Drept Internațional Privat

Secţiunea 1

Noţiunea de drept internaţional privat

Numeroşi autori au dat o serie de definiţii referitoare la dreptul internaţional privat.

Aceste definiţii se caracterizează prin existenţa următoarelor elemente:

- un ansamblu de norme juridice;

- aceste norme sunt aplicabile atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice;

- normele se aplică raporturilor stabilite între subiectele dreptului internaţional privat.

Dreptul internaţional privat ca ramură a dreptului intern a fiecărui stat reprezintă ansamblul regulilor aplicabile persoanelor fizice şi persoanelor juridice ca subiecte de drept privat în relaţiile internaţionale

Secţiunea 2

Evoluţia dreptului internaţional privat

Geneza dreptului internaţional privat este consemnată în Antichitate.

Romanii au fost primii care au reglementat raporturile de drept internaţional privat prin intermediul lui ius gentium, care reglementa raporturile încheiate între cetăţenii romani şi peregrini.

Dreptul ginţilor (ius gentium) cuprinde normele de drept aplicabile tuturor popoarelor. Potrivit lui Gaius, ius gentium este sinonim cu ius naturale, fiind stabilit de raţiunea naturală (ratio naturalis). Fac parte din ius gentium normele privitoare la respectul datorat părinţilor de către copii şi patriei de către cetăţeni, rezistenţa la agresiune sau injustiţie şi legitima apărare (potrivit jurisconsultului Florentinus), eliberarea sclavilor, războaiele, delimitarea proprietăţilor, normele privitoare la comerţ, vânzări-cumpărări, închirieri etc.

Apariţia lui ius gentium a fost impusă de necesitatea evitării conflictelor de legi ce puteau apărea în cadrul unor raporturi încheiate între cetăţenii romani şi peregrini.

În perioada Evului Mediu timpuriu şi de mijloc (sec.V-XIII), pe teritoriul fostului Imperiu Roman de apus ca de altfel în întreaga Europă, datorită procesului de fărămiţare a teritoriului acestui imperiu şi a migraţiei altor popoare, regulile de drept roman internaţional privat existente, nu şi-au mai făcut aplicabilitatea

Doar în secolele XII-XV au început să se cristalizeze unele reguli de drept internaţional privat.

Datorită evoluţiei accelerate a comerţului internaţional, a apărut necesitatea reglementării juridice a diferitelor raporturi ce apar cu această ocazie.

Între dreptul internaţional privat şi comerţul internaţional există o strînsă legătură, întrucât acesta din urmă, pentru a se dezvolta are nevoie de securitate juridică, care nu poate fi oferită decât de dreptul internaţional privat.

Astfel, în situaţia în care o marfă străbate mai multe ţări, ea este expusă la tot atâtea legi câte ţări străbate.

În principiu, regimurile juridice din ţările respective sunt asemănătoare, dar există reglementări de amănunt, ce diferă de la o ţară la alta, reglementări care au o importanţă capitală pentru cei interesaţi

Aici este chemat să intervină dreptul internaţional privat, pentru ca aceste obstacole şi incertitudini să fie înlăturate.

De aceea, dreptul internaţional privat are ca obiect de studiu, în principal, conflictele de legi, în sensul că, datorită eterogenităţii reglementărilor juridice din diverse ţări se impune existenţa unei materii juridice, care să reglementeze aceste norme conflictuale.

Se pune însă problema dacă domeniul dreptului internaţional privat se limitează la conflictele de legi ori el cuprinde şi alte materii

Majoritatea doctrinarilor au fost de acord că, alături de conflictele de legi în obiectul dreptului internaţional privat mai intră şi instituţiile conflictului de jurisdicţii, condiţiei juridice a străinului şi a dreptului special adaptat raporturilor cu un element de extraneitate.

Secţiunea 3

Izvoarele dreptului internaţional privat

Doctrina de specialitate a clasificat izvoarele dreptului internaţional privat în două categorii principale, şi anume:

A) - izvoarele interne;

B )- izvoarele internaţionale.

A) Izvoare interne ale dreptului internaţional privat al României

În categoria izvoarelor interne ale dreptului internaţional privat al României intră:

a) - Constituţia României;

b) - Legea nr. 105/1 octombrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

c) - Codul de procedură civilă, cap. X, privind arbitrajul internaţional şi cap. XI, cu privire la recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine, în redactarea Legii nr. 59/1993;