Drept generalități

NOTIUNI GENERALE DE DREPT

Varietatea relatiilor sociale determina o multitudine de reguli sociale (norme) de natura diferita, morale, politici.

Dreptul este un element din sistemul normelor sociale cu trasaturi commune tuturor celorlalte norme, dar si cu trasaturi speciale.

Normele de drept sunt obligatorii pt toti membrii societatii organizate. Respectarea lor este asigurata la nevoie prin forta de constrangere a statului.

Normele de drept prevad sanctiuni si pedepse care, uneori ajung pana la privarea de libertate daca nu sunt respectate. Sanctiunile sunt aplicate de catre organele specializate ale statului.

Originea cuvantului “drept”

Teoria dreptului trebuie sa asigure o imagine clara in legatura cu insusi notiunii de drept. Cuvantul “drept” deriva din lb Latina din cuvintele “directum” si “directus” si invoca sensul de rectiliniu, direct, in conformitate cu regula de conduita fara specificarea continutului. El este folosit in lb romana in mai multe sensuri, cunoscand mai multe acceptiuni.

In limbajul filosofic si moral, dreptul este conceput in sensul de dreptate, echitate, corectitudine. In aceasta acceptiune, prin drept intelegem a da sau a recunoaste fiecaruia ceea ce ii apartine sau i se cuvine. In aceasta privinta se poate spune “hotarare dreapta”, dreptul la sprijin moral, dreptul la munca.

In terminologia juridica, notiunea de drept are 3 sensuri, respective drept subiectiv, obiectiv si stiinta dreptului. Cintinutul notiunii de drept subiectiv desemneaza posibilitatea unei personae de a-si valorifica un anumit interes recunoscut si protejat de autoritatile publice. Dreptul subiectiv presupune categoria de libertate pt ca apartine unei personae care il poate folosi sau nu. Drepturile omului sunt cuprinse in aceasta acceptiune, respective dreptul la viata, accesul liber la justitie, dreptul de proprietate si alte drepturi din categoria mai larga a ramurilor de drept privat. Dreptul obiectiv reprezinta totalitatea regulilor de conduita generala, obligatorii si susceptibile de a fi puse in aplicare prin forta de constrangere a statului. In acest sens se poate afirma ca dreptul roman a constituit un model pt redactarea legilor in diverse tari europene, iar dreptul romanesc este alcatuit din totalitatea actelor normative.

In situatiile mentionate, cuvintele subiectiv si obiectiv nu sunt folosite in sens filosofic, subiectiv fiind ceea ce depinde de vointa noastra, iar obiectiv este ceea ce exista independent de constiinta sau vointa noastra (fenomen natural).

Corelatia D.S. <-> D.O.

Desi opuse ca semnificatie terminologica, D.O si D.S. reprezinta 2 ipostaze corelate a fenomenului juridic, respective a notiunii de drept.

D.S nu exista in afara D.O. Daca D.O. ne permite sa facem ceva, prin intermediul D.S. putem valorifica ceea e ne permite cadrul general al D.O. In vorbirea curenta, prin folosirea expresiei “drept” intelegem de regula ca este vorba de dreptul obiectiv.

Paradoxal, omul in vorbirea curenta se raporteaza la persoana sa, sens in care ne dam seama ca este vorba de aspectul subiectiv.

Al 3-lea sens al termenului de drept este cel de stiinta dreptului in care are ca obiect cercetarea stiintifica a normelor si raporturilor juridice, a izvoarelor dreptului, adica elaborarea, aplicarea si infaptuirea dreptului obiectiv. In sensul acestei notiuni se folosesc sintagme ca “drept civil”, “filosofia dreptului”,”facultate de drept”.

Un alt termen in lb romana care evoca domeniul dreptului este cuvantul “juridic” ce deriva din latinescul “ius”. In acest sens operam cu termini de norma juridical, raport juridic, act juridic.

Normativitatea juridica reprezinta totalitatea regulilor de conduita stabilite prin intermediul dreptului in raporturile dintre oameni. Prin urmare, specificul cel mai evident al dreptului ca fenomen social, il constituie caracterul sau normativ sau ceea ce denumim generic normativitate juridica.

Ea are caracter imperativ in sensul ca nimeni nu poate deroga de la legile juridice. Obligativitatea dreptului este atat de puternica incat nimeni nu se poate sustrage de la raspundere sub pretextul necunoasterii legii. Ea stabileste ceea ce trebuie sa fie, nu ceea ce este.

In acest sens, legile juridice precizeaza ce trebuie sa faca membrii societatii si ce conduite sa aiba in anumite imprejurari. Sanctiunea ce intervine in cazul incalcarii dreptului, imbraca o forma oficiala, fiind aplicata de organe special abilitate ale statului cu putere de a judeca si a transpune hotararii luate de institutiile statului.

Nimeni nu este mai presus de lege si nu isi poate face singur dreptate.

Sfera sanctiunilor juridice este foarte larga, de la privarea de libertate pana la anularea unui act ilegal.

FUNCTIILE DREPTULUI

Dreptul are un rol extreme de important in reglarea raporturilor sociale. Rolul sau este dedus din multitudinea functiilor pe care le indeplineste. Functiile dreptului sunt orientari sau directii principale ale actiunii mecanismului juridic si la indeplinirea carora participa toate institutiile abilitate ale statului la momentul respectiv pe baza normelor in vigoare.

O prima functie o constituie institutionalizarea organelor social-politice a sociatatii. In cadrul dreptului, Constitutia are o importanta decisive in organizarea sistemului social. O alta functie consta in conservarea, apararea si garantarea valorilor fundamentale ale societatii. Dreptul ocroteste si apara securitatea sociala, proprietatile individului, drepturile si libertatea omului. El are si functia de conducere a sociatatii deoarece normele juridice sunt mijlocul prin care se realizeaza politica interna si internationala a unui stat.

El este si o functie juridica deoarece prin regulile juridice obliga individual si colectivitatile de indivizi ca o conduita tip, socialmente utila, fiind baza realizarii ordinii juridice.

CURS 2

STATUL – LEGATURA DINTRE STAT SI DREPT

Sensul notiunii de “stat” pt intelegerea dreptului presupune sa fie tratata notiunea de “stat” in raport de coordonatele cadrului juridic care actioneaza intr-o anumita perioada pe un anumit teritoriu.

Statul, ca si institutie, apare in urma cu 6 milenii in Orientul Antic fiind amintite Egiptul si China. Inca de la aparitie, s-a manifestat ca principala institutie a societatii.

Cuvantul “stat” este de origine moderna. Romanii au scris despre stat, dar nu l-au numit cu aceasta expresie, iar folosirea cuvantului “stat” si a notiunii de teorie a statului in sensul folosit astazi, il datoram italianului Nicolo Machiavelli prin lucrarea Principele (1516).

Notiunea de “stat” este folosita in mai multe sensuri, lipsa de precizie fiind data de complexitatea fenomenului. Intr-un sens larg, statul este denumit ca o entitate politica constituita dintr-un teritoriu delimitat de frontiere dintr-o populatie care ocupa acel teritoriu si dintr-o putere institutionalizata. In aceasta acceptiune, statul, ca notiune, este sinonim cu notiunea de tara. Intr-un sens restrans, notiunea de stat cuprinde numai o parte din sensul larg, respective spunem ca statul este ansamblul organelor politice care guverneaza societatea. Cu alte cuvinte, statul este puterea publica sau organizatia politica de pe un anumit teritoriu. O definitie in acest sens intalnim in opinia profesorului Gheorghe Bobos, autor al unui curs de Teoria generala a statului si dreptului, in care defineste statul ca o organizatie politica formata din reprezentanti ai populatiei de pe un anumit teritoriu care sunt investiti cu atributii de putere ce consta in posibilitatea de a lua decizii obligatorii in numele intregii populatii, decizii concretizate in norme de drept sau in acte de aplicare a dreptului care daca nu sunt respectate de buna voie, sunt aduse la indeplinire prin forta de constrangere.