Drept Funciar

Noţiunea, obiectul şi izvoarele dreptului funciar

I. Dreptul funciar sistematizează normele juridice referitoare la terenuri, indiferent de caracterul acestor norme şi de izvoarele formale ale dreptului în care aceste norme sunt cuprinse. Relaţiile sociale privitoare la terenuri există atât între particulari (persoane fizice şi juridice de drept privat), cât şi între persoanele juridice de drept public, ori între acestea şi particulari.

Definiţie. Dreptul funciar este acea ramură de drept ce cuprinde normele juridice care reglementează relaţiile sociale născute în legătură cu folosinţa terenurilor de către deţinătorii acestora, indiferent de forma de proprietate (proprietate publică sau particulară a statului, proprietate privată), precum şi relaţiile sociale ce privesc organizarea şi evidenţa funciară, în scopul folosirii raţionale şi integrale a tuturor terenurilor, potrivit destinaţiei lor.

II. Obiectul dreptului funciar. Obiectul dreptului funciar îl constituie, în principal, relaţiile sociale legate de folosinţa pământului, oricare ar fi destinaţia terenurilor, forma de proprietate sau persoana beneficiarului folosinţei funciare.

De asemenea, dreptul funciar mai reglementează şi o serie de relaţii funciare ce privesc măsurile adoptate de către stat, în vederea realizării politicii sale funciare, adică a organizării şi evidenţei funciare. În obiectul acestei ramuri se mai includ şi relaţiile de natură funciară născute în legătură cu realizarea măsurilor privind folosirea deplină şi raţională a tuturor suprafeţelor de pământ.

Aşadar, normele juridice ce alcătuiesc conţinutul dreptului funciar ca ramură de drept se pot clasifica astfel:

- norme juridice care reglementează formele proprietăţii asupra terenurilor şi regimul lor juridic;

- norme juridice care reglementează modul de exploatare a terenurilor în România;

- norme juridice care reglementează sistemul de evidenţă şi publicitate imobiliară;

- norme juridice care reglementează folosirea, protecţia şi ameliorarea terenurilor.

III. Izvoarele dreptului funciar. Prin izvor de drept funciar se înţelege forma de exprimare a normelor juridice care reglementează relaţiile sociale de natură funciară, relaţii ce constituie obiectul acestei ramuri de drept. Respectivele norme sunt cuprinse în diferite acte normative edictate de organele de stat competente, şi anume: Constituţia României, legile, decretele, ordonanţele, hotărârile Guvernului.

Constituţia României reprezintă cel mai important izvor al dreptului funciar, stabilind cadrul juridic general al reglementării în domeniul proprietăţii, precum şi norme care reglementează, în mod expres, anumite aspecte legate de proprietate, cum ar fi formele proprietăţii în România, bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, regimul juridic al acestora, ocrotirea proprietăţii etc. (art. 44 şi art. 136).

Spre exemplu, art. 136, alin. (3) enumeră bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice: „bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică”. Acelaşi articol stabileşte, la alineatul (4), regimul juridic al bunurilor proprietate publică, statuând că acestea sunt inalienabile, putând fi date în administrarea regiilor autonome ori a instituţiilor publice, concesionate, închiriate sau date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

De asemenea, alin. (5) reglementează inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii organice.

O altă categorie a izvoarelor de drept funciar este cea a legilor, care pun în aplicare şi detaliază normele constituţionale, stabilind reglementări proprii cu caracter general sau special. Ca şi pentru dreptul civil, şi în domeniul dreptului funciar, legea generală, de natură să stabilească dreptul comun în materie, o constituie Codul civil, adică, începând cu data de 01.10.2011, noul Cod civil, respectiv Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările aduse prin Legea de punere în aplicare (Legea nr. 71/2011) .