unor acte, operaţiuni, din obiectul de reglementare financiară (ex. interdicţia de a înscrie o cheltuială în bugetul public fără ca aceasta să aibă stabilită sursa de finanţare). Normele permisive sunt rare în cadrul acestei discipline, sunt edictate în scopul constituirii şi asigurării anumitor fonduri băneşti, de exemplu, dispoziţiile potrivit cărora „consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen scurt, mediu sau lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale”.